Unii oameni sunt dispuși să ajungă până în pânzele albe, spre a-și găsi dreptatea. Alții sunt mai curând resemnați sau sceptici, abandonând prematur căutarea dreptății. Temerarii luptă cu piedicile exterioare și cu ei înșiși, conștienți fiind că deși e posibil să nu obțină ceea ce și-au propus, vor rămâne, cel puțin, cu satisfacția de a nu fi cedat fără luptă.

Pe la începutul lui 2007 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost sesizată de către domnul V. Coniac, care susținea că a fost condamnat penal în absența unei audieri nemijlocite și a unei ascultări a martorilor în prezența sa. Să vedem cum s-au petrecut lucrurile!

 

Din instanță în instanță…

Reclamantul, d-nul Coniac, a fost administrator al unor societăți comerciale, calitate în care a încheiat contracte cu alți operatori economici, în vederea furnizării unor bunuri. Începerea urmăririi sale penale a avut loc în urma emiterii unor cecuri pentru achitarea prețului acestor mărfuri. În plângerea penală era învinuit că a emis bilete la ordin și cecuri fără ca în conturile societăților sale să existe fonduri suficiente și după ce conturile cu pricina au fost supuse popririi.

În toamna anului 2003, d-nul Coniac a fost pus sub urmărire penală. Însă pe atunci deja părăsise România. Așadar, n-a putut fi prezent înaintea judecătorilor; dar a fost reprezentat de către avocat. În justiție, la Tribunalul Vâlcea, apărătorul său a susținut că în rechizitoriu erau prezente numeroase erori – dat fiind că urmărirea penală a fost efectuată fără ca reclamantul să fie prezent, și că faptele n-au fost comise cu intenția ca partenerii de afaceri să fie trași pe sfoară (în favoarea reclamantului pledând și faptul că a continuat să-și achite din datorii). De asemenea, afirmația că cecurile au fost emise după poprirea conturilor a fost contestată.

Cu toate acestea, reclamantul a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune. Pedeapsa atribuită? Trei ani de închisoare, cu suspendare condiționată. Hotărârea a fost atacată, reclamantul susținând că n-a fost legal citat, că învinuirile nu i-au fost aduse la cunoștință. A susținut, mai departe, că n-a dorit nicicând să-și înșele partenerii de afaceri și că dificultățile sale financiare au pornit de la anularea unui contract de achiziții publice încheiat cu MApN.

La finele anului 2005 Curtea de Apel Galați a majorat pedeapsa, la 4 ani de închisoare. A fost admis faptul că n-a avut loc comunicarea oficială a învinuirilor și nici audierea d-lui Coniac (în timpul urmăririi penale ori de către instanța de fond), dar instanța de apel a apreciat că acest lucru s-a petrecut „din vina reclamantului”.

În recurs, reclamantul a susținut că a avut loc o încălcare a dreptului său la apărare. De astă dată, la ÎCCJ, reclamantul a participat la ședințele de judecată; însă n-a fost audiat. La ultima ședință procurorul și avocatul apărării și-au expus concluziile iar inculpatul a avut ultimul cuvânt. ÎCCJ a respins recursul, ca nefondat. S-a considerat că absența din țară nu este invocabilă, deoarece părăsirea țării a fost înfăptuită „pentru a se sustrage urmăririi și judecății”.

În intervalul octombrie 2006 – decembrie 2008, reclamantul a avut de executat pedeapsa cu închisoarea. La 3.12.2008 a fost eliberat sub control judiciar. De notat este că într-un alt proces penal, desfășurat la Curtea de Apel Bacău tot pentru fapte de această natură, d-nul Coniac a fost achitat.

Reclamantul a susținut că autoritățile i-au încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, având în vedere că a fost condamnat pentru înșelăciune cu toate că învinuirile nu i-au fost aduse la cunoștință și n-a fost audiat de către organele de urmărire penală ori în justiție. La CEDO, reclamantul a solicitat suma de 134 917 euro ca prejudiciu material, 50 000 de euro pentru suferințele suportate și 3000 de euro, în contul cheltuielilor de judecată efectuate.

 

Ce s-a decis la CEDO?

Din ultimele știri juridice rezultă că Hotărârea CEDO din 6 octombrie 2015 privind Cauza Coniac împotriva României a fost publicată în „Monitorul Oficial” 281/2016. În privința capătului de cerere privitor la caracterul echitabil al procesului Curtea a declarat cererea admisibilă și a hotărât că a avut loc încălcarea articolului 6 din Convenție.

S-a hotărât că statul român trebuie să achite către reclamant 3000 de euro – cheltuieli de judecată și 2400 de euro, ca despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. În cuprinsul articolului 6 al Convenției se prevede că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale de către o instanță ce va decide asupra temeiniciei oricărei acuzații penale.

Dreptatea poate fi găsită, dar contează și până unde ești dispus să ajungi pentru a-i da de urmă. Poate că uneori, în pofida dorinței tale de-a merge până-n pânzele albe, circumstanțele nu-ți vor putea îngădui decât o reușită parțială. Dar, chiar și așa, această experiență te face, adesea, mai puternic și mai pregătit pentru succes!