Interesul poartă fesul! Dar dincolo de intereselele particulare, într-o organizaţie, într-un grup sau într-un stat trebuie să existe cel puţin un ţel comun. Altfel are loc prăbuşirea, prin războiul intereselor individuale. Cum pot fi împăcate diferitele opinii şi interese particulare? Pe calea dezbaterilor şi negocierilor!

Dialogul social e procesul voluntar prin care partenerii sociali se informează, se consultă şi negociază în scopul stabilirii unor acorduri în probleme de interes comun. Partenerii sociali? Sindicatele sau organizaţiile sindicale. Angajatorii sau organizaţiile patronale. Plus reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice!

Întâia lege a acestui an a văzut lumina tiparului în “Monitorul Oficial” 26/2016. Să vedem, acum, ce noutăţi legislative a adus Legea nr. 1/2016 pentru modificarea şi completarea Legii dialogului social nr. 62/2011.

Legiuitorul a ţinut să precizeze, în noul act normativ, că şi la nivelul regiilor autonome, companiilor naţionale, dar şi la nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice ce au în subordine sau coordonare alte persoane juridice angajatoare vor fi negociate contractele colective de muncă.

 

Ce noutăţi legislative ies în evidenţă?

În anterioara formă a Legii dialogului social, sectoarele de activitate erau stabilite “prin hotărâre a Guvernului, după consultarea partenerilor sociali”. Potrivit ultimelor ştiri juridice, de acum sectoarele economiei naţionale vor fi stabilite de către Consiliul Naţional Tripartit şi aprobate printr-o hotărâre a guvernului.

Ca şi până acum, cotizaţia achitată de către membrii de sindicat e deductibilă în cuantum de cel mult 1% din venitul brut pe care-l obţine angajatul, în acord cu prevederile Codului fiscal. Cu titlu de noutăţi din contabilitate, aflăm că o prevedere stipulează că la solicitarea organizaţiei sindicale şi cu încuviinţarea membrilor acesteia, angajatorii vor reţine şi vira sindicatului cotizaţia de sindicat pe statele lunare de plată.

După cum se ştie, sindicatele legal constituite se pot asocia după criteriul sectoarelor de activitate. Mai multe sindicate constituite în cadrul aceluiaşi sector de activitate se pot asocia în scopul constituirii unei federaţii sindicale.

De asemenea, mai multe federaţii sindicale din sectoare de activitate diferite se pot asocia în vederea constituirii unei confederaţii sindicale. Federaţiile sau confederaţiile sindicale se pot constitui din sindicatele componente unei uniuni sindicale teritoriale. O nouă prevedere arată că un sindicat poate să fie afiliat, la nivel naţional, la o singură federaţie sindicală, în vreme ce o federaţie sindicală se poate afilia la o singură confederaţie sindicală, la nivel naţional.

Legea dialogului social spune că organizaţiile patronale se constituie prin asociere liberă, pe sectoare de activitate, teritorial sau la nivel naţional. Patronii se pot asocia pentru constituirea unei organizaţii patronale. Mai multe organizaţii patronale pot constitui o federaţie patronală şi, în acelaşi timp, mai multe federaţii patronale pot constitui o confederaţie patronală.

Mai nou, Legea ţine să precizeze că un angajator se poate afilia la o singură federaţie patronală, la nivel naţional şi că, totodată, o federaţie patronală poate fi afiliată la o singură confederaţie patronală de rang superior, la nivel naţional.

Dialogul social tripartit este, prin definiţie, acel dialog realizat între sindicate sau organizaţii sindicale, angajatori ori organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice. Consiliul Naţional Tripartit e un organism consultativ al partenerilor sociali şi s-a constituit în vederea promovării bunelor practici din domeniul dialogului social tripartit.

Printre atribuţiile Consiliului Naţional Tripartit se numără asigurarea cadrului de consultare pentru stabilirea salariului minim, elaborarea şi susţinerea implementării strategiilor în domeniul dialogului social, soluţionarea diferendelor de natură socială şi economică pe calea dialogului tripartit, negocierea pactelor sociale ori analizarea solicitărilor de extindere a aplicării contractelor colective de muncă la nivel sectorial pentru toate unităţile din sectorul de activitate cu pricina. De acum, Consiliului Naţional Tripartit va stabili şi sectoarele de activitate, care, după cum s-a văzut, vor fi aprobate prin hotărâre a executivului.

 

Cum sunt reprezentaţi angajatorii şi organizaţiile patronale?

Într-un contract colectiv de muncă, părţile sunt angajatorul ori organizaţia patronală şi angajaţii, prin organizaţiile sindicale. Angajatorul sau organizaţiile patronale sunt reprezentaţi la nivel de unitate de către organul propriu de conducere; la nivel de sector de activitate şi grup de unităţi sunt reprezentaţi de către organizaţiile patronale legal constituite, reprezentative.

Potrivit noilor ştiri juridice, în instituţia bugetară şi în autorităţile/instituţiile publice care au în subordine alte persoane juridice ce angajează forţă de muncă, angajatorul va fi reprezentat de către conducătorul instituţiei sau de către conducătorii respectivelor instituţii/autorităţi publice (ori de către locţiitorii acestora).

La nivelul sectoarelor de activitate bugetare, reprezentantul legal al autorităţii publice centrale competente este cel care-l va reprezenta pe angajator, în negocierile colective.

 

Cum vor fi reprezentaţi angajaţii?

Aşa cum putem afla prin consultarea ultimelor noutăţi legislative, la nivel de unitate angajaţii vor fi reprezentaţi, la negocierea colectivă, de către sindicatele legal constituite, reprezentative. Dacă sindicatul nu-i reprezentativ, federaţia la care este afiliat acesta îi va reprezenta pe lucrători, atunci când ea e reprezentativă la nivel sectorial. Nu există sindicate constituite? Salariaţii vor fi reprezentaţi – mai bine sau mai rău, de către cei pe care i-au ales.

La nivel de instituţie bugetară ori de autoritate sau instituţie publică ce are persoane juridice angajatoare în subordine sau coordonare, promovarea intereselor angajaţilor e înfăptuită de organizaţiile sindicale reprezentative.

În dialogul social esenţial e să fie îmbinat realismul revendicărilor cu bunăvoinţa ofertanţilor, fiind prezentă, obligatoriu, şi dorinţa tuturor de-a găsi o soluţie de succes, cu un maxim posibil de avantaje pentru toţi şi un minim de inconveniente pentru oricare.

George Călinescu afirma, odinioară, că atunci când planurile de gândire nu se suprapun, dialogul n-are nicio finalitate. Oare este valabil şi-n privinţa dialogului social?