Noutăţi legislative! Cum se plăteşte şi se stabileşte alocaţia lunară de plasament


familyCine-şi închipuie că viaţa e un fel de mămică grijulie, ce n-are altceva de făcut decât să-l facă pe om fericit, probabil că mai copilăreşte încă, sub influenţa basmelor cu zâne binevoitoare şi feţi-frumoşi însetaţi de dreptate. Pe măsură ce ne maturizăm, întâmplările vieţii ne constrâng să ne adăpăm de la izvorul lucidităţii. Şi constatăm că viaţa este dură!

Din păcate, unii dintre noi sunt nevoiţi, de la o vârstă prea fragedă, să dea piept cu necazurile. Aceasta e situaţia copiilor orfani, a celor supuşi abuzurilor sau a copiilor ai căror părinţi nu au găsit ceva mai înţelept de făcut decât să-i lase-n grija sorţii. Pardon, a statului!

 

Ştiri juridice de ultimă oră

Plasamentul copilului reprezintă o măsură de protecţie specială, cu caracter vremelnic, care poate fi dispusă la o persoană sau familie, la un asistent maternal ori la un serviciu rezidenţial licenţiat. Persoana ori familia la care se dispune plasamentul poate fi persoana sau familia ce face parte din familia extinsă, respectiv rudă până la gradul al patrulea, inclusiv, cu copilul.

Poate fi şi persoana ori familia care face parte din reţeaua socială a copilului (alte rude decât cele până la gradul al patrulea, afini, cunoştinţe sau prieteni de-ai familiei, faţă de care copilul a căpătat ataşament ori alături de care a experimentat viaţa de familie).

Ordinul 1733/2015 al ministului muncii privind aprobarea procedurii de stabilire şi plată a alocaţiei lunare de plasament a fost publicat în Monitorul Oficial 680/2015. Potrivit actului normativ, copiii pot fi primiţi în plasament de către persoana ori familia ai cărei membri au cel puţin 18 ani, posedă capacitate de exerciţiu, au domiciliul în ţară şi depun o cerere în acest scop la direcţia generală judeţeană de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei rază domiciliază.

Conform ultimelor nouăţi legislative, nu poate primi copii în plasament persoana sau familia în care un membru suferă de boli cronice care ar putea primedui viaţa minorului sau care şi-a dat acordul pentru adopţia propriului copil. Nici persoana ce suferă de boli psihice, este narcomană sau alcoolică ori e decăzută din drepturile părinteşti.

De asemenea, nu poate face acest lucru nici persoana ori familia în care un membru a suferit o condamnare pentru comiterea (cu intenţie) a unor infracţiuni contra persoanei ori persoana care a mai fost asistent maternal, dar i s-a retras atestatul din vina sa.

Persoana sau familia care solicită plasamentul unui copil va depune o cerere de evaluare la direcţia generală de protecţie a copilului în a cărei rază teritorială domiciliază. Această cerere, precum şi documentele care îi sunt anexate, vor fi examinate de către direcţia generală de protecţia copilului iar nu mai târziu de 60 de zile de la data înregistrării sale va fi alcătuit un raport de evaluare ce conţine propunerea motivată legată de rezolvarea cererii.

Întotdeauna, va fi efectuată o atentă monitorizare a felului în care e aplicată măsura plasamentului la persoana, asistentul maternal, familia sau serviciul rezidenţial al unui organism privat acreditat ce beneficiază de alocaţie lunară de plasament. Pe parcursul aplicării măsurii se poate ajunge la concluzia că-i necesară încetarea acesteia!

 

Care e valoarea alocaţiei?

Va beneficia de alocaţie lunară de plasament orice copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului, inclus fiind aici şi plasamentul în regim de urgenţă la o persoană sau familie, la asistentul maternal sau la un serviciu rezidenţial al unui organism acreditat privat, dar şi copilul pentru care s-a statornicit tutela.

Această alocaţie se poate acorda, conform noilor ştiri juridice, şi după ce copilul a împlinit 18 ani, doar în cazul plasamentului, dacă măsura continuă şi după această dată, pe o perioadă de maximum 2 ani, în care tânărul solicită continuarea sa. Alocaţia se acordă pe toată durata studiilor, dacă tânărul devenit major îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, până la etatea de 26 de ani.

Conform Legii 272/2004, pentru fiecare copil faţă de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu rezidenţial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela, se acordă o alocaţie lunară de plasament, raportată la indicatorul social de referinţă, în cuantum de 1,2 ISR.

Valoarea ISR e de 500 lei. Aşadar, alocaţia lunară de plasament nu-i mai mare de 600 lei. Ce se poate face din aceşti bani şi ce nu, ne-o pot spune familiile ce au copii în plasament. Este de presupus că nu foarte multe! Alocaţia lunară de plasament este cu 50% mai mare pentru copiii cu dizabilităţi.

 

Cum se achită alocaţia de plasament?

Alocaţia va fi solicitată printr-o cerere. În cerere trebuie să figureze şi lista copiilor în plasament. Cererii va trebui să îi fie ataşată şi o copie de pe actul de identitate al beneficiarului, una de pe certificatul de naştere al copilului ori de pe actul său de identitate, dar şi o copie de pe dispoziţia conducătorului direcţiei generale de protecţie a copilului sau de pe hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei de judecată.

Dacă copilul suferă de dizabilităţi, la cerere va trebui să fie anexată şi o copie de pe certificatul de încadrare în grad de handicap. Cererea şi documentele doveditoare vor fi depuse la agenţiile teritoriale. Modelul cererii de acordare a alocaţiei de plasament e prezentat în anexa actului normativ. Poate fi descărcată şi de pe site-ul Ministerului Muncii.

Dreptul la alocaţie va fi stabilit începând cu următoarea lună celei în care s-a emis dispoziţia conducătorului direcţiei generale pentru protecţia copilului sau hotărârea comisiei pentru protecţia copilului ori a instanţei.

Plata alocaţiilor se efectuează de către Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, prin agenţiile sale teritoriale. Drepturile vor fi achitate fie pe bază de mandat poştal, fie într-un cont curent, fie pe un cont de card, după cum se doreşte. Trebuie specificat că, aşa cum reiese din ultimele noutăţi din contabilitate, asupra drepturilor de alocaţie nu se datorează niciun impozit, cu atât mai puţin contribuţiile sociale obligatorii.

Drepturile copilului sunt ocrotite prin Constituţie, prin Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului şi prin lege. Dar, pentru copil, nicio lege şi nicio măsură de ocrotire nu poate înlocui… un dram de iubire!