Există în toată lumea regula conform căreia drepturile omului sunt universale și egale pentru toți. Deși există numeroase tratate, legi, discursuri publice prin care se susține că aceste drepturi trebuie respectate fără să creeze discriminări, în viața de zi cu zi apar cazuri în care oameni aflați în situații identice sunt tratați diferit. Există situații în care unii dintre semenii noștri uită că fiecărui individ trebuie să i se respecte aceste drepturi indiferent de culoarea pielii, de meseria pe care o are, de convingerile sale religioase sau politice.

Un astfel de caz care a creat discriminări și a determinat sesizarea CCR pentru a stabili modul în care trebuie abordată această problemă a fost cel privind dreptul la vizite conjugale pentru persoanele aflate în arest preventiv comparativ cu cel al persoanelor deja condamnate.

Caz practic

T.C. aflat în arest preventiv a formulat o cerere privind acordarea dreptului la vizită intimă, cerere care i-a fost respinsă ca neîntemeiată de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Împotriva acestei măsuri, T.C. a formulat contestație și în data de 9 octombrie 2014 a sesizat CCR cu excepția de neconstituționalitate privind faptul că legiuitorul a exclus persoanele aflate în arest preventiv de la dreptul la vizita conjugală, fapt ce desființează dreptul la viață intimă și privată.

Știrile juridice arată că argumentele în susținerea acestei excepții s-au bazat pe drepturile omului, pe faptul că oamenii nu trebuie tratați cu discriminare. Potrivit legii, dacă o persoană condamnată definitiv are dreptul al vizită intimă, cu atât mai mult o persoană privată de libertate aflată în curs de judecată are acest drept, pentru că, nefiind condamnat, beneficiază de prezumția de nevinovăție. În plus, o persoană aflată într-o cauză nejudecată poate fi privată de libertate pe perioade de timp mai mari sau mai mici, independent de conduita sa. Or, în acest caz această persoană trebuie să aștepte soluționarea definitivă a dosarului pentru a putea beneficia de vizita intimă.

Ce prevede legea în prezent cu privire la dreptul la vizita conjugală?

Noutățile legislative introduse de legea 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal publicată în Monitorul Oficial 514 din 14 august 2013 au un capitol dedicat dreptului la viața intimă.

Legiuitorul a prevăzut că au acest drept doar persoanele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: sunt condamnate definitiv și repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate, nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat. În plus, se cere să fie într-o relație de căsătorie care se probează cu certificatul de căsătorie sau o relație de parteneriat dovedită printr-o declarație notarială.

În plus, va beneficia de acest drept dacă nu a fost sancționat disciplinar pe o perioadă de 6 luni anterioară solicitării vizitei intime sau sancțiunea a fost ridicată și nu a beneficiat în ultimele 3 luni anterioare solicitării de permisiunea de ieșire din penitenciar.

Legiuitorul a stabilit că nu pot beneficia de dreptul la vizita conjugală cei aflați în stare de arest preventiv, ci doar cei condamnați la pedepse definitive privative de libertate. Măsurile preventive ce pot fi dispuse în timpul urmăririi penale și al judecății sunt: reținerea, controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune, arestul la domiciliu și arestarea preventivă.

Comparând aceste măsuri cu necesitatea acordării dreptului la vizita conjugală s-a constatat că în cazul reținerii care se poate dispune pentru cel mult 24 de ore, nu este necesar să se asigure acest drept. În cazul arestării preventive în cursul urmăririi penale, aceasta nu poate depăși 30 de zile, dar poate fi prelungită în cursul judecății în primă instanță, astfel încât durata totală a arestării preventive a inculpatului nu poate depăși 5 ani.

Ce a decis CCR?

Analizând excepția de neconstituționalitate, CCR a emis Decizia 222/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 380 din 2 iunie 2015, prin care a tranșat problema cu care a fost sesizată. CCR a analizat dispozițiile legii 254/2013 și a constatat că legiuitorul a prevăzut un regim juridic diferit în privința persoanelor aflate în arest preventiv față de cele condamnate definitiv la pedepse definitive privative de libertate.

CCR constată că persoanele arestate preventiv și cele condamnate la pedepse privative de libertate nu se află în situații diferite, însă legea 254/2013 le aplică în mod nejustificat un tratament juridic diferit din perspectiva dreptului la vizitele conjugale. CCR arată că durata maximă a arestării preventive în primă instanță este de 5 ani, durată suficient de lungă pentru ca lipsirea de dreptul la vizită intimă a persoanelor arestate preventiv să le afecteze relațiile de familie și starea de sănătate. În plus, această afectare a vieții de familie nu este justificată în niciun fel pentru a trata diferit pe cei arestați preventiv față de cei condamnați definitiv.

Există și o opinie a CEDO privind acest aspect, sens în care instanța europeană a constatat că privarea de libertate presupune limitări ale vieții private și de familie, sens în care este imperios necesar ca persoana în cauză să mențină legătura cu familia sa. CEDO a stabilit că restricționarea dreptului la vizite conjugale pe durata detenției fără o justificare obiectivă și rezonabilă din partea autorităților creează o discriminare și încalcă dreptul la viața privată și de familie a persoanei.

CEDO a specificat faptul că mai mult de jumătate dintre statele membre ale Consiliului Europei au prevăzut în legislația internă dreptul deținuților la vizite conjugale, cu limitări și restricții specifice. Practic, Convenția lasă statelor libertatea de a stabili singure măsurile ce ar trebui luate ținând cont de diferite considerente.  CEDO prin toate sentințele pronunțate în astfel de cauze, a statuat că dreptul la viața intimă aparține fiecăruia dintre noi, fiind un drept fundamental al omului și că acesta poate fi restrâns doar pentru motive temeinice și în cauze obiective fără să creeze discriminări între indivizi.

CCR a admis excepția de neconstituționalitate și a decis că există o diferență de tratament juridic privind dreptul la vizite intime fără să existe vreun motiv temeinic în acest sens. Actuala reglementare crează discriminare între persoanele arestate preventiv și cele condamnate la pedepse penale privative de libertate.

Drepturile omului trebuiesc respectate fără discriminare!

Ținând cont de decizia CCR, legiuitorul ar trebui să modifice dispozițiile legii 254/2013 în acord cu ceea ce s-a decis, în scopul de a acorda dreptul la viață privată și celor aflați în stare de arest preventiv. Decizia CCR pune în acord legislația de la noi cu cea europeană unde drepturile omului sunt respectate, iar cei care le nesocotesc plătesc cu vârf și îndesat!