Atunci când ajungi să îți cauți dreptatea prin instanțe trebuie să știi care sunt riscurile. De multe ori, căile nebănuite ale judecății sunt tare încălcite și pline de surprize. Francis Bacon descrie extrem de bine sălile de judecată, de parcă ar fi contemporan cu noi:  „curțile de justiție seamănă în general cu un tufiș, când oile caută adăpost acolo, împotriva vremii rele, e sigur că vor pierde o parte din lâna lor.”

Oamenii ajung în fața judecătorului încrezători că li se va face dreptate, însă, de multe ori, viața le rezervă surprize și constată că nu pot să beneficieze de un tratament normal la ei în țară și atunci se văd nevoiți să se adreseze instanțelor din străinătate. Sunt mulți români pe care sistemul juridic de la noi i-a învins și totuși nu s-au dat bătuți, au crezut în șansa lor și au considerat că  „justiția e ca aritmetica, unde, dacă lipsește verificarea, nu se poate afirma că a fost exact calculul. „  (Giuseppe Rovani) Toți aceștia au formulat acțiuni la CEDO prin care li s-a confirmat că procesele din România le-au încălcat în mod evident drepturile.

Un astfel de caz care se înscrie în galeria celor existente, este cel al Rozaliei Avram care la 11 aprilie 2007 a sesizat CEDO afirmând că i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil având în vedere contradicția dintre hotărârile pronunțate în timp de instanțele din România. Consecința acestui dans legislativ a fost pierderea imobilului în care locuia. În Monitorul Oficial 252 din 14 aprilie 2015 a fost publicată hotărârea CEDO în această cauză.

Povestea începe cam așa…

În 1975, în temeiul legislației de atunci, statul și-a înscris în cartea funciară dreptul de proprietate asupra unui imobil din Arad care a aparținut episcopiei catolice din Oradea. În 1980 imobilul a fost împărțit în mai multe apartamente. În 1997 aceste apartamente aflate acum în proprietatea statului au fost vândute în baza legii 112/1995 către mai multe persoane. Printre cumpărători s-a aflat și Rozalia Avram care locuia în Arad. Unii dintre cumpărători și-au înscris în cartea funciară apartamentele dobândite.

În 1998 episcopia a solicitat Judecătoriei Arad să îi restituie imobilul având în vedere că fusese preluat în mod nelegal. În cadrul aceleiași acțiuni s-a cerut anularea vânzării apartamentelor și radierea acestora din cartea funciară, pentru că înstrăinarea nu a fost legală. Instanța a respins acțiunea formulată de episcopie și a considerat că în mod corect imobilul trecuse în patrimoniul statului și că toate contractele de vânzare-cumpărare au fost valabile. Decizia instanței a fost consfințită irevocabil în decembrie 1999 de Curtea de Apel Timișoara care a respins recursul promovat de episcopie.

În anul 2000 apărea OUG 94 republicată în Monitorul Oficial 797 din 1 septembrie 2005 prin care se decidea retrocedarea către foștii proprietari a imobilelor care au aparținut cultelor religioase din România și care au fost preluate, în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român.    În baza acestei noutăți legislative de la acea vreme, în anul 2003 autoritățile admit în parte cererea episcopiei de restituire a imobilului și îi restituie apartamentele care nu făcuseră obiectul unui contract de vânzare-cumpărare.

Crezând cu tărie că dreptatea este de partea lor, cei de la episcopie promovează o nouă acțiune în instanță împotriva Rozaliei Avram și a altor persoane care au cumpărat apartamentele în baza legii 112/1995 și solicită anularea acestora.

În mai 2003 Judecătoria Arad respinge acțiunea episcopiei și reține autoritatea de lucru judecat, în sensul că încă din decembrie 1999 există o sentință definitivă și irevocabilă în acest sens. În acord cu judecătoria, Tribunalul Arad confirmă în noiembrie 2003 faptul că vânzarea apartamentelor a fost legală și respinge apelul episcopiei.

Mergând până în pânzele albe, cei de la episcopie promovează recurs la Curtea de Apel Timișoara. În mod firesc, cei care au cumpărat apartamentele în baza legii 112/1995 aveau la mână o decizie irevocabilă din 1999 care le certifica validitatea actelor de vânzare-cumpărare și, în plus, în noul proces două instanțe le dăduseră deja câștig de cauză. Deși totul părea să fie de partea lor, au avut parte de o surpriză în recurs!

Curtea de Apel Timișoara a admis recursul episcopiei și a considerat că prin existența ordonanței 94/2000 și apariția legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv, hotărârile judecătorești privind imobilele naționalizate  nu se mai bucură de autoritate de lucru judecat. În acest spirit a trimis dosarul din nou la Judecătoria Arad pentru a judeca pricina.

   Ce a decis CEDO?

 Știrile juridice arată că CEDO  a constatat ceea ce noi știm prea bine că se petrece în România, respectiv aceeași instanță a considerat în 1999 că vânzarea apartamentelor a fost valabilă pentru ca în 2006 să revină asupra unei decizii irevocabile de 7 ani și să considere că apartamentele au fost înstrăinate în mod nelegal.

CEDO a considerat că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil și la asigurarea securității raporturilor juridice, pentru că în România există o lipsă de coerență legislativă ce are drept consecință repunerea în discuție a unor decizii definitive pronunțate de instanțe. Acest lucru creează o incertitudine pentru cei care își caută dreptatea în instanță.

Prin pronunțarea unei decizii opuse la interval de 7 ani de către aceeași instanță, CEDO a considerat că a fost adusă atingere principiului securității juridice, pentru că petenta Rozalia Avram aștepta în mod corect să se pronunțe o sentință în spiritul celei anterioare care i-a fost favorabilă. Privitor la acordarea de daune materiale și morale, CEDO a amânat pronunțarea 6 luni luând în considerare posibilitatea încheierii unui acord între Rozalia Avram și statul român.

Viceversa

Practic, cazul Rozalia Avram poate fi și cazul altor români care beneficiază de o sentință favorabilă ani de zile  asupra unei probleme tranșate irevocabil de instanțele române și apoi se trezesc peste noapte că sentința lor este lipsită de valoare și lucrurile stau exact invers. Până la urmă, “justiția este dorința constantă și perpetuă de a da fiecăruia ce i se cuvine.” (Domitus Ulpian)

Astfel, ajung să piardă tot ceea ce credeau și știau că le aparține și probabil că cei care au trecut prin astfel de experiențe neplăcute ajung să îi dea crezare lui Stanislaw Jerzcy Lec care spunea că “suntem cu toții egali în fața legii, dar nu și în fața persoanelor care supraveghează aplicarea acesteia.”