Ca stat responsabil, România trebuie să acorde susţinere tinerelor familii. Mai ales celor cărora tocmai li s-a născut un copil! Mai înainte de-a aduce pe lume un prunc, de a primi o indemnizaţie pentru creşterea sa, părinţii beneficiari au tot plătit, din roadele muncii lor, impozite şi contribuţii.

Acum, o parte din aceşti bani trebuie să se-ntoarcă la ei. Un copil nu se creşte… cu aer (aerul fiind printre puţinele lucruri ce mai sunt gratuite!). Părinţii aflaţi în concediul pentru creşterea copilului n-ar trebui consideraţi nişte “simpli asistaţi social”. Ei primesc chiar mai puţin decât li s-ar cuveni!

De-atâta “trai decent” garantat constituţional, mii de familii amână aducerea pe lume a unui copil până ce… nu mai e posibilă.

 

Ştiri juridice noi, la orizont!

Pe 12.02.2015, la Senat a fost înregistrată, pentru dezbatere, o propunere legislativă pentru modificarea art. 2 alin. 3 din OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor. De va trece cu bine de Parlament şi va fi promulgată de către Preşedinte, noua lege va fi publicată în “Monitorul Oficial” iar autorităţile vor trebui s-o pună-n aplicare.

Ca urmare, ştirile juridice ne vor da, atunci, de veste că indemnizaţia lunară care se va acorda mamei sau tatălui pe parcursul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani va avea un cuantum de 85 de procente din media veniturilor obţinute în ultimele 12 luni de către respectivul părinte, fără a putea fi mai mică de 1,2 din valoarea ISR (indicatorul social de referinţă), dar nici mai mare de 6,8 ISR, pentru primul an şi, respectiv, nu va putea fi mai mică de 1,2 ISR şi nici mai mare de 2,4 ISR, pentru cel de-al doilea an.

În prezent, indemnizaţia lunară care se acordă mamei (sau tatălui) pe parcursul concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani e de 85% din media veniturilor realizate în ultimele 12 luni. Nu poate fi mai mică de 1,2 ISR, dar nici mai mare de 2,4 ISR.

Conform OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României 830/2010, părinţilor li s-a oferit posibilitatea de a alege fie un concediu pentru creşterea copilului cu o durată de un an, fie unul cu o durată doi ani şi o indemnizaţie cu un plafon mai… scund.

Începând cu prima zi din 2011, părinţii care au optat să primească un concediu de creştere a copilului până la vârsta de un an, beneficiază de o indemnizaţie pornind de la minimul de 600 de lei şi care poate ajunge, în condiţiile în care veniturile anterioare naşterii pruncului au fost consistente, până la 3400 de lei.

Concomitent, mamele sau taţii care au optat, din start, să beneficieze de un concediu cu o durată de 2 ani, primesc o sumă care porneşte de la 600 de lei şi care nu poate depăşi 1200 de lei, atât în primul an cât şi-n cel de-al doilea.

Legiuitorul a considerat că părintele care a vrut să stea mai mult acasă trebuie să primească mai puţini bani cu titlu de indemnizaţie, venitul său fiind plafonat la maxim 1200 de lei, chiar dacă sumelor impozabile obţinute-n ultimele 12 luni anterioare naşterii copilului le-ar fi corespuns o indemnizaţie mai substanţială.

E de înţeles, este un efort să se plătească 2 ani o indemnizaţie de 85% din media veniturilor părintelui din cele 12 luni ce preced naşterea copilului. E de înţeles şi că bugetului de stat îi prieşte ca părinţii să stea mai puţin, un an adică, în concediul pentru creşterea copilului. S-a găsit de cuviinţă ca părintele să fie stimulat, printr-o indemnizaţie cu un plafon mai mare, să revină mai iute în câmpul muncii, unde-şi va plăti iarăşi birurile.

 

Stimulare? Sau discriminare?

Oare de ce legiuitorul a considerat de cuviinţă să-i “taxeze” pe părinţii care optează să stea acasă, îngrijindu-şi copilul vreme de 2 ani, impunându-le din primul an un plafon mai redus, de maximum 1200 lei? Oare n-ar fi fost firesc şi în acord cu legea fundamentală, ca ambele categorii de părinţi, atât cei al căror concediu durează un an, cât şi cei care-au ales un concediu de 2 ani, să beneficieze, pe parcursul primului an, de o indemnizaţie de maximum 3400 lei?

Ştirile juridice spun că, fiind siguri că la această întrebare s-ar putea găsi un răspuns mai bun decât cel oferit de legislaţia actuală, 15 senatori au considerat că e cazul să fie adus în atenţia Parlamentului acest proiect de lege pentru modificarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor.

Aceştia susţin, pe bună dreptate, că părinţii care-au ales să stea 2 ani în concediul pentru creşterea copilului nu trebuie să mai fie discriminaţi, în continuare, fiind obligaţi ca indiferent de veniturile anterioare să primească o indemnizaţie ce nu poate depăşi 1200 lei în primul an de concediu!

Cei 15 apreciază că, în primul an de concediu, părinţilor ar trebui să li se calculeze indemnizaţia în acelaşi mod, fără a conta că au ales să stea acasă doi ani sau numai unul – fiind astfel mai pe placul legiuitorului (de fapt al guvernanţilor de la momentul adoptării OUG 111/2010)!

În viziunea lor, prevederea ce plafonează la maximum 1200 lei indemnizaţia corespondentă concediului de 2 ani trebuie eliminată în favoarea acordării unui plafon maxim de 3400 de lei pentru toţi părinţii (adică maxim 6,8 ISR; ISR având valoarea de 500 lei), în primul an de concediu.

În al doilea an de concediu acordat pentru creşterea copilului, indemnizaţia ar urma să fie de maximum 2,4 ISR (1200 lei), indiferent cât a fost ea înainte. Constituţia spune clar: “cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.”

 

Cea mai dificilă meserie… Este apreciată?

În România, ar trebui să fie recunoscută şi apreciată la justa valoare, meseria de… părinte. Azi ne aflăm în plin declin demografic. În următoarele decenii se anticipă grave probleme socio-economice din pricina îmbătrânirii populaţiei. Chiar şi aşa, în opiniile desprinse de realitate ale unor cetăţeni, mamele şi copiii se află la mila statului, fiind un soi de poveri bugetare.

Aceşti indivizi grăiesc cam aşa: “Ce mă tot obligă statul pe mine să cresc copiii altora? Eu plătesc biruri, alţii primesc indemnizaţii să-şi îngrijească progeniturile?” Tot ei consideră că măsurile de susţinere a natalităţii şi a tinerelor familii sunt doar populism din cel mai ieftin.

Să le urăm ceva tuturor criticilor şi adversarilor măsurilor de stimulare a natalităţii, de sprijin al tinerelor familii? Sănătate, viaţă lungă, bătrâneţe tihnită! La bătrâneţe omul devine nu doar mai altruist, ci şi… numai bun de scos la pensie. Pensie pe care i-o vor achita-o copiii de astăzi. Să le dorim, de acum, succes în carieră!