Month: December 2014

  • Proiect – Păstrează bonul fiscal și statul te premiază lunar cu premii în bani !

    Luând exemplul altor țări europene, precum Portugalia, Slovacia, Malta, care organizează loterii fiscale în scopul combaterii evaziunii fiscale, România urmează să implementeze și ea acest sistem, care s-a bucurat de mare succes în aceste țări europene. Prin antrenarea activă a populației să solicite bonul fiscal de fiecare dată când merge la cumpărături, cu promisiunea că…

  • Ordonanţa de urgenţă ar trebui să aibă aviz conform din partea Birourilor celor două Camere

    Partidul Naţional Liberal va scoate folosirea excesivă a ordonanţelor de urgenţă din practica guvernării, o soluţie fiind introducerea ”unui aviz conform din partea Birourilor celor două Camere, atunci când se pune problema emiterii unei OUG”, a declarat vicepreşedintele PNL Sulfina Barbu. “PNL trebuie să-şi asume, după ce va ajunge la guvernare, că nu va mai…

  • Proiectul de buget al CNA pentru 2015 a fost adoptat

    La 9 decembrie Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), instituţie finanţată 100% de la bugetul de stat, a adoptat proiectul de buget al instituției pentru anul 2015 (10.250.000 de lei), act ce urmează să fie transmis Ministerului Finanţelor Publice. Pentru adoptarea programului legislativ au votat opt membri ai Consiliului (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica…

  • Programul legislativ privind acordarea pensiilor ocupaționale, adoptat de Senat

    La 9 decembrie Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă privind principiile înființării schemelor de pensii ocupaționale și ale fondurilor de pensii ocupaționale, inițiată de mai mulți deputați PDL. Programul legislativ prevede următoarele obiective: – reglementarea principiile înființării schemelor de pensii ocupaționale și ale fondurilor de pensii ocupaționale, – autorizarea schemelor de pensii ocupaționale, – constituirea…

  • CNA a avizat negativ proiectul de modificare a Legii audiovizualului

    Pe data de 9 decembrie, Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat un aviz negativ, cu unanimitate de voturi, pentru proiectul de modificare a Legii audiovizualului. Proiectul a fost iniţiat de fostul senator PNL Sorin Roşca Stănescu, care în prezent se află în arest, fiind condamnat, în luna octombrie, la doi ani şi patru luni de…

  • Proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă a fost respins

    Pe 9 decembrie, Camera Deputaţilor a respins, cu 203 voturi, proiectul privind introducerea votului prin corespondenţă pentru alegătorii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate. Proiectul a fost iniţiat de deputaţii PMP Eugen Tomac, Mihaela Stoica, Valerian Vreme şi Clement Negruţ şi propune introducerea votului prin corespondenţă în cazul alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi europarlamentare. Comisiile…

  • Noi prevederi în materia consultanţei fiscale! Tu eşti la curent cu noutăţile?

    Pentru toţi cei neiniţiaţi, fiscalitatea românească reprezintă un veritabil labirint. Nu doar un labirint dificil de parcurs, ci un sistem dinamic, ale cărui trasee se modifică necontenit. Ca să-l parcurgi, trebuie să-i cunoşti regulile. Însă, uneori, regulile se schimbă-n toiul jocului. Iar tu trebuie să fii tot timpul pe fază, pentru a nu rata noutăţile…

  • Proiect: firmele, obligate să utilizeze case de marcat electronice fiscale

    În topul țărilor europene, România a rămas singura care mai folosește case de marcat cu rolă de hârtie. Legiuitorul a considerat că este timpul să ne aliniem și noi țărilor europene care utilizează case de marcat cu jurnal electronic. Scopul acestei măsuri are la bază dorința de a combate evaziunea fiscală, de a identifica și impune…

  • Patronatele cer înscrierea accizei pe bonul fiscal

    Reprezentanţii mediului de afaceri au propus Ministerului Finanţelor Publice evidenţierea accizei pe bonul fiscal, într-un mod similar taxei pe valoarea adăugată, dar şi amânarea introducerii obligativităţii caselor de marcat cu jurnal electronic, care vor înlocui casele de marcat cu rolă de hârtie. În cadrul consultării publice pe marginea proiectului de modificare a Codului fiscal şi…

  • Modificarea legislației privind utilizarea animalelor de serviciu

    La 8 decembrie ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa a anunțat despre constituirea unui colectiv de lucru care urmează să elaboreze un set de acte normative (norme şi instrucţiuni), privind utilizarea în M.Ap.N. a animalelor de serviciu. Decizia a fost luată în urma reacţiilor din mass-media apărute despre situaţia lui Max, câinele-veteran al Armatei române care…