Month: December 2014

  • Prognoze privind reducerea TVA la carne

    În cadruk unei conferinţe de presă, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că reducerea TVA la carne şi produse din carne rămâne un obiectiv al Guvernului pentru anul 2015, în măsura în care veniturile bugetare o vor permite. “Nu s-a putut merge pe o reducere a TVA la carne de la 1 ianuarie, pentru că…

  • Preşcolarii şi elevii rămân fără miere

    Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă, dreptul preşcolarilor şi elevilor din clasele I -IV din învăţământul de stat şi confesional de a primi miere de albine ca supliment nutritiv va fi suspendat pe întregul an 2015, cu argumentul necesităţii unor economii la buget. “În anul 2015 se suspendă aplicarea prevederilor Legii 509/2006 privind acordarea…

  • Proiect de buget pe 2015

    Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanţelor Publice, bugetul pe anul viitor cuprinde creşteri pentru Educaţie, Sănătate, Apărare, Infrastructură, iar prioritizarea investiţiilor publice va fi consolidată pentru fructificarea potenţialului de creştere economică. Cheltuielile destinate investiţiilor, în 2015, însumează 44,76 miliarde de lei, cu 8,7 miliarde de lei mai mult decât în anul 2014, adica…

  • Contabilitatea în partidă simplă

    Guvernul a aprobat modificarea Legii contabilităţii nr.82/1991 astfel încât persoanele fizice care desfăşoară activităţi în scopul realizării de venituri să-şi poată ţine evidenţa contabilă pe baza regulilor contabilităţii în partidă simplă, a declarat ministrul Bugetului, Darius Vâlcov. “Prin prezentul proiect de act normativ se introduce opţiunea pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi cu scopul realizării…

  • Hotărâre privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice

    Potrivit ultimelor noutăţi legislative, Guvernul a aprobat Hotărâre privind stabilirea condiţiilor pentru punerea la dispoziţie pe piaţă a articolelor pirotehnice. Prin Hotărârea adoptată, legislaţia românească în domeniu se aliniază la cadrul legislativ european, respectiv la prevederile Regulamentului nr. 765/2008 şi Decizia nr. 768/2008. În acest sens, actul normativ: stabileşte obligaţii clare pentru toţi operatorii economici…

  • Modificările privind legislaţia pieţei de capital vor fi adoptate prin OUG

    Ministrul delegat pentru buget, Darius Vâlcov a anunțat că Guvernul va adopta săptămâna viitoare, printr-o ordonanţă de urgenţă, modificările privind legislaţia pieţei de capital. “Până miercurea viitoare, dacă vom mai primi alte puncte de vedere, suntem bucuroşi să le cuprindem în interiorul ordonanţei, dar de săptămâna viitoare vom avea, aşa cum a cerut mediul de…

  • Ordonanţa de urgenţă privind migraţia aleşilor locali, contestată

    Deputaţii PNL, Teodor Nicolescu şi Valeria Schelean, au prezentat sesizarea adresată Curţii Constituţionale în privinţa OUG nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. “Legea privind aprobarea OUG NR. 55/2014 este neconstituţională pentru că ordonanţa de urgenţă este neconstituţională şi în sensul acesta avem o mulţime de decizii ale Curţii Constituţionale care arată că prin lege nu…

  • Măsurile de control judiciar menţinute

    Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern, după decizia Curţii Constituţionale, include faptul că toate măsurile de control judiciar aflate în executare vor fi menţinute, iar în cel mult 60 de zile vor fi verificate din oficiu, urmând să se stabilească dacă vor fi prelungite sau revocate. Astfel, la propunerea Ministerului Justiţiei, Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă prin…

  • 24 şi 31 decembrie 2014 – zile libere pentru personalul bugetar

    În şedinţa din 10 decembrie Guvernul României a decis ca zilele de miercuri, 24 şi 31 decembrie, din ultimele două săptămâni ale acestui an vor fi zile libere pentru toţi salariaţii din sectorul public. Totuşi aceste două zile vor fi recuperate ulterior fie prin activitatea în program normal în zilele de 13 şi 20 decembrie…

  • Impozitele pentru companiile energetice rămân neschimbate în 2015

    La 10 decembrie Guvernul a adoptat o ordonanţă de modificare a Codului Fiscal în ceea ce priveşte impozitele suplimentare aplicate companiilor din energie, astfel că acestea vor fi păstrate încă un an, respectiv până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv. Anterior preşedintele Traian Băsescu a cerut majorarea impozitelor introduse la începutul anului trecut, urmând să…