La momentul introducerii pensiilor private în România, prea puţini au fost capabili să anticipe cum va evolua, pe viitor, fondul ales. Fiecare negustor şi-a lăudat marfa! Unii s-au lăsat convinşi, semnând un contract de aderare la vreun fond ce, ulterior, nu s-a vădit foarte performant.
Unii participanţi constată că, deşi au trecut ani de zile de când tot cotizează, sumele din conturile lor sunt de-a dreptul ridicole iar evoluţia valorii unităţilor de fond li se pare demnă de jale, comparativ cu alte fonduri. Să nu-ţi treacă prin minte, în aşa condiţii, să-ţi transferi banii la un alt administrator de fond, mai priceput într-ale investiţiilor?!
N-ai un leu în cont? Nu poţi pleca în altă parte!
Pentru toţi cei nemulţumiţi de performanţele fondului de pensii la care au aderat, avem ştiri juridice proaspete, prin care este descris modul în care se va desfăşura transferul activului personal al participantului la un fond de pensii administrate privat, către un alt fond de pensii. Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 26/2014 privind transferul participanţilor între fondurile de pensii administrate privat a fost publicată în “Monitorul Oficial” 942/2014 şi va intra în vigoare la 1 aprilie, 2015.
Pentru a-l înştiinţa pe administratorul fondului de pensii administrat privat cu privire la intenţia de transfer la un alt administrator, participantul trebuie să întocmească o notificare. Noile ştiri juridice arată că mai înainte de a plăti prima sa contribuţie la un fond de pensii, participantului nu-i e îngăduit să opteze pentru alt fond de pensii. Ca să se desfăşoare transferul, trebuie să ai ce transfera, fireşte! Se mai precizează şi că agenţilor de marketing nu le va fi permis amestecul în operaţiunile prin care se vor înfăptui transferurile de active.
Notificarea – cum se face?
Ca să poată trece de la un fond de pensii la altul, participantul trebuie să îndeplinească unele cerinţe. În această ordine de idei, el trebuie să fi semnat actul individual de aderare la fondul de pensii la care doreşte, în continuare, să cotizeze. Să bifeze opţiunea de transfer!
Totodată, participantul trebuie să-l informeze pe vechiul administrator al fondului de pensii privat în ceea ce priveşte alegerea sa, cu 30 de zile mai înainte de a adera, în concret, la noul fond. Mai mult, administratorului părăsit trebuie să-i fie pusă la dispoziţie copia nou-întocmitului act de aderare!
Participantului ce doreşte să contribuie la un alt fond de pensii, i se pune în faţă, spre completare, un nou act individual de aderare, laolaltă cu un formular de notificare, al cărui model e prezentat în „Monitorul oficial”.
Notificarea se alcătuieşte în dublu exemplar. Un exemplar rămâne la participant, celălalt revine administratorului fondului de pensii iniţial. De îndată ce a fost semnat noul act individual de aderare, notificarea va fi pusă la dispoziţia vechiului administrator, ce va rămâne cu un client mai puţin.
Notificarea va fi însoţită de o copie de pe cartea de identitate şi de copia actului de aderare nou întocmit. Dacă depunerea documentaţiei la administratorul de până atunci nu se poate efectua până în data de 15 a lunii în curs, termenul de depunere va fi prelungit până la aceeaşi dată a următoarei luni.
Schimb de date, transfer de fonduri
Administratorul fondului pentru care participantul şi-a exprimat ultima opţiune trebuie să pună la dispoziţia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), prin mijloace informatice, în prima zi a fiecărei luni şi pentru fiecare participant doritor de transfer, un fişier cu imaginea scanată a actului individual de aderare (semnat, cu opţiunea de transfer bifată!).
Instituţiilor de evidenţă şi ASF-ului le va fi transmis, de către administratorii iniţiali, de la care se fac transferurile, un raport care cuprinde datele participanţilor ale căror acte de aderare şi notificări au fost înregistrate până-n ziua de 15 a lunii trecute.
Din acest raport nu trebuie să lipsească: numele semnatarilor noilor acte de aderare, CNP-urile lor, seriile şi numerele actelor de identitate, seriile şi numerele unice ale noilor acte de aderare, data fiecărui nou act, codul de înregistrare al noului administrator la ASF, codul de înregistrare al noului fond de pensii privat la ASF, seriile şi numerele unice din anterioarele acte individuale de aderare, precum şi opţiunile de transfer.
În cazul în care, în urma procesării, informaţiile din noul act de aderare vor fi validate, transferul participantului către noul fond de pensii va fi înregistrat de către instituţiile de evidenţă. Validarea atrage permisiunea virării fondurilor acumulate ale participantului de la anteriorul administrator către noul administrator de fonduri de pensii.
Sumele transferate
Noutăţile din contabilitate spun că disponibilităţile băneşti supuse transferului constituie contravaloarea activului net al participantului şi că aceasta din urmă nu poate să fie mai mică decât valoarea legal garantată, mai precis suma contribuţiilor virate în numele acestuia din clipa căpătării statutului de participant pentru întâia dată la un fond, cu menţiunea că se scad numai comisioanele şi penalităţile de transfer.
Ar fi totul perfect, de n-ar exista penalităţi de transfer şi comisioane, care-l pot taxa aspru pe doritorul de transferuri. Ele pot, chiar, să îi potolească, subit, dorinţa de transfer! Dacă-n pofida comisioanelor şi, eventual, a penalităţilor de transfer, participantul tot mai doreşte să treacă la un nou administrator de fonduri de pensii, va mai rămâne să fie trecute sumele în contul de transfer al acestuia!
Atunci când, odată intraţi banii în conturile noului administrator, se constată că activul personal al participantului e mai mic decât valoarea garantată, noutăţile din contabilitate spun că restul va fi acoperit dintr-un provizion tehnic existent la anteriorul administrator. Comisioanele de transfer bancar vor fi achitate tot de către vechiul administrator.
Plecarea grăbită se penalizează!
Penalitatea de transfer se reţine de către administratorul ce va fi părăsit, din fondul de pensie al participantului doritor de transfer, numai dacă acesta vrea să cotizeze în altă parte mai înainte să treacă doi ani de la momentul validării sale ca participant la primul fond. Penalitatea de transfer nu poate să fie mai mare de 5% din suma ce urmează să fie transferată.
Transferul prematur la un alt administrator privat de fond de pensii este considerată, deci, o formă de infidelitate penalizabilă pecuniar. Noile reglementări vor, parcă, să-i ocrotească pe unii administratori de fonduri de pensii de un exod masiv al participanţilor către concurenţă.
Totuşi, participanţii nu dau buzna spre un alt fond, doar aşa, din plictiseală. Îi motivează randamentele minuscule şi performanţele mai bune (ale altora!). Au nădejdea acumulării unui activ personal mai consistent, pentru bătrâneţe.
Infidelitatea e penalizabilă, dar şi fidelitatea are costurile sale. Acum, fiecare îşi va face socotelile, cu intenţia să nu iasă-n pierdere şi cu gândul la proverbul: „cum îţi aşterni, aşa vei dormi!”