Month: October 2014

  • Şedinţele publice CCR vor fi transmise online

    În cadrul proiectului “Transparenţa actului de justiţie constituţională“, Curtea Constituţională a României a anunţat că, începând cu ziua de marţi, 7 octombrie 2014, ora 9:00, şedinţele publice de judecată vor fi transmise în direct. Astfel, şedinţele publice vor putea fi vizionate pe pagina de internet a Curţii Constituţionale. Semnalul TV în format HD transmis cu…

  • Ai datorii și nu ți le mai poți achita? Soluția?… Falimentul personal! (II)

    După ce instanța a dispus începerea procedurii insolvenței, debitorul ar trebui să se gândească că partea plină a paharului este că executările silite sunt suspendate, astfel încât poate răsufla ușurat o perioadă de timp. În schimb, această procedură îi îngrădește complet drepturile civile, nu mai poate dispune absolut deloc de bunurile sale, lucru care afectează…

  • Capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile

    Transelectrica informează că capacitățile de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o putere instalată totală de 4.704 MW la finele lunii august a acestui an. Astfel, în sistem existau proiecte eoliene cu o putere de 2.800 de MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.234 de MW, microhidrocentrale de 570 de MW și…

  • Nou proiect de lege – combaterea fraudei electorale. Oare va avea susţinere?

    În ultimii 24 de ani, n-a existat nici măcar un tur de scrutin în care partidele să nu se fi acuzat reciproc de matrapazlâcuri electorale! Supărător e că unele dintre aceste acuze s-au vădit întemeiate, trist e faptul că alte fraude n-au fost depistate decât tardiv, în vreme ce revoltător este că unele fraude descoperite…

  • Ai datorii și nu ți le mai poți achita? Soluția?… Falimentul personal! (I)

    Valul crizei a lovit atât firmele, cât și pe mulți români, care au ajuns în imposibilitatea de a-și mai achita datoriile către creditori, în special către bănci. De aici și până la executarea silită n-a mai fost decât un pas și mulți datornici și-au pierdut agoniseala de-o viață. “În anul ce-a trecut, declar/Că am ajuns…

  • Reducerea CAS pentru persoanele fizice autorizate

    Începând cu 1 octombrie reducerea contribuţiei de asigurări sociale cu cinci puncte procentuale se aplica nu doar firmelor, ci şi persoanelor fizice autorizate.  Potrivit noilor reglementări, cotele CAS valabile din 1 octombrie sunt următoarele: -26,3% pentru condiţii normale de muncă ( 10,5% – contribuţia individuală, 15,8% – contribuţia datorată de angajator); -31,3% pentru condiţii deosebite de muncă…

  • Au fost aprobate dosarele eligibile depuse de pacienții cu afecțiuni oncologice, care necesită tratament cu molecule

    Potrivit unui comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), au fost aprobate toate dosarele eligibile depuse de pacienții cu afecțiuni oncologice, care necesită tratament cu molecule. Astfel,  după ce comisiile de specialitate au analizat cele 2.556 de dosare depuse de bolnavii cu afecțiuni oncologice pentru continuarea și inițierea tratamentului cu molecule scumpe, comisiile din cadrul CNAS au…

  • Actele normative transmise CSM pentru aviz vor fi trimise şi Uniunii Notarilor

    Potrivit declaraţiilor Ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, există o colaborare foarte bună între Ministerul Justiţiei şi notari, care s-a văzut şi la elaborarea noile coduri, notarii fiind în prima linie a aplicării oricărei noi legi. “Dorim să dezvoltăm un parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice implicate în sfera justiţiei, iar pentru ca acest…

  • Declaraţii fiscale cu termen limită 7 octombrie şi 10 octombrie

    La unităţile teritoriale ale ANAF sau on-line, până la data de 7 octombrie 2014, inclusiv, trebuie depusă: – Declaraţia de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România – formular 092, şi se va depune…

  • Buget suplimentat pentru plata titlurilor executorii

    Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a fost lansat în dezbatere publică  proiectul de Hotărâre privind suplimentarea bugetului Ministerului Finanţelor Publice pe trimestrul III, anul 2014, pentru plata titlurilor executorii prevăzute de OUG nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări…