Actele normative transmise CSM pentru aviz vor fi trimise şi Uniunii Notarilor


ParteneriatPotrivit declaraţiilor Ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, există o colaborare foarte bună între Ministerul Justiţiei şi notari, care s-a văzut şi la elaborarea noile coduri, notarii fiind în prima linie a aplicării oricărei noi legi.

Dorim să dezvoltăm un parteneriat în elaborarea noilor acte normative cu toate profesiile juridice implicate în sfera justiţiei, iar pentru ca acest lucru să devină realitate, am emis recent un ordin prin care toate actele normative transmise Consiliul Superior al Magistraturii pentru aviz să fie transmise spre consultare şi Uniunii Notarilor”, a spus ministrul.

Colaborarea bună dintre Ministerul Justiţiei şi notari a dus la degrevarea instanţelor prin preluarea, de către notari, a unor proceduri în materie de divorţ, a mai precizat Robert Cazanciuc.

,