Zilele trecute m-am întâlnit cu un vecin extrem de intrigat de experiența pe care a trăit-o la judecătorie, unde deschisese un proces. Contestase un proces-verbal pentru o amendă rutieră și, convins fiind că va avea câștig de cauză, s-a prezentat singur în fața judecătorului, fără a apela la serviciile unui avocat.

Mi-a spus că nu a înțeles nimic din ceea ce l-a întrebat judecătorul, care a folosit termeni specifici domeniului juridic. În final, bulversat de experiența trăită, a mai primit încă o lovitură: acțiunea i-a fost respinsă.

Sigur că pentru majoritatea cetățenilor promovarea unei acțiuni fără a apela la serviciile unui avocat este varianta cea mai comodă, pentru că nu implică costuri. Până la urmă, trăim într-o țară în care fiecare are garantat accesul liber la justiție! Cum știm să ne valorificăm acest drept, rămâne la aprecierea fiecăruia dintre noi.

Din pricina posibilității de a te adresa instanței ori de câte ori consideri că ești îndreptățit, instanțele de judecată sunt sufocate cu o grămadă de acțiuni, majoritatea informe, lipsite de logică juridică și de orice șansă de reușită.

Pentru a degreva instanțele de judecată de astfel de cereri, legiuitorul a modificat NCPC, în sensul în care a prevăzut că majoritatea proceselor se vor desfășura în două etape: fond și apel, unde părțile vor administra probe în apărarea lor. Recursul nu va mai reprezenta decât o cale extraordinară de atac, care va fi promovată în anumite cazuri și doar dacă sunt întrunite anumite condiții de admisibilitate.

În scopul creării unei practici unitare, majoritatea recursurilor vor fi în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, care va examina exclusiv legalitatea hotărârii atacate, fără să rezolve chestiuni de fapt. Pentru a nu încărca ÎCCJ cu recursuri informe și care nu corespund prevederilor NCPC, legiuitorul a prevăzut că, la redactarea cererii și motivelor de recurs și în exercitarea și susținerea recursului, părțile vor fi asistate și reprezentate de un avocat sau consilier juridic, sub sancțiunea nulității.

Tocmai pentru că instanța de recurs nu analizează faptele, ci controlează dacă hotărârea atacată respectă prevederile legale, motivele de recurs presupun o pregătire juridică adecvată, pentru a putea formula un recurs logic, legal și în acord cu prevederile NCPC.

Obiectul excepției de neconstituționalitate

Sigur că au existat și voci nemulțumite vis-a-vis de această prevedere din NCPC și au sesizat CCR considerând că li se încalcă accesul liber la justiție și dreptul la apărare, deoarece lipsa posibilităților financiare îi împiedică să apeleze la serviciile unui avocat, fapt ce atrage nulitatea recursului nemotivat și nesemnat de avocat.

În plus, acești temerari consideră că prevederile NCPC îi împiedică să se apere singuri în fața instanței de recurs. Autorii excepției consideră că în accesul liber la justiție se înscrie și posibilitatea de a se adresa direct și nemijlocit instanțelor de judecată, pentru apărarea drepturilor, libertăților și a intereselor lor legitime. Nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, însă imposibilitatea depunerii recursului fără a fi redactat și semnat de avocat îngrădește accesul direct la justiție.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile din NCPC criticate de ei contravin și principiului egalității în fața legii, a dreptului la apărare, a dreptului la o informare corectă, la un proces echitabil.

Ce a decis CCR ?

CCR a analizat excepția și pronunțat  Decizia nr. 462/2014 publicată în Monitorul Oficial nr. 775 din 24 octombrie 2014. Cu titlu de știri juridice, CCR a statuat că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea obligației ca părțile să fie asistate și reprezentate de avocat la redactarea cererii și motivelor de recurs și în exercitarea și susținerea acestuia este unul legitim. S-a dorit impunerea unei discipline procesuale, pentru evitarea introducerii unor cereri de recurs în mod abuziv, şicanator sau informe, care să nu respecte riguros regulile NCPC, în materie de recurs.

Scopul urmărit de legiuitor nu a fost de a îngrădi accesul liber la justiție al cetățeanului, ci de a-l ajuta să aibă o reprezentare juridică adecvată, cu șanse de reușită, în scopul obținerii unei hotărâri juridice conforme cu legea.

Chiar dacă intenția legiuitorului a fost bună, totuși CCR consideră că, prin condiționarea exercitării căii de atac de încheierea în mod obligatoriu a unui contract de asistență juridică, ca și condiție de admisibilitate a recursului, s-ar impune în sarcina cetățeanului condiții excesive și costuri suplimentare și semnificative, în raport cu cheltuielile efectuate de cetățean pentru plata serviciului justiției. Prin aceste dispoziții se produce un dezechilibru în defavoarea justițiabilului, în sensul că acesta trebuie să suporte fie costurile cu angajarea unui avocat, fie sancțiunea procedurală de anulare a recursului promovat fără avocat.

Orice persoană fizică poate beneficia de ajutor public judiciar sub forma asistenței unui avocat sau scutirea/reducerea taxei de timbru, însă ajutorul public se acordă în întregime celor al căror venit mediu lunar pe membru de familie în ultimele două luni este sub 300 lei și se acordă în proporție de 50% celor al căror venit este sub 600 lei. CCR consideră că ajutorul public judiciar privește o categorie redusă de cetățeni, iar obligativitatea reprezentării și asistării prin avocat în recurs privește toți cetățenii, chiar și cei ale căror limite de venit nu se încadrează pentru a cere ajutor public judiciar și nu dispun de mijloace materiale pentru a plăti un avocat.

Cu titlu de știri juridice, CCR a statuat că măsura reprezentării și asistării prin avocat în etapa recursului nu este proporțională cu scopul urmărit de legiuitor, avantajul public fiind nesemnificativ în raport cu gradul de afectare a drepturilor și libertăților fundamentale ale individului. În concluzie, CCR a admis excepția de neconstituționalitate, urmând ca Parlamentul să modifice NCPC în acord cu decizia CCR.

Vox populi, vox dei

Fără aceste prevederi în NCPC, fiecare justițiabil va putea asalta ÎCCJ cu cereri de recurs concepute după propria-i simțire, asumându-și riscul să piardă acel proces. Ce contează că va pierde?! Important este că și-a exercitat dreptul de a avea acces la justiție!

Admiterea acestei excepții, prin care fiecare cetățean va fi liber să-şi manifeste creativitatea în recurs, s-ar putea să creeze situaţii similare celei în care un medic l-ar invita pe un bolnav să se opereze singur. I-ar pune la dispoziție sala de operație, instrumentarul, dar… l-ar îndemna să se opereze singur și i-ar ura însănătoșire grabnică!

Ceea ce unii cetățeni refuză să înțeleagă este că prevederile din NCPC aveau rolul de a le ocroti interesele și de a nu sufoca instanțele de judecată cu acțiuni fără sens, promovate de persoane fără cunoștințe juridice. Mergem înainte și fără aceste prevederi. Vom vedea ce va fi, pentru că ceea ce contează este doar “vox populi, vox dei”!