Mersul lent al justiţiei i-a făcut pe mulţi justiţiabili să încărunţească de-a lungul anilor de perindări prin instanţe, în căutarea dreptăţii. Unii, care erau deja împovăraţi de ani la începerea procesului, n-au mai zăbovit să le fie satisfăcute pretenţiile. Mai înainte de-a li se face dreptate, au plecat într-un “loc cu verdeaţă”, unde nu-i nici durere, nici întristare, nici suspin. Şi, desigur, nici injustiţie!

Unul dintre motivele întemeiate pentru care s-a purces la elaborarea unui nou Cod de procedură civilă a fost viteza intolerabil de mică a desfăşurării proceselor în justiţia românească. Vechiul Cod era adaptat unor vremuri în care oamenii aveau un apetit mai mic de a se duela în justiţie. Judecătorilor nu le treceau, pe atunci, zeci de dosare prin mâini, zi de zi. În schimb, începând din 1990, litigiile s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Treptat, înfăptuirea justiţiei a ajuns să aibă, practic, doar două viteze: încet şi deloc!

Prin noul Cod de procedură civilă, însă, au fost specificate termene stricte în vederea depunerii întâmpinării, s-au introdus prevederi pentru regularizarea cererii de chemare în judecată şi s-au impus reguli pentru comunicarea documentelor provenite de la instanţe, în vederea grăbirii soluţionării cauzelor. Şi desfăşurarea proceselor a devenit mai rapidă! Pentru a asigura celeritatea (repeziciunea) desfăşurării procesului, judecătorul poate fixa termene scurte, chiar de la o zi la alta. Poate! Dar de la “a putea” până la “a face”, calea-i lungă!

 

Cererea de chemare în judecată trebuie să fie completă!

Se poate spune, oare, că a fost făcut totul pentru eliminarea prilejurilor de tergiversare a judecăţii?! Poate că nu. Dar lucrurile au început să se mişte.

Neîndeplinirea de către reclamant a condiţiilor necesare pentru formularea acţiunii poate provoca mari întârzieri. De aceea, din noul Cod de procedură civilă nu puteau lipsi, cu titlul de ştiri juridice, prevederi clare pentru regularizarea cererii de chemare în judecată.

În acest sens, magistratul trebuie să controleze dacă sunt realizate cerinţele de formă – precizarea numelor părţilor, a domiciliilor acestora, timbrarea, anexarea documentelor care atestă cele susţinute în solicitare. Constatarea lipsurilor determină instanţa să-i ceară reclamantului completările de rigoare!

Când instanţa constată că nu există nicio condiţie neîndeplinită cu privire la cererea de chemare în judecată, nu mai rămâne decât ca pârâtul să fie înştiinţat referitor la acţiunea formulată împotriva sa, pentru a putea depune o întâmpinare. Reclamantul va lua cunoştinţă de aspectele invocate, acolo, de către pârât, spre a alcătui, la rându-i, un răspuns. După parcurgerea acestor etape, nu mai rămâne decât să fie stabilit întâiul termen de judecată.

Ce-i drept, există termene fixe până la care pârâtul sau reclamantul trebuie să se achite de obligaţiile lor. Aşa stau lucrurile, de pildă, în cazul intervalului pe care reclamantul îl are la dispoziţie spre a aduce toate completările necesare cererii depuse. Dar celeritatea depinde, într-o mare măsură, de judecător, de completul de judecată!

Judecătorii, fie că sunt copleşiţi de îndatoriri, fie din alte motive (uneori chiar imputabile, sancţionabile!), pot să nu verifice prea iute dacă sunt satisfăcute toate condiţiile precizate de către Codul de procedură civilă pentru cererea de chemare în judecată sau pentru întâmpinare. Unde se ajunge în aceste cazuri? E lesne de anticipat!

Vor trece săptămâni şi luni în şir până când se va fixa întâiul termen de judecată. În tot acest răstimp, reclamantul stă dezamăgit, neputincios, şi contemplă celeritatea de melc a desfăşurării acţiunii sale în justiţie. Graba strică treaba, dar amânarea-i hoţul timpului. Dreptatea care vine prea târziu este precum o avere de un milion de dolari pe care-o primeşti când eşti deja un bătrân plictisit şi gârbovit, după ce toată tinereţea te-ai mulţumit cu răbdări prăjite. Te bucuri, dar ceva lipseşte: timpul ce-a zburat!

Setea de dreptate trebuie satisfăcută la timp! Procedura civilă precizează clar că anumite acţiuni trebuie efectuate de îndată de către judecător. Dar o formulare de acest tip este vagă, lasă loc de nejustificate amânări. E drept, oricare dintre părţi şi procurorul pot efectua o contestaţie referitoare la tergiversarea procesului. Se invocă încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim, previzibil. Şi se solicită luarea măsurilor legale pentru ca amânările neîntemeiate să nu se mai repete.

 

Mai multă celeritate? E necesară!

Părţile aflate în litigiu pot face o contestaţie privind tergiversarea procesului, dacă legea a fixat un termen anume de finalizare a unei proceduri, de pronunţare sau de motivare a unei hotărâri, iar acest termen s-a împlinit… fără nicio consecinţă. Dar, în restul cazurilor, în care legea nu precizează un termen clar şi se exprimă prin formulări extrem de vagi de tipul “de îndată”, “neîntârziat” etc., cum poate exista certitudinea că lucrurile avansează cu rapiditate spre soluţionarea litigiului?

Legea actuală tace! Răbdarea are limitele ei. Însă, justiţiabilii nu trebuie să dispere! Fiindcă, în următoarea perioadă, dacă parlamentarii vor da suficiente voturi favorabile, s-ar putea ca în “Monitorul oficial” să apară o nouă lege pentru modificarea Legii 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în sensul îmbunătăţirii vitezei de derulare a proceselor.

Vom vedea, de îndată, ce noi ştiri juridice ne-ar putea aduce această propunere legislativă, care, în clipa de faţă, este afişată pe pagina web a Senatului, în lista propunerilor legislative aflate-n consultare publică. Modificările urmărite prin acest proiect, înregistrat la Senat pentru dezbatere sub nr. B425/30.07.2014, se referă la alineatul (1) din art. 200 şi alineatul cu acelaşi număr din art. 201 al Codului de procedură civilă.

Actualmente, art. 200 alin. (1) spune că, după repartizarea cauzei, completul de judecată va verifica, de îndată, dacă cererea de chemare în judecată îndeplineşte toate cerinţele prevăzute de către procedura civilă, iar art. 201 alin. (1) precizează că judecătorul, “de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată” va dispune comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare în 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată.

Ei bine, dacă noul proiect de lege vizând modificarea procedurii civile va fi adoptat de către Parlament, ar urma ca termenul oferit judecătorului pentru a verifica îndeplinirea tuturor criteriilor legate de cererea de chemare în judecată să fie de maximum 20 de zile.

De asemenea, judecătorul va avea la dispoziţie tot 20 de zile şi pentru a dispune înştiinţarea pârâtului cu privire la cererea de chemare în judecată şi de a-i aduce acestuia la cunoştinţă că are îndatorirea de a depune o întâmpinare. Este stabilit un termen precis, acum: 20 de zile!

De astă dată, precizia ar putea deveni sinonimă cu celeritatea. Nu poate fi decât îmbucurător pentru justiţiabili. Sau, cel puţin, pentru reclamanţi, cărora tărăgănarea proceselor le scoate peri albi. Rămâne, mai apoi, de văzut cât de mulţumiţi vor fi acei magistraţi cărora le place să se grăbească mai… încet!