Month: July 2014

  • Autorităţile locale vor da în judecată persoanele care nu îşi achită amenzile contravenţionale

    Ministerului Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege potrivit căruia persoanele care nu îşi achită amenzile contravenţionale şi care nu pot fi executate silit vor fi date în judecată de autorităţile locale, pentru a presta muncă în folosul comunităţii. Astfel, proiectul de Lege pentru modificarea O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,  arată că în cazul în…

  • Legea prin care românii de orice vârstă pot înfiinţa o microîntreprindere a fost promulgată

    Decretul pentru promulgarea Legii privind modificarea şi completarea OUG nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/2011, a fost semnat de către preşedintele Traian Băsescu. Noul act normativ include eliminarea condiţiei de vârstă maximă de 35 de ani pentru permiterea accesului la facilităţile acordate tuturor persoanelor aflate la prima…

  • Lista de compensate actualizată

    Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a declarat că pacienţii vor putea beneficia, începând cu 1 iulie, de tratament inovativ cu 17 molecule noi orfane, din care 9 sunt pentru tratamentul afecţiunilor oncologice. Ministrul a semnat Ordinul privind modificarea şi completarea anexei nr.1 la Ordinul M.S. şi C.N.A.S. nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor…

  • Reducerea CAS de la 1 octombrie cu 5 puncte procentuale

    Proiectul de lege privind reducerea CAS la angajator , de la 1 octombrie, cu 5 puncte procentuale, a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Astfel datele de la INS confirmă o confirmă o creştere economică de aproape 4% şi că România este în graficul stabilit cu instituţiile internaţionale şi poate lua această măsură. Premierul Victor Ponta a menţionat că reducerea CAS a…

  • Denunţări unilaterale a contractului de parteneriat public-privat

    Curtea Constituţională (CC) a admis parţial sesizarea privind Legea parteneriatului public-privat, stabilind că este neconstituţional un singur articol din aceasta, respectiv cel ce introduce posibilitatea modificării unilaterale sau a rezilierii contractului de către partenerul public. Prin alte cuvinte, Judecătorii CC au declarat constituţional articolul 38 al actului normativ, potrivit căruia, din motive excepţionale legate de…

  • Posesorii de cartele pre-pay sunt obligaţi să pună la dispoziţia vânzătorului datele sale personale

    În 2 iulie Camera Deputaţilor a aprobat proiectul de lege care prevede că orice persoană care cumpără o cartelă pre-plătită trebuie să pună la dispoziția vânzătorului numai datele de identificare din buletin sau pe cele din pașaport ori din permisul de conducere. Pentru adoptarea actului normativ ce ţine de modificarea și completarea Ordonanței de urgență…

  • Tranzacţii obligatorii pe bursă pentru producătorii şi furnizorii de gaze

    Potrivit unui proiect al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, începând cu luna iulie, producătorii şi furnizorii de gaze vor fi obligaţi să tranzacţioneze “cantităţi minime” pe bursele specializate, precum Bursa Română de Mărfuri şi OPCOM. “Cantităţile de gaze naturale din producţia internă tranzacţionate pe pieţele centralizate nu pot fi mai mici de 20% din…

  • Universităţile vor putea organiza învăţământ postliceal finanţat integral de solicitanţi

    Noutăţi legislative: În Monitorul Oficial nr. 486 din 30 iunie 2014, a fost publicată O.U.G. nr. 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative, prin care este modificată Legea educaţiei naţionale. Astfel, actul normativ arată că învăţământul postliceal se organizează în şcoli postliceale cu personalitate juridică sau ca structuri fără…

  • Facilități fiscale pentru românii care au credite la bănci

    Când au descoperit românii creditul bancar, condițiile de acordare și rambursare nu păreau a fi atât de draconice ca acum. În timp, mari devoratori de credite bancare, românii au înțeles că „bancherul este un tip care îți împrumută umbrela pe timp cu soare, dar o vrea înapoi în minutul în care începe să plouă” (Mark…

  • Rescrierea Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală

    Pe 30 iunie, Ministerul Finanţelor Publice a publicat pe portalul juridic al instituţiei, proiectele rescrise ale Codului Fiscal şi Codului de procedură fiscală, pentru consultarea publică, în următoarele luni, cu reprezentanţii mediului de afaceri, ai structurilor asociative, partenerilor sociali, ai tuturor factorilor interesaţi. MFP precizează că prin rescrierea Codului Fiscal şi a Codului de procedură…