Cum se declanșează procedura insolvenței?

Aceasta începe printr-o cerere introdusă la tribunalul de la sediul debitorului. Debitorul care apelează la această procedură trebuie să formuleze această cerere în 30 de zile de la apariția stării de insolvență și să prezinte dovada că a notificat organul fiscal competent cu privire la intenția de deschidere a procedurii insolvenței.

Prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul va numi un administrator judiciar provizoriu și pentru procedura simplificată un lichidator judiciar provizoriu.

Procedura generală este procedura de insolvență care se aplică debitorilor care intră după perioada de observație în procedura de reorganizare judiciară și în procedura falimentului sau, separat, doar în reorganizare judiciară sau doar în procedura falimentului.

Procedura simplificată este procedura de insolvență care se aplică debitorilor care nu dețin niciun bun în patrimoniul lor, nu pot fi găsite actele constitutive sau cele contabile, sediul social nu mai există sau nu corespunde adresei de la registrul comerțului, celor care și-au declarat intenția de a intra în faliment, persoanelor juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept anterior cererii de deschidere a procedurii insolvenței.

Din momentul deschiderii procedurii se suspendă toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Toți creditorii care doresc să-și obțină banii datorați de debitor o pot face doar în cadrul procedurii insolvenței solicitând admiterea creanțelor lor.

Ce se întâmplă cu debitorul aflat în insolvență?

În maxim 20 de zile de la numire, administratorul judiciar îi va comunica judecătorului dacă debitorul rămâne în perioada de observație din procedura generală sau intră în procedura simplificată.

În perioada de observație, debitorul își poate continua activitățile curente și poate efectua plăți către creditori. Dacă debitorului nu i-a fost ridicat dreptul de administrare, plățile se fac sub supravegherea administratorului judiciar. Dacă debitorul nu mai are dreptul de administrare (nu își mai poate conduce activitatea, administra bunurile din avere și de a dispune de acestea), atunci plățile se fac doar dacă decide administratorul judiciar.

Dacă judecătorul a ridicat debitorului dreptul de administrare, atunci toate băncile la care acesta are conturi deschise vor fi anunțate de administratorul judiciar să nu elibereze sume debitorului fără a avea acordul său. Încălcarea interdicției comunicate de administratorul judiciar atrage răspunderea băncilor pentru prejudiciul creat și o amendă judiciară de la 4.000 la 10.000 lei.

În cadrul procedurii simplificate administratorul/lichidatorul judiciar va prezenta instanței în maxim 40 de zile de la numire cauzele care au determinat insolvența debitorului și cine sunt persoanele care au generat-o.

Rețineți că după data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor de muncă ale personalului debitorului se va putea face de urgență de către administratorul judiciar care este obligat să acorde personalului concediat termenul legal de preaviz. La fel, un contract de închiriere încheiat de debitor anterior deschiderii procedurii va putea fi denunțat cu respectarea termenelor de preaviz.

Dacă debitorul are un contract în baza căruia face plăți periodice, menținerea contractului nu îl va obliga pe administratorul judiciar să achite plățile restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru aceste sume, cel interesat va face cerere și se va înscrie la masa credală pentru a-și recupera creanța.

În termen de 60 de zile de la publicarea deschiderii procedurii insolvenței, organele fiscale au obligația de a efectua o inspecție fiscală pentru a stabili creanțele bugetare ale firmei.

 Planul de reorganizare

Este propus de debitor și/sau administratorul judiciar și prevede fie restructurarea și continuarea activității debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinație între cele două variante de reorganizare.

Cu titlu de știri juridice, s-a stabilit că planul de reorganizare nu va putea depăși 3 ani calculați de la data confirmării planului și va putea fi prelungit cu acordul expres al creditorilor dacă inițial era mai scurt de 3 ani. Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se va putea face oricând pe parcursul procedurii de reorganizare, fără a se putea depăși o durată totală maximă a derulării planului de 4 ani de la confirmarea inițială.

Planul de reorganizare va cuprinde obligatoriu programul de plată a creanțelor. Rețineți că termenele de plată stabilite prin contracte (de exemplu de credit și leasing) pot fi menținute în plan, chiar dacă depășesc perioada de 3 ani.

Dacă debitorul respectă planul de reorganizare poate avea șansa de a-și salva afacerea fără pierderi prea mari. Dacă nu se conformează planului sau desfășurarea activității sale aduce pierderi sau debitorul acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii, atunci oricare dintre aceștia sau administratorul judiciar pot cere instanței intrarea debitorului în faliment.

Când se declară falimentul?

Pot fi debitori care refuză să încerce un plan de reorganizare al activității și să solicite direct falimentul. Instanța declară falimentul dacă debitorul alege procedura simplificată (fără plan de reorganizare), administratorul nu propune un plan de reorganizare sau acesta nu-i acceptat.

Dacă planul de reorganizare propus de debitor nu este acceptat sau prin continuarea activității în cursul reorganizării ar acumula pierderi mari sau dacă administratorul judiciar solicită direct intrarea debitorului în faliment.

Lichidatorul judiciar va inventaria averea debitorului și va stabili dacă bunurile deținute de acesta pot fi vândute individual sau în bloc. Din fondurile obținute în urma vânzării bunurilor debitorului, sumele se împart în următoarea ordine:

– cheltuielile aferente vânzării bunurilor și cele pentru conservarea și administrarea lor, cheltuielile avansate de creditor în cadrul executării silite, creanțele furnizorilor de utilități născute după deschiderea procedurii;

– creanțele provenind din finanțări;

– creanțele provenind din raporturi de muncă;

– creanțele rezultând din continuarea activității debitorului după deschiderea procedurii;

– creanțele bugetare;

– creanțele reprezentând sumele datorate de debitor în baza unor obligații de întreținere (pensie întreținere minor);

– creanțe reprezentând credite bancare.

Dacă în orice moment al procedurii se constată că debitorul nu are bunuri sau sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative, instanța decide închiderea procedurii și radierea debitorului.

Insolvența poate fi evitată!

În Monitorul Oficial , legea 85/2014 a lăsat debitorului variante de-a se salva de la insolvență, oferindu-i inclusiv posibilitatea de a prelungi planul de reorganizare a activității. Mulți dintre cei care ajung în fața prăpastiei falimentului fie s-au întins mai mult decât le-a fost plapuma, fie au ales o manieră greșită de gestionare a afacerii, fie chiar și-au dorit să ajungă aici.

Pentru a evita falimentul,  „niciodată nu investi într-o afacere pe care nu o înțelegi”(Warren Buffett) și „fii atent pe cine calci când urci, că vei întâlni aceiași oameni la coborâre”(Donald Trump).