Month: February 2014

  • Aprobarea a două acte normative cu privire la noul Cod de procedură penală

    Ministerul Justiţiei a precizat că Guvernul a aprobat 6 acte normative, printre care şi cele privind noul Cod de procedură penală care au în vedere eliminarea unor inadvertenţe şi clarificarea unor proceduri. “La propunerea MJ, Guvernul a aprobat 6 acte normative prin care se vor asigura, pe de o parte, resursele umane, respectiv, un plus…

  • Ce faci dacă ai clauze abuzive în contractul de credit bancar?

    Unul dintre „hobby-urile” românilor a fost să obțină credite cu sau fără buletin și să își cumpere tot ceea ce înainte de 1989 doar au visat! Deși la început părea ceva aparent banal să obții un credit de la o bancă, o dată cu valul crizei, băncile au devenit tot mai precaute și au impus…

  • Acordarea biletelor de tratament balnear în anul 2014

    Potrivit proiectului de hotărâre, pus în dezbatere publică de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, în 2014, circa 60.000 de persoane ar putea beneficia de tratament în staţiunile balneare. Numărul biletelor de tratament balnear se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15 la sută din numărul total de bilete. Prin intermediul…

  • Proiectul de lege privind abrogarea art. 276 din Codul penal a fost aprobat

    Propunerea legislativă, privind abrogarea din Codul Penal a articolului care instituia sancţiuni pentru criticile aduse magistraţilor pe durata unei proceduri judiciarea fost aprobată de Senat şi trimisă Comisiei juridice şi Comisiei pentru drepturile omului, ajungând la Camera Deputaţilor. În articolul 276, “Presiuni asupra justiţiei“ din Codul Penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 510 din 24.07.2009…

  • Despăgubiri pentru deponenţii la BRD în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia

    Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, cu 306 voturi “pentru” şi trei “împotrivă”, proiectul de lege privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la CEC Bank înainte de anul 1990 şi şi-au transferat aceste depozite la BRD – Groupe Société Générale în anul 1991 în vederea achiziţionării de autoturisme Dacia. Proiectul de lege completează O.U.G.…

  • Amendamente referitoare la revocarea din funcţie a Avocatului Poporului

    După ce Comisia pentru revizuirea Constituţiei s-a reunit pentru a pune în discuție prevederi din Constituție ce trebuie modificate, membrii comisiei au votat amendamente referitoare la revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, potrivit cărora Avocatul Poporului nu mai poate fi revocat din funcție de Parlament iar mandatul său poate înceta doar în caz de deces, de…

  • Modificări privind textul legii fundamentale

    Printre ultimele legi care au suferit modificări se numără şi textul legii fundamentale, unde Comisia pentru revizuirea Constituţiei a introdus prevederi referitoare la acordarea burselor de merit şi la garantarea dreptului la educaţie prin învăţământul preşcolar. Astfel, textul modificat al art. 32 arată că “Dreptul la educaţie este garantat, în condiţiile legii, şi se asigură prin…

  • Modificarea Legii privind derularea proiectelor finanţate prin NSIP

    În şedinţa Guvernului din 4 februarie a fost adoptat proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.294/2007 privind derularea, în România, a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate. Proiectul legislativ adoptat prevede asigurarea condiţiilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru NATO referitoare la fundamentarea, implementarea, operarea şi mentenanţa…

  • Colectarea selectivă a deşeurilor obligatorie

    Din cadrul ultimilor noutăți legislative face parte aprobarea proiectul de lege privind salubrizarea, care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor, de Camera Deputaţilor. Astfel proiectul de lege vine în modificarea și completarea Legii nr. 101 /2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 393/2006, și are ca scop impunerea obligatorie a generatorilor de deşeuri de a implementa sisteme de colectare selectivă…

  • Restricţii pentru şoferii cu vechime mai mică de un an

    Proiectul de modificare a Codului rutier, care include schimbarea unor menţiuni în ceea ce priveşte posesorii permiselor B1 şi B, cu o vechime mai mică de un an, a fost adoptat de către senatorii din Comisiile juridice, pentru apărare şi pentru administraţie publică. Astfel schimbarea se referă la faptul că şoferii cu vechime mai mică de un…