Colectarea selectivă a deşeurilor obligatorie


images

Din cadrul ultimilor noutăți legislative face parte aprobarea proiectul de lege privind salubrizarea, care stabileşte obligativitatea colectării selective a deşeurilor, de Camera Deputaţilor. Astfel proiectul de lege vine în modificarea și completarea Legii nr. 101 /2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 393/2006, și are ca scop impunerea obligatorie a generatorilor de deşeuri de a implementa sisteme de colectare selectivă pentru hârtie, metal, plastic, sticlă.
În acest sens generatorilor de deşeuri au obligația de a organiza sistemul de colectare selectivă, perioada maximă de organizare şi termenul limită de implementare, persoanele şi modul de delegare a responsabilităţii aplicării acestuia, penalizări şi amenzi

Acest proiect vizează serviciul public de salubrizare a localităţilor, înfiinţat şi organizat de către autorităţile administraţiei publice locale la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor.

Colectarea deșeurilor dar și transportarea lor este efectuată de operatorii licenţiaţi de către ANRSC, care au obligația de a ţine evidenţa şi raportarea lunară autorităţilor administraţiei locale şi ANRSC cantităţile predate operatorilor economici care desfăşoară activităţi de tratare a deşeurilor, pe fiecare tip de deşeu.