Se spune că nicăieri nu-i ca acasă. Pentru fiecare dintre noi noțiunea de „acasă” înseamnă altceva. Pentru unii poate fi casa părintească, pentru alții casa de vacanță mult visată pe care și-au cumpărat-o sau mica garsonieră pe care au achiziționat-o cu trudă făcând un credit la bancă. De multe ori când mergi în vizită la cineva îi spui „la tine m-am simțit ca acasă.”

Până la urmă în viața de zi cu zi valențele pe care le îmbracă noțiunea de „acasă” nu au o importanță așa de mare. Însă în domeniul dreptului, lucrurile nu pot fi lăsate la voia întâmplării, trebuie să fie clare pentru a nu da naștere la confuzii.

Dar cum rezolvi problema din punct de vedere legal când noțiunea de „acasă” nu este clară, adică ai o adresă în cartea de identitate și de fapt stai în altă parte?

În această situație era și Andreea. Adresa ei de domiciliu din acte era în județul Giurgiu, dar își găsise un loc de muncă în Prahova și acum locuia în fapt acolo. La momentul angajării, în contractul de muncă a fost trecută adresa din județul Giurgiu. Firește că era un lucru fără importanță la acel moment unde locuia de fapt Andreea.

În urma unei abateri disciplinare săvârșite de Andreea, angajatorul i-a desfăcut contractul de muncă. Nemulțumită a formulat contestație împotriva acestei decizii la Tribunalul Prahova. În acel moment a apărut problema. Regula în litigiile de muncă este că procesul se judecă la domiciliul reclamantului, în cazul de față Andreea fiind reclamantul. Dar care era de fapt domiciliul Andreei, cel din Prahova sau cel care figura în acte în Giurgiu? Răspunsul era vital pentru a stabili care era instanța competentă să soluționeze litigiul de muncă.

Având în vedere că au fost multe cazuri ca cel al Andreei și că nu exista o practică unitară care să clarifice noțiunea de domiciliu în dreptul muncii, Înalta Curte de Casație și Justiție a tranșat clar acest aspect.

Ce înseamnă domiciliu?

Noțiunea provine din sintagma latină „domum colere” care înseamnă „casa pe care o locuiește cineva.” El este stabil adică reprezintă locuința statornică a unei persoane. Este unic pentru că la un moment dat o persoană are doar un domiciliu. Este obligatoriu decurgând din funcția socială a domiciliului care este un mijloc de individualizare a persoanei. Este inviolabil adică este interzisă pătrunderea în acel spațiu a oricărei alte persoane fără acordul celui care stă acolo. Inviolabilitatea domiciliului are la bază atât respectarea dreptului de proprietate, cât și al posesiei exercitate asupra locuinței unde persoana și-a stabilit domiciliul (de multe ori, cel care locuiește poate fi chiriaș neavând drept de proprietate, ci doar posesie asupra acelui imobil). Fapta de violare a domiciliului este infracțiune și se pedepsește cu închisoarea.

Ce înseamnă domiciul convențional?

Reprezintă adresa la care o persoană cere instanței de judecată să considere că locuiește o perioadă de timp determinată și într-un scop bine determinat (de exemplu, pentru comunicarea actelor de procedură, citații, întâmpinare, hotărâre judecătorească etc.).

Dacă o persoană domiciliază în străinătate și dorește să promoveze o acțiune la instanțele din România pentru ca procedura de citare și comunicare a actelor să nu dureze mult, își va alege un domiciliu convențional în România. Acesta poate fi la o rudă sau chiar la sediul cabinetului avocatului ales.

Domiciliul convențional poate fi stabilit prin acordul părților pentru executarea unui act juridic sau soluționarea unui litigiu. Este diferit de domiciliul din cartea de identitate. De obicei, domiciliul convențional apare ca un artificiu juridic folosit spre exemplu de părțile dintr-un contract care doresc ca eventualele litigii ce pot apărea între ele să fie judecate de o anumită instanță (dintr-o anumită localitate). În acest caz, inserează în contract clauza prin care indică instanța competentă să soluționeze litigiul.

De exemplu, o parte din contract are sediul în Timișoara, alta în București și decid ca eventualele litigii să fie judecate la Sibiu. În acest caz, în contract ele figurează cu sediile sociale reale, dar stabilesc ca domiciulul convențional să fie la Sibiu. Aici noțiunea de domiciliu convențional se referă la instanța pe care părțile o aleg pentru a judeca eventualele litigii.

Ce importanță are domiciliul în materia divorțului?

 Regula în materia divorțului este că instanța competentă să soluționeze acțiunea este judecătoria de la cea din urmă locuință a soților. Și în acest caz, chiar dacă în cartea de identitate unul dintre soți are domiciliul în sectorul 4 (reclamantul) și altul în sectorul 2 (pârâtul), dar dovedesc cu contractul de vânzare-cumpărare că și-au cumpărat o casă în Popești-Leordeni, acela va fi ultimul domiciliu comun. Casa din Popești-Leordeni va determina competența instanței, adică Judecătoria Cornetu.

Luând exemplul de mai sus, dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în Popești-Leordeni sau nu au avut o locuință comună (nu au stat împreună), atunci instanța competentă este cea de la domiciliul pârâtului, adică în exemplul dat Judecătoria sector 2.

Sunt cazuri în care pârâtul pleacă din țară și nu mai are locuința în România, caz în care divorțul se va soluționa de către judecătoria de la domiciliul reclamantului. Dacă niciunul dintre soți nu mai are locuința în România, pot alege de comun acord orice judecătorie din România. Dacă nu se înțeleg cu privire la acest aspect,  atunci competența este dată de lege Judecătoriei sector 5 București.

Ce înseamnă domiciliu în dreptul muncii?

Potrivit legii domiciliul unei persoane este acolo unde are locuința statornică sau principală. Însă noțiunea de domiciliu trebuie interpretată într-un sens mai larg, neinteresând locuința statornică sau principală, ci adresa unde locuiește efectiv.

Astfel, s-a stabilit că în dreptul muncii noțiunea de domiciliu trebuie interpretată ca locul pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește și muncește. Rațiunea acestei interpretări este determinată de faptul că părțile dintr-un litigiu să poată lua la cunoștință de existența procesului pentru a-și putea pregăti apărarea în mod corespunzător.

Regula în drept este ca acțiunea să se introducă la instanța de la domiciliul pârâtului. De la această regulă există și excepții cum este cea din dreptul muncii unde competența aparține instanței de la domiciliul reclamantului. Fiind o situație de excepție a ridicat anumite probleme instanțelor în stabilirea competenței de judecată.

Care este instanța competentă să soluționeze contestația Andreei?

În lumina susținerilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dreptul muncii este competentă instanța de la locul unde reclamantul locuiește efectiv, chiar fără forme legale. Astfel, Tribunalul Prahova este competent să soluționeze litigiul inițiat de Andreea.

Legiuitorul a lămurit noțiunea de domiciliu în acest fel pentru a permite reclamantului să vină la proces, să se apere corespunzător, să i se comunice actele de procedură. Dacă i s-ar comunica actele de procedură la adresa din cartea de identitate unde nu mai locuiește, ar exista pericolul să nu intre în posesia lor fiind privat de posibilitatea pregătirii unei apărări corespunzătoare. Ar fi util ca la angajare să întrebați dacă viitorul angajat stă la adresa din cartea de identitate sau la alta.

Rețineți că sub aspectul competenței este important domiciliul reclamantului de la data sesizării instanței, neavând nicio importanță faptul că pe parcursul procesului acesta și-ar schimba domiciliul.

Prin domiciliu în sens procedural se va înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului la apărare.

Fiecare purtăm în suflet un acasă spre care ne îndreptăm cu drag. Până la urmă “viața este un voiaj spre acasă.” (Herman Melville).