O veche istorisire biblică ne destăinuie o poveste despre familia lui Isaac, fiul lui Avraam.

Isaac avea doi fii: Esau şi Iacov. Isaac îmbătrânise şi ochii îi slăbiseră.

Într-o zi, Isaac îi spuse lui Esau: „Fă-mi o mâncare, cum îmi place mie şi adu-mi s-o mănânc, iar după aceea te voi binecuvânta.”

Iacov, celălalt fiu, ajutat de Rebeca, mama sa, a pregătit o mâncare aşa cum îi plăcea tatălui său.

În urmă, Rebeca a luat hainele cele bune ale lui Esau, fiul ei cel mai mare şi le-a pus pe Iacov, fiul ei cel mai tânăr.

Iacov a venit la tatăl său şi spunându-i că este Esau i-a dat să mănânce „din vânatul său”. Iar acesta l-a binecuvântat.

Isaac sfârşise de binecuvântat pe Iacov, când fratele său Esau s-a întors de la vânătoare. A făcut şi el o mâncare gustoasă pe care a adus-o tatălui său.

Tatăl său Isaac i-a zis: „Cine eşti tu? Dacă tu eşti Esau, cine este atunci cel ce a prins vânat şi mi l-a adus? Pe el l-am binecuvântat. De aceea va rămânea binecuvântat”.

Esau atunci a zis tatălui său: „Binecuvântează-mă şi pe mine tată!”.

Isaac constată gânditor: „Fratele tău a venit cu vicleşug şi ţi-a luat binecuvântarea”.

„N-ai păstrat nicio binecuvântare pentru mine?”, îl întreabă Esau pe tatăl său.

„Iată, l-am făcut stăpân peste tine şi l-am înzestrat cu grâu şi vin din belşug. Tu vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău”, i-a răspuns Isaac.

 Asemeni acestei pilde, astăzi, multi oameni, din diverse motive, aleg să îşi dezmoştenească o rudă sau mai multe. Acest lucru este posibil, însă cu anumite limite impuse de lege.

 Rude care nu pot fi dezmoştenite

Soţul, părinţii şi descendenţii (copii, nepoţii etc.) sunt moştenitori rezervatari. Aşadar, ei beneficiază, prin lege, de rezerva succesorală şi nu pot fi privaţi de aceasta de către cel care lasă moştenirea.

Celelalte rude (fraţi, surori, bunici, străbunici, unchi, mătuşi, veri), pot fi dezmoşteniţi fără îngrădiri.

 Rezerva succesorală

Rezerva succesorală este partea din bunurile moştenirii la care moştenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinţei defunctului, manifestată prin liberalităţi sau dezmoşteniri.

 Întinderea rezervei succesorale

Rezerva succesorală a fiecărui moştenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absenţa liberalităţilor sau dezmoştenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moştenitor legal.

 Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor

In concreto, rezerva succesorală a soţului supravieţuitor, în absenţa oricărui alt moştenitor, este de jumătate din moştenire.

Dacă acesta vine la moştenire în concurs cu descendenţii defunctului, beneficiază de o rezervă succesorală de 1/8 din moştenire.

Dacă vine în concurs atât cu ascendenţi privilegiaţi (părinţii defunctului), cât şi cu colaterali privilegiaţi (fraţii defunctului), rezerva sa succesorală va fi de 1/6 din moştenire, iar dacă vine în concurs fie numai cu ascendenţi privilegiaţi, fie numai cu colaterali privilegiaţi, va avea dreptul la o rezervă în cuantum de un sfert din moştenire.

În sfârşit dacă vine în concurs fie cu ascendenţi ordinari (bunici, străbunici), fie cu colaterali ordinari (mătuşi, unchi, veri), are parte de o rezervă valorând 3/8 din întreaga moştenire.

De asemenea, soţul supravieţuitor mai beneficiază şi de un drept de abitaţie asupra casei în care a locuit până la data deschiderii moştenirii, dacă această casă face parte din bunurile moştenirii.

Ce reprezintă acest drept de abitaţie?

Dreptul de abitaţie special, al soţului supravieţuitor, este un drept gratuit, inalienabil şi insesizabil şi constă în beneficiul acordat de lege, soţului supravieţuitor (care nu este titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuinţă corespunzătoare nevoilor sale), de a folosi în continuare casa în care a locuit până la data deschiderii moştenirii.

Dreptul de abitaţie se stinge la partaj, dar nu mai devreme de un an de la data deschiderii moştenirii.

Aşadar, soţul are dreptul să locuiască în casa asupra căreia are un drept de abitaţie, cel puţin un an.

Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de un an, în caz de recăsătorire a soţului supravieţuitor.

Totuşi, deşi acesta nu poate fi alungat din locuinţa comună mai devreme de un an, oricare dintre moştenitori poate cere fie restrângerea dreptului de abitaţie, dacă locuinţa nu este necesară în întregime soţului supravieţuitor, fie schimbarea obiectului abitaţiei, dacă pune la dispoziţia soţului supravieţuitor o altă locuinţă corespunzătoare.

Toate litigiile cu privire la dreptul de abitaţie se soluţionează de către instanţa competentă să judece partajul moştenirii, care va hotărî de urgenţă, fără citarea părţilor.

Când nu vine în concurs cu descendenţii defunctului, soţul supravieţuitor moşteneşte  mobilierul şi obiectele de uz casnic care au fost afectate folosinţei comune a soţilor.

 Rezerva succesorală a descendenţilor

Rezerva succesorală a descendenţilor se stabileşte în funcţie de numărul lor.

Înainte de toate, trebuie precizat că nepoţii nu mai vin la moştenire dacă defunctul are copii, de asemenea, dacă cel care lasă moştenirea nu are copii, nepoţii îi îndepărtează de la moştenire pe strănepoţi şi aşa mai departe.

Rezerva succesorală a descendenţilor se stabileşte în funcţie de numărul lor.

De pildă, dacă defunctul are doi copii, rezerva succesorală a fiecăruia dintre ei este de un sfert din moştenire. Deci, dacă unul dintre copii este dezmoştenit, în loc să primească jumătate din moştenire, va primi numai un sfert din aceasta.

 Rezerva succesorală a părinţilor (ascendenţilor privilegiaţi)

Ascendenţii privilegiaţi vin la moştenire dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a moşteni.

Dacă părinţii sunt singurii care culeg moştenirea, însă defunctul şi-a dorit să-i dezmoştenească, aceştia beneficiază de o rezervă succesorală de jumătate din moştenire împreună, adică un sfert fiecare.

Dacă aceştia vin la moştenire în concurs cu soţul supravieţuitor, vor beneficia de o rezervă de un sfert din moştenire, adică 1/8 fiecare.

 Cota-parte din moştenire de care defunctul poate dispune fără îngradiri

Potrivit art.1089 Cod Civil, acea parte din bunurile moştenirii care nu este rezervată prin lege şi de care defunctul poate să dispună neîngrădit prin liberalităţi se numeşte cotitate disponibilă.

De exemplu, dacă Isaac şi cei doi fii ai săi ar fi trăit în zilele noastre, jumătate din moştenire i-ar fi revenit lui Esau şi cealaltă jumătate lui Iacov.

Dacă Isaac ar fi vrut să-l dezmoştenească pe Iacov, lăsându-i toată averea lui Esau, acesta nu ar fi putut să-i dea lui Esau decât 3/4 din moştenire (1/4 reprezentând cotitatea disponibilă), deoarece Iacov, fiind moştenitor rezervatar, beneficia, în puterea legii, de un sfert din moştenire.

 Instrăinarea cu titlu oneros, către un moştenitor rezervatar, făcută cu rezerva uzufructului

Iacov, ajutat de Rebeca, a reuşit să obţină de la tatăl său binecuvântarea promisă fratelui său.El a devenit astfel, un om foarte înstărit, cu foarte multe bogăţii.Mulţi încearcă, şi astăzi, să păcălească sistemul şi să dobândească întreaga avere, chiar în dauna rudelor lor.

Se practică adesea, ca părinţii să încheie un contract de vânzare cu unul dintre copii, contract prin care îi transmit dreptul de proprietate asupra unui bun (de exemplu, o casă). Deşi aceştia au doi sau trei copii, parcă pe acesta (cel căruia îi vînd casa), îl iubesc mai mult; că doar vine mai des în vizită şi niciodată „cu mâna goală”, le-a promis că se va muta cu ei când vor îmbătrâni şi le va purta de grijă etc.

În realitate, chiar dacă se încheie un contract de vânzare, nu se plăteşte niciun preţ („că doar este copilul nostru, crescut de noi”).

Părinţii însă, se gândesc la toate posibilităţile, că doar omul este înşelător şi au mai auzit ei cazuri şi cazuri. Aşa că nu încheie contractul oricum, ci cu rezerva uzufructului. În acest fel, se pun la adăpost şi pe ei (care pot folosi bunul şi îi pot culege fructele tot restul vieţii, fără a putea fi împiedicaţi de nudul proprietar – copilul gratificat) şi pe cocontractantul lor (care nu mai trebuie să împartă casa cu fraţii lui).

 Aviz amatorilor

Potrivit art. 1091 alin. 4 din Codul Civil, până la dovada contrară, înstrăinarea cu titlu oneros către un descendent ori un ascendent privilegiat sau către soţul supravieţuitor este prezumată a fi donaţie dacă înstrăinarea s-a făcut cu rezerva uzufructului, uzului ori abitaţiei sau în schimbul întreţinerii pe viaţă ori a unei rente viagere.

Prezumţia operează numai în favoarea descendenţilor, ascendenţilor privilegiaţi şi a soţului supravieţuitor ai defunctului, dacă aceştia nu au consimţit la înstrăinare.

 Aşadar, dacă sunteţi defavorizaţi de un astfel de act şi nu aţi fost de acord cu încheierea lui sau nu aţi ştiut despre el, îl puteţi ataca în instanţă şi vă puteţi recăpăta rezerva succesorală.

Mi s-a pus într-o zi o întrebare. Suna cam aşa: „cum pot dezmoşteni un copil pentru a nu-i mai plăti indemnizaţia lunară?”

Din punctul meu de vedere această dezmoştenire ar avea o cauză imorală şi în plus nu te poţi exonera de plata unei indemnizaţii în acest fel. Aşa că am răspuns: „Nu se poate”.„Nu sunt sigur că este copilul meu”, a continuat. În acest caz, printr-o simplă analiză, se poate stabili paternitatea.

 În concluzie, scopul nu ar trebui să scuze mijloacele, ci ar trebui să ne folosim de bunuri pentru a ne ţine familia unită nu pentru a o destrăma.