Categories
Articole Social Ştiri

Norme tehnice privind reîncărcarea stingătoarelor de incendiu

Ordinul nr. 135/2023 prevede Normele tehnice privind utilizarea, verificarea, reîncărcarea, repararea şi scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu.

Personalul verifică prin cântărire, la intervale de cel mult 6 luni, stingătoarele de incendiu cu CO2 sau agent curat pentru a constata dacă acestea conţin masa corectă de agent de stingere precizată în standardele specifice.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Cooperare şi relaţii cu alte state Internaţional Ştiri

Detașament de pompieri români transportați de Forțele Aeriene Române în insula Corsica!

Ministrul apărării naționale a aprobat efectuarea unei misiuni de transport aerian pentru două aeronave – de tip C 130 Hercules şi C 27 J Spartan – din dotarea Forțelor Aeriene Române care vor decola în jurul cu destinația Bastia Poretta, insula Corsica, Franța.

Categories
Activităţi industriale Articole Economie

Ce criterii minime trebuie să îndeplinească corturile din punctul de vedere al cerinţei privind securitatea la incendiu?

Prin cort înţelegem construcţia în care forma structurală a membranei este asigurată de cabluri tensionate sau elemente portante de tipul grinzilor, stâlpilor sau arcelor. Pentru a fi considerat cort, membrana trebuie să constituie minimum 75% din anvelopa clădirii.

Categories
Agricultură şi silvicultură Ştiri

Au fost aprobate Normele de prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol

Ordinul nr. 182/2020 prevede aprobarea Normelor de prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol.

Compartimentul securitate şi sănătate în muncă, PSI şi direcţiile generale pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile specifice.

Categories
Economie Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Un proiect de lege prevede majorarea amenzilor privind nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor

Un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor prevede o majorare substanțială a amenzilor pentru nerespectarea normelor care țin de prevenirea incendiilor. Conform inițiativei, noile măsuri ar urma să fie aplicate atât persoanelor fizice, cât și firmelor.
Concret, propunerea legislativă prevede amenzi ce pot ajunge și la 12.000 de lei pentru cei, persoane fizice sau juridice, care nu respectă normele legale privind apărarea împotriva incendiilor.

Categories
Economie Ştiri

Legea privind apărarea împotriva incendiilor a fost republicată!

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 297 din data de 17 aprilie 2019, a fost publicată Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.

Apărarea împotriva incendiilor reprezintă ansamblul integrat de activități specifice, măsuri și sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar și de informare publică, planificate, organizate și realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii și reducerii riscurilor de producere a incendiilor și asigurării intervenției operative pentru limitarea și stingerea incendiilor, în vederea evacuării, salvării și protecției persoanelor periclitate, protejării bunurilor și mediului împotriva efectelor situațiilor de urgență determinate de incendii.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Spaţiile fără autorizaţie de securitate la incendiu obligate să amplaseze un panou de înştiinţare

Camera Deputaţilor a adoptat cu 263 de voturi ‘pentru’, unul ‘împotrivă’ şi trei abţineri, proiectul de lege privind apărarea împotriva incendiilor care prevede obligaţia amplasării de panouri de înştiinţare în cazul spaţiilor fără autorizaţie de securitate la incendiu.

Potrivit proiectului, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, beneficiarii investiţiilor care vizează construcţii publice au obligaţia să realizeze şi să amplaseze panouri de înştiinţare în dreptul intrărilor în spaţiile respective, cu următorul conţinut, imprimat cu litere de tipar cu dimensiuni de minimum 2,5 cm, de culoare roşie, pe fundal alb: ‘Acest spaţiu funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu’.

Categories
Proiecte şi propuneri legislative Ştiri

Procedura de obţinere a autorizaţiilor de securitate la incendiu va fi simplificată

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a declarat că Executivul va emite în curând o hotărâre pentru simplificarea obținerii avizărilor și autorizațiilor de securitate la incendiu.

Acesta a declarat: “Noi în continuare lucrăm, și acum la Ministerul de Interne există acte normative care vor schimba anumite acte pentru simplificarea obținerii avizărilor și autorizațiilor fără impact negativ pe partea de securitate. Au fost analizate anumite lucruri, a fost o ședință condusă la nivelul premierului și au fost doamna ministru Dan și doamna ministru Shhaideh la ședința respectivă și s-au stabilit anumite măsuri de modificare a normelor actuale în sensul simplificării, lucru care urmează să apară în următoarele săptămâni. Este o Hotărâre de Guvern care e pe rol și care e în curs de avizare. E un proiect de modificare prin ordonanță de urgență care este în lucru și care urmează să fie avizat și introdus la Guvern și toate astea au un singur scop: reducerea timpului și simplificarea obținerii avizelor și autorizațiilor până la limita în care să nu influențeze negativ securitatea”.

Categories
Autorităţi şi instituţii publice Ştiri

Autorizaţiile de securitate la incendiu, obligatorii de la 1 octombrie!

Începând cu 1 octombrie 2017, autorizațiile de securitate la incendiu devin obligatorii, fără a se mai aplica termenul de grație acordat pentru intrarea în legalitate a construcțiilor puse în funcțiune în lipsa respectivei autorizații.

Conform prevederilor legale, punerea în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu a construcțiilor și amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare/schimbare de destinație atrage după sine aplicarea de amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei.

Categories
Ştiri

Atenţie!Cei care construiesc sau fac modificări clădirilor trebuie să deţină autorizaţie de securitate la incendiu

Peste 3.000 de incendii la case şi anexe au fost înregistrate anul trecut la nivel naţional, potrivit datelor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Persoanele care realizează investiţii noi sau intervenţii la construcţiile existente trebuie să obţină autorizaţia de securitate la incendiu până la sfârşitul acestei luni. Legea se aplică persoanelor juridice care construiesc noi clădiri sau celor care fac modificări ale spaţiilor comerciale.

Până la 30 iunie 2017, construcţiile şi amenajările care funcţionează fără autorizaţie de securitate la incendiu sunt obligate să obţină acest document, potrivit Legii nr. 33/2016 privind aprobarea OUG nr. 52/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor.