Tag-Archive for » garantare «

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a pus în dezbatere publică regulile de funcţionare ale programului “Investeşte în tine”.

Prin acest program, tinerii între 16 şi 26 de ani pot lua credite cu dobândă zero de până la 40.000 de lei, iar cei între 26 şi 55 de ani pot primi un credit de până la 35.000 de lei, dacă vor să se dezvolte personal şi profesional, investind în educaţie, în cultură sau în sănătate.  Mai mult …

Beneficiarii publici locali pot accesa noul produs de finanţare Garantarea Economiei Rurale (GER), lansat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM).

Produsul de garantare se adresează beneficiarilor publici care propun proiecte la nivelul Grupurilor de Acţiune Locală şi conţine două facilităţi: garanţia FNGCIMM pentru plata avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate cu AFIR în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, respectiv garanţia creditului bancar pe care beneficiarii îl pot accesa pentru finanţarea investiţiei. Mai mult …

bani“Azi un leu la bancă pui, mâine el va face pui”, spunea o reclamă de pe vremuri, menită să-i îndemne pe cei mici să renunţe la clasica puşculiţă şi pe cei mari să nu-şi mai ţină agoniseala la saltea.

Ca s-o spunem pe cea dreaptă, precara educaţie financiară a multor români face ca bruma de bani pe care o câştigă să li se lipească de buzunare… ca apa de gâscă. Oricine ar trebui să aibă o minimă agoniseală, că nu se ştie ce aduce ziua de mâine! Mai mult …

insDacă faci parte, la fel ca mulţi alţi români, dintre clienţii unei societăţi de asigurări, poate că te-ai întrebat, măcar o dată, ce s-ar întâmpla dacă asigurătorul tău ar fi lovit de către faliment taman într-o împrejurare în care tu trebuie să-ţi valorifici drepturile de asigurat. Ei bine, legiuitorul s-a gândit şi la această problemă. Şi nu de ieri, de azi!

Astfel, a fost creat un mecanism de protecţie a creditorilor de asigurări, o schemă de garantare net superioară celei pe care ţi-ar putea-o oferi, de pildă, derularea procedurii falimentului asigurătorului. În concret, vei obţine mai uşor şi mai iute despăgubirea care ţi se cuvine, ca persoană asigurată! Mai mult …

Car2Există o puzderie de români, tineri sau nu prea, care-şi doresc cu ardoare să conducă o maşină proprie. Ca urmare, piaţa autoturismelor la mâna a doua este în plină expansiune. Ştiţi cum se spune: “cine n-are ochi albaştri, sărută şi negri!” Nu ai bani de-o maşină nouă? Te mulţumeşti şi cu una la mâna a… zecea. Iar dacă tot se dezmembrează în timpul mersului, barem să fie o marcă germană!

Căutarea de care se bucură maşinile “second hand” nu le prea convine guvernanţilor. Statul are de încasat impozite şi contribuţii de la producătorii autohtoni de automobile, care oferă şi un număr substanţial de locuri de muncă. Trebuie stimulat consumul, achiziţionarea de autoturisme noi. Că doar nu vrem ca uzinele autohtone să se mute în Africa de Nord! Mai mult …

1

Ministerul Finanțelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 631/2013,  privind aprobarea Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii.
Schimbările au ca scop tragerile din linia de credit care se pot efectua integral sau parțial, în conformitate cu prevederile reglementărilor interne ale instituţiei de credit. Sumele trase din linia de credit pot fi utilizate numai pentru finanţarea capitalului de lucru, neputând fi utilizate pentru refinanţarea altor credite în derulare ale beneficiarului. Prelungirea valabilității liniei de credit acordate în cadrul programului poate fi realizată o singură dată pe o perioadă de maxim 12 luni, în vederea rambursării liniei de credit, începând de la data scadenței finanțării prevăzută în contractul de credit inițial.

Proiectul include și activităţile desfăşurate de către beneficiari care nu pot fi finanţate din linia de credit.

Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A.- IFN (F.N.G.C.I.M.M.), în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit, care urmează să acorde credite I.M.M.-urilor definite potrivit Legii nr. 346/2004 cu modificările şi completările ulterioare, eligibile în cadrul Programului.

download (2)Programul de garantare a creditelor pentru IMM-uri, în limita unui plafon de garantare de 2 miliarde lei, a fost aprobat de Guvern, printr-o ordonanţă de urgenţă.

Prin acest program se urmăreşte încurajarea şi stimularea IMM-urilor pe o perioadă de 36 de luni de la intrarea în vigoare a Ordonanţei.

Programul constă în acordarea către IMM-uri a unei linii de credit pentru capital de lucru, garantată de stat, în procent de circa 50% din valoarea finanţării.

Valoarea maximă a unui credit garantat este de 5 milioane lei/IMM.

Totodată, actul normativ instituie un mecanism de garantare în baza căruia MFP este autorizat să mandateze FNGCIMM, în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit care urmează să acorde credite IMM-urilor eligibile în cadrul Programului din titlu. Prin acest program se urmăreşte crearea unei flexibilităţi mai mari şi reducerea timpului necesar acordării finanţărilor, mai precizează Guvernul.

5468044a_imgSprijinirea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii este o prioritate atât la nivelul Uniunii Europene, cât şi la nivel naţional, deoarece această extrem de numeroasă categorie de agenţi economici, mai dinamici şi mai flexibili decât societăţile mari, constituie coloana vertebrală a oricărei economii moderne.

Din cauza eşecurilor pieţei coroborate cu o încetinire semnificativă a activităţii de creditare, comportamentul anticiclic al statului devine necesar, în sensul sprijinirii sectoarelor cu impact puternic în economia reală, în vederea impulsionării/relansării activităţii economice. Sprijinul statului este aşteptat, mai ales, în ceea ce priveşte susţinerea facilitării accesului I.M.M. la garantare şi creditare. Statul este, de asemenea, chemat să ia măsuri de natură şi să amelioreze mediul de afaceri existent. Printre măsurile vizate se înscriu şi cele privitoare la crearea unor condiţii potrivite de acces la creditare şi garantare pentru I.M.M.

Prin urmare, Ministerul Finanţelor Publice a supus dezbaterii publice proiectul de ordonanţă de urgenţă privind Programul de Garantare a Creditelor pentru întreprinderi mici şi întreprinderi mijlocii.

Astfel, în cadrul prezentului proiect de act normativ se instituie un mecanism de garantare în baza căruia Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să mandateze Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii S.A.- IFN (F.N.G.C.I.M.M.), în vederea emiterii de garanţii în numele şi în contul statului, în favoarea instituţiilor de credit, care urmează să acorde credite I.M.M.-urilor definite potrivit Legii nr. 346/2004 cu modificarile si completarile ulterioare, eligibile în cadrul Programului.

De asemenea, programul ţinteşte IMM-urile care au un business sustenabil şi a căror activitate are un efect multiplicator mai mare în economia reală. Mecanismul acestui Program este similar cu cel al Programului Prima Casă.

Referitor la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, se menţioneză că, la momentul acordării, garanţiile care vor fi emise în cadrul Programului nu reprezintă plăţi din bugetul de stat, ci determină exclusiv majorarea datoriei publice.

“Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii” este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, disponibil pe o perioadă de 36 luni de la intrarea în vigoare a normelor de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care constă în acordarea unei linii de credit, în valoare maximă de 5.000.000 lei/I.M.M. pe o perioadă de maxim 24 luni şi garantarea creditului de către stat.