Anul și… modificarea ! Legea educației într-o formă nouă!


schlÎn orice domeniu de activitate se impun anumite schimbări, pentru a ușura munca celor implicați în acel sector și a adapta legile la realitățile cotidiene. O lege mult încercată a fost cea a educației, asupra căreia s-au realizat o serie de schimbări care mai de care mai năstrușnice! „În țara noastră transformată/În unitate de consum,/Reforma cică e fumată/Că-n urmă este numai scrum!” (Vasile Larco)

Legiuitorul a publicat în Monitorul Oficial nr. 486 din 30 iunie 2014, OUG 49/2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educației, cercetării științifice și pentru modificarea unor acte normative. Aceste știri juridice prevăzute în OUG sunt în vigoare din 30 iunie 2014, dată la care au văzut lumina tiparului.

Meditații finanțate de stat

Pentru mulți liceeni, examenul de bacalaureat a decurs cam așa „e o slujbă, ce-ntr-un fel,/Convertește și-un ateu:/Când l-întreb, se-nchină el,/Când răspunde, mă-nchin eu.” (Virgiliu Șchiopescu) Alții, mai realiști, nici măcar nu s-au prezentat să-și încerce norocul!

Văzând numărul mare al absolvenților de liceu pe care piatra de încercare a bacalaureatului i-a doborât, legiuitorul a stabilit cu titlu de știri juridice ca aceștia să fie pregătiți fie în licee, fie în universități, prin organizarea de meditații plătite de stat.

Deși repetiția este mama învățăturii, rețineți că doar o singură dată se acordă unui elev șansa de-a beneficia de cursurile de pregătire pentru bacalaureat finanțate de stat! Prima condiție pentru a beneficia de ajutorul oferit de stat în premieră acestor elevi, este ca aceștia să și participe la aceste meditații!

A treia oară-i cu noroc!

Mulți liceeni nu se prezentau la prima sesiune a bacalaureatului organizată vara, mergeau pe principiul că toamna se numără bobocii și susțineau examenul atunci. Pentru că trei este un număr cu noroc, legiuitorul a decis să organizeze și o a treia sesiune de bacalaureat specială, pentru cazuri temeinic justificate. Vor diplome la repezeală,/De facultate și de masterat,/Uitând probabil, din greșeală,/Că nici bac-ul nu l-au luat.” (Călin Cugerean)

Programul  „A doua șansă”

Fiecare merită în viață o a doua șansă. Tocmai de aceea, legiuitorul a lansat, cu titlul de știri juridice, acest program care se adresează persoanelor care fie n-au frecventat școala, fie au abandonat-o și au depășit cu peste 4 ani vârsta corespunzătoare fiecărei clase. Acest program se referă la toate nivelurile de învățământ preuniversitar obligatoriu.

Doctorat la fără frecvență !

Până la publicarea în Monitorul Oficial a OUG 49/2014, doctoratul se organiza la forma de învățământ cu frecvență. Din 30 iunie 2014, aspiranții la titlul de doctor, îl pot obține și la fără frecvență. Rațiunea acestei prevederi a fost determinată de faptul că mulți doctoranzi au un loc de muncă și sunt în imposibilitatea de-a participa la toate cursurile. Rețineți că studenții doctoranzi la forma de învățământ fără frecvență n-au obligația de a fi încadrați ca asistenți de cercetare sau universitari pe o perioadă determinată. De acum încolo, doctoratul la fără frecvență se va face… frecvent !

Masterul didactic nu mai este obligatoriu

Studenții și absolvenții de învățământ superior care aspiră la profesia de cadru didactic nu mai au obligația de a absolvi cursurile unui master didactic de 2 ani, putând alege programele de formare profesională psihopedagogică de nivel I și II.

Rețineți că absolvenților care au diplomă de licență sau au absolvit studii universitare de lungă sau scurtă durată până în 2005, li se va considera îndeplinită condiția de formare psihopedagogică de nivel I și II, dacă din foaia matricolă rezultă că au studiat: psihologie școlară, pedagogie, metodica predării specialității și practică pedagogică la specialitatea înscrisă pe diploma de licență.

Programele de formare psihopedagogică de nivel I și II se fac pe parcursul studiilor universitare de licență, master sau în regim postuniversitar. Dovada pregătirii psihopedagogice e atestată de obținerea diplomei de master didactic sau a certificatului de absolvire a programelor de formare profesională.

Cu titlu de știri juridice, s-a statuat că programele de formare psihopedagogică pentru funcțiile de educator-puericultor, educatoare, învățător, antrenor și maistru-instructor se aprobă de MEN și se desfășoară în liceele cu profil pedagogic. Pentru absolvenții liceelor pedagogice și colegiilor universitare de institutori se va considera îndeplinită condiția de formare psihopedagogică de nivel I.

Ce alte știri juridice aduce OUG 49/2014?

Norma de predare-învățare-evaluare pentru profesorii din învățământul secundar și terțiar non-universitar, cei de instruire practică, din învățământul special, din unitățile cu program suplimentar de artă și sport care au o vechime de peste 25 ani și gradul I didactic, se reduce cu 2 ore săptămânal, fără diminuarea salariului.

Cei care beneficiază de reducerea normei didactice pot avea dreptul la remunerarea activității în regim de plată cu ora sau cumul de norme, doar după efectuarea normei complete.

Profesorii titulari din învățământul preuniversitar cu gradul didactic I sau cu titlul de doctor științific care au dovedit o competență profesională deosebită, pot fi menținuți ca titulari până la 3 ani peste vârsta standard de pensionare.

Cei care solicită angajarea cu contract individual de muncă pe un post cu predare în altă limbă decât cea în care și-au făcut studiile superioare, vor susține în fața unei comisii de specialitate un test de cunoaștere a limbii în care se va face predarea.

Se vor înființa și vor funcționa în toate instituțiile de învățământ superior centre de consiliere și orientare în carieră pentru elevii din anii terminali, studenți, absolvenți, în scopul de a-i ajuta să obțină un loc de muncă.

OUG 49/2014 prevede mobilitatea academică a studenților și a studenților-doctoranzi, în scopul de a li se recunoaște în UE, pe bază de reciprocitate, cursurile și diplomele la alte instituții de învățământ superior din țară sau străinătate. Scopul este acela de-a se crea o zonă liberă de educație și pregătire europeană care să permită studenților, dar și profesorilor, să se deplaseze fără obstacole dintr-o unitate de învățământ în alta.

Rețineți că elevii nu vor mai plăti pentru eliberarea actelor de studii și învățământul profesional va avea durata de minimum 3 ani. Terenurile și clădirile în care-şi desfășoară activitatea palatele și cluburile elevilor, cluburile sportive ale elevilor  (finanțate de la bugetul de stat) vor putea trece din domeniul public al statului în cel al unității administrativ-teritoriale, la cererea consiliului județean.

 Plouă cu oportunități!

Cu atâtea facilități oferite de stat, sistemul educațional ar trebui să meargă “ca pe roate”! “Cu reforme avansate,/Deasemeni foarte dure,/Occidentul nu mai poate/Niciun creier să ne fure!” (Valeriu Cercel)