Procesul-verbal de constatare a contravenţiilor trebuie să cuprindă în mod obligatoriu mai multe dispoziţii prevăzute în art. 16 din Ordonanţa nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Menţiunile obligatorii sunt numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă ale contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea.
Aceste menţiuni sunt foarte importante deoarece, potrivit art. 17 din acelaşi act normativ, lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator, numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal.
Ştirile juridice ne arată că aceste dispozţii au făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.
Cum s-a motivat excepţia de neconatituţionalitate?
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prin art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, stabilindu-se în mod arbitrar faptul că îndeplinirea condiţiilor de formă ale procesului – verbal de către agentul constatator, fără a se dovedi că pretinsa fapta a fost comisă, este suficientă pentru dovedirea vinovăţiei contravenientului.
Ce a decis CCR?
Curtea a reţinut, în esenţă, că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “contravenient” nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
De asemenea, Curtea a reţinut că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului – verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare. Procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului – verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului.
Aşadar, acceastă excepţie de neconstituţionalitate nu poate fi admisă, iar această soluţie o regăsim în Decizia nr. 285/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 549/2017.