Munca suplimentară prestată în anul 2022 de către poliţiştii de penitenciare este remunerată!


Munca suplimentară prestată în anul 2022, peste programul normal de lucru, de către poliţiştii de penitenciare, care nu se poate compensa prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile după prestarea muncii suplimentare, se plăteşte cu drepturile salariale corespunzătoare pentru orele prestate peste programul normal de lucru la care se adaugă o majorare de 75% din salariul de funcţie, proporţional cu orele efectiv prestate peste programul normal de lucru.

Conform Ordinului nr. 2017/2022, publicat în Monitorul Oficial nr. 494/2022, ordonatorii de credite din sistemul administraţiei penitenciare au obligaţia de a dispune măsuri pentru compensarea cu timp liber corespunzător a orelor prestate peste programul normal de lucru, în condiţiile legii, şi pentru asigurarea cu prioritate a perioadei de repaus necesare refacerii capacităţii de muncă a personalului propriu care a prestat muncă suplimentară.

În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termen majorarea se plăteşte odată cu plata drepturilor salariale din luna următoare expirării termenului.

Atenţie! Majorarea se stabileşte proporţional cu orele prestate peste programul normal de lucru şi se determină pe baza raportului dintre salariul de funcţie şi durata timpului normal de lucru din luna în care s-a desfăşurat munca suplimentară.

Iar munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru se poate plăti numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în scris, cu aprobarea ordonatorului de credite, fără a se depăşi 180 de ore anual; dispoziţia scrisă cuprinde intervalul de prestare a muncii suplimentare şi poate avea caracter individual sau colectiv, în acest din urmă caz urmând a fi nominalizate toate persoanele cărora li se aplică.