Persoanele interesate se pot angaja fără concurs în poliţia penitenciară


Persoanele interesate se pot angaja fără concurs în poliţia penitenciară.

În Monitorul Oficial nr. 911/2020 a fost publicat Ordinul nr. 3862/2020 pentru stabilirea procedurii de angajare fără concurs în poliţia penitenciară, în temeiul art. 27 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi unităţile subordonate pot angaja, fără concurs, pentru o durată determinată, ce nu poate depăşi 30 de zile de la data încetării stării de alertă, personal din sursă externă, în funcţie de nevoile determinate de prevenirea şi combaterea situaţiei care a generat starea de alertă şi exclusiv pentru activităţi legate de aceasta.

Atenţie! Personalul este angajat pe posturi de personal civil contractual.

Ocuparea posturilor vacante se realizează cu persoane care îndeplinesc cerinţele de ocupare stabilite în fişa postului, condiţiile stabilite în prezentul ordin şi în actele normative specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care este prevăzut a fi încadrat postul vacant, şi criteriile prevăzute de statutele profesionale specifice.

În vederea recrutării, unitatea angajatoare, prin grija structurii de resurse umane, publică un anunţ în acest sens pe pagina de internet a unităţii. Anunţul va cuprinde cel puţin date cu privire la: postul/posturile pentru care se organizează procedura, cerinţele, criteriile şi condiţiile necesare pentru ocuparea postului şi data până la care poate fi depusă cererea de angajare, însoţită de documentele necesare.

Nu pot fi angajaţi:
a) candidaţii cărora le-au încetat raporturile de serviciu/contractul de muncă din motive disciplinare;
b) rezerviştii care au fost clasaţi medical “apt limitat” sau “inapt” la data încetării raporturilor de serviciu;
c) candidaţii care au antecedente penale sau sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;
d) persoanele sancţionate în cursul anului curent pentru săvârşirea unor contravenţii relative la regimul stării de urgenţă şi al stării de alertă;
e) persoanele care au rude până la gradul al II – lea inclusiv între condamnaţii aflaţi în executarea pedepsei.

Directorul unităţii desemnează o comisie formată din 3 membri – şeful sectorului de activitate unde se află postul propus a fi ocupat potrivit prezentei proceduri, un poliţist de penitenciare din structura de resurse umane şi un poliţist de penitenciare desemnat din alte structuri ale unităţii – în faţa căreia candidaţii selectaţi vor susţine un interviu.

La finalul interviului, comisia întocmeşte procesul – verbal care conţine concluziile rezultate în urma interviului, pentru fiecare candidat în parte, precum şi candidaţii propuşi pentru angajare, pe care îl prezintă directorului unităţii, în vederea luării deciziei cu privire la persoana care va ocupa postul.