Categories
Acţiunea civilă Articole Drept civil

CCR.Perimarea încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare?

Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

Conform art. 421 alin 2) C. procedură civilă hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunţare. Când perimarea se constată de o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, recursul se judecă de Completul de 5 judecători.

Acest articol de lege, potrivit ştirilor juridice, a constituit motiv al invocării unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prin reglementarea diferită a căilor de atac ce pot fi exercitate într-o cauză în care, conform legii, hotărârea pronunţată poate fi atacată doar cu apel se creează un dezechilibru procesual faţă de ceilalţi participanţi la actul de justiţie. Astfel, în condiţiile în care hotărârea pronunţată asupra fondului cauzei poate fi atacată doar cu apel, iar hotărârea pronunţată asupra excepţiei perimării poate fi atacată doar cu recurs, se apreciază că recursul este asimilat apelului, iar regulile stabilite pentru apel se aplică şi în cazul recursului.

Se mai susţine că termenul stabilit de dispoziţia legală criticată, respectiv 5 zile de la pronunţare şi nu de la comunicare, este unul nerezonabil, deoarece nu pot fi invocate motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de procedură civilă în lipsa comunicării hotărârii. Susţine că termenele care curg de la pronunţare sunt reglementate în legislaţia penală, unde exercitarea unei căi de atac nu este determinată şi de motivarea imediată. În procesul civil, un recurs se poate promova sub sancţiunea nulităţii numai în raport cu motivele strict prevăzute de lege.

Curtea Constituţională reţine că dispoziţia legală criticată reglementează doar existenţa unei căi de atac împotriva hotărârii care constată perimarea (recursul), precum şi modul de exercitare a acesteia (în termen de 5 zile de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea), ceea ce nu poate fi considerat contrar pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, niciun text al acestora neprevăzând că termenul de exercitare a unei căi de atac curge de la comunicarea hotărârii judecătoreşti. Dimpotrivă, este recunoscut dreptul statelor semnatare ale Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de a-şi stabili propriile căi de atac.

Aşadar, prevederea legală potrivit căreia termenul de recurs curge de la pronunţarea hotărârii care constată perimarea nu încalcă accesul liber la justiţie sau dreptul la apărare, întrucât părţile sunt încunoştinţate din timp despre judecată şi, prin urmare, au posibilitatea de a-şi exercita dreptul la apărare, ceea ce constituie tocmai o reglementare a exercitării dreptului oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime.

Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât se aplică în mod egal tuturor celor aflaţi în situaţia prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

Astfel, prin Decizia nr. 741/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 343/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.