Categories
Articole Drept penal

Un primar condamnat reclamă la CEDO încălcarea dreptului la un proces echitabil și are câștig de cauză

Sunt persoane pentru care repararea nedreptății care li s-a făcut este mai importantă decât orice compensație materială. În general, multe nedreptăți apar atunci când cauți dreptatea în tribunal. Și pentru că majoritatea românilor au înțeles că „-În țara asta românească/Dreptatea când o să domnească?/ Iar unul, optimist sadea:/-Păi vom muri și vom vedea!”  (Ioan Hodaș), apelează la instanțe competente din afara țării pentru a li se face dreptate.

Caz practic

Reclamantul M.G. era primarul orașului la data la care au avut loc faptele relatate în rechizitoriu. În iulie 2010 parchetul l-a trimis în judecată pe reclamant pentru luare de mită. Concomitent și viceprimarul N.D. a fost trimis în judecată pentru complicitate la luare de mită. M.G. era acuzat că ceruse între aprilie și mai 2006 o sumă de bani unui om de afaceri C.P. în schimbul unui certificat de urbanism. N.D. era acuzat că ar fi primit în urma unei înțelegeri prealabile cu M.G. două părți din suma cerută lui C.P.

 Rechizitoriul se baza pe declarațiile lui C.P. care era denunțătorul, pe procesul-verbal al unei operațiuni de flagrant organizate de poliție în cursul căreia C.P. îi dăduse lui N.D. în toaleta unui restaurant a doua parte a sumei de bani pretinse de M.G. și pe mai multe mărturii și interceptări de convorbiri telefonice și înregistrări audio și video ale întânilor lui C.P. cu cei doi.

În iunie 2008 tribunalul îi achită pe primar și pe viceprimar pentru acuzația de luare de mită. Instanța a văzut că C.P. efectuase mai multe demersuri pentru a obține un certificat de urbanism pentru a construi o clădire pe strada C. și primise certificate care nu îndeplineau cerințele sale. C.P. afirmase că dorea să construiască o clădire pe un alt teren pe strada S., nu formulase o cerere în acest sens către autorități decât după ce M.G. și N.P. au fost trimiși în judecată. Instanța a apreciat că primarul nu putea fi acuzat că ar fi primit bani de la C.P.

C.P. venise în biroul primarului după ce dăduse lui N.D. a doua parte a sumei de bani la restaurant și că atunci cînd a încercat să îi vorbească lui M.G. de suma de bani înmânată, acesta a pronunțat cuvântul nu. Pe înregistrarea video se observă și gesturile reclamantului care arată opoziția acestuia cu privire la primirea vreunei sume de bani.

Instanța a apreciat că dovezile din dosar arătau voința lui C.P. de a se răzbuna pe primar, pe motiv că în trecut acesta din urmă refuzase să primească bani de la C.P., aspect confirmat de șeful său de cabinet.

Martorii au declarat că N.D. avea probleme financiare și că suma de bani primită în cadrul operațiunii de flagrant era un împrumut de la C.P. fără să fie un act de complicitate la luare de mită, pentru că a fost o sumă înmânată cu titlu personal. Instanța a apreciat că N.D. nu avea nicio atribuție profesională în emiterea de certificate de urbanism și că niciun act de luare de  mită nu putea fi reținut în sarcina sa.

În decembrie 2007 curtea de apel în cadrul apelului formulat de parchet a desființat sentința tribunalului și a constatat că acesta nu a supus dezbaterii părților reîncadrarea juridică a faptelor de care era acuzat N.D. în luare de mită. În martie 2008 ÎCCJ a desființat această decizie și a trimis cauza la curtea de apel pentru o nouă examinare.

În aprilie 2009 curtea de apel a menținut sentința tribunalului și a acceptat versiunea faptelor expusă de inculpați, aceasta fiind și conformată de declarațiile mai multor martori și de actele prezentate de autoritățile locale.

Parchetul a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la ÎCCJ. În noiembrie 2009 ÎCCJ a audiat inculpații care au făcut uz de dreptul lor de a păstra tăcerea. Astfel, ÎCCJ nu a administrat niciun mijloc de probă.

În ianuarie 2010 ÎCCJ a admis recursul formulat de parchet, a casat hotărârile pronunțate în prima instanță și apel și s-a pronunțat pe fond condamnându-i pe M.G. și pe N.D. la 3 ani și 6 luni de închisoare fiecare pentru luare de mită, respectiv pentru complicitate la luare de mită.

ÎCCJ și-a bazat decizia pe declarațiile lui C.P. și a cinci martori audiați la prima instanță, pe actele primite de la autoritățile locale, pe înregistrări audio și video ale întâlnirilor lui C.P. cu primarul și viceprimarul și pe interceptări ale unor convorbiri telefonice.

Ce a decis CEDO?

CEDO a fost sesizată de M.G. în iulie 2010 pe motiv că i s-a încălcat dreptul al un proces echitabil. CEDO a pronunțat hotărârea în octombrie 2016 și a fost publicată în Monitorul Oficial 755 din 21 septembrie 2017. Reclamantul a susținut că nu a avut parte de un proces echitabil în cadrul procedurii penale desfășurate împotriva sa și impută ÎCCJ că l-a condamnat penal fără administrarea nemijlocită a probelor pe baza cărora fusese achitat de instanțele de grad inferior.

CEDO a aprecit că instanțele naționale au obligația de a aprecia probele administrate. Atunci când o instanță de recurs este sesizată să cântărească problema vinovăției sau a nevinovăției, aceasta nu poate lua  o decizie fără ascultarea directă a declarațiilor date de acuzat care susține că nu a comis fapta de care este învinuit sau fără audierea martorilor care au dat declarații.

Știrile juridice arată că ÎCCJ a procedat la audierea în persoană a reclamantului și l-a condamnat fără să audieze martorii care depuseseră mărturie în fața primei instanțe și ale căror declarații determinaseră această instanță să îl achite.

Potrivit normelor interne, instanța de recurs putea fie să confirme achitarea pronunțată de instanța inferioară, fie să declare persoana în cauză vinovată după ce aprecia în mod complet vinovăția sau nevinovăția acesteia prin administrarea de noi probe. În cazul de față, ÎCCJ a dat o nouă interpretare probelor și a stabilit că reclamantul comisese faptele, fapt ce a dus la condamnarea acestuia.

CEDO apreciază că ÎCCJ nu avea nicio o informație nouă pentru a înlocui achitarea lui M.G. cu o condamnare pentru luare de mită. Condamnarea pronunțată s-a bazat pe declarațiile scrise obținute în etapa de anchetă și pe procesele-verbale ale tribunalului care cuprindeau declarațiile martorilor fără să procedeze la audierea directă a acestora, fapt ce a limitat dreptul la apărare al reclamantului.

În concluzie, CEDO apreciază că pronunțarea unei condamnări penale fără audierea martorilor, în contextul în care două instanțe inferioare consideraseră că nu ne aflăm în fața unei infracțiuni de luare de mită, arată faptul că a fost încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil. Reclamantul nu a cerut nicio sumă de bani ca reparație echitabilă.