Condiţiile de muncă în care se desfăşoară activitatea asiguraţilor din sistemul public de pensii pot fi normale, deosebite şi speciale. O dificultate în interpretarea legislaţiei a constituit-o locurile de muncă desfăşurate în condiţii deosebite prevăzute strict şi limitativ de lege.

Rezumatul problemei îl concluzionăm intr-o întrebare: Instanţele judecătoreşti pot admite acţiunile formulate de persoanele interesate şi pot recunoaşte ca activitate desfăşurată în condiţii speciale o activitate sau o instituţie care nu se regăseşte în lista strict prevăzută de lege?

Datorită practicii judiciare neunitare existente pe această problemă, procurorul general al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a formulat un recurs în interesul legii.

Care este practica instanţelor?

Opinia majoritară susţine că legea nu creează posibilitatea de a încadra în condiţii speciale şi alte activităţi, funcţii, meserii şi unităţi în afara celor expres şi limitativ prevăzute de anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, de anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, norme ce au un caracter declarativ cu privire la parcurgerea procedurii prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 şi, implicit, cu privire la avizele emise în temeiul acesteia, judecătorul nu poate adăuga la lege, nu poate pe cale de analogie să extindă domeniul de aplicare a acesteia, suplinind ceea ce se consideră a fi omisiune sau imperfecţiune, ci este ţinut a o aplica întocmai, independent de opţiunea sa subiectivă cu privire la gradul de adecvare a legii la relaţiile sociale pe care le sancţionează juridic.

Opinia minoritară susţine că se poate încadra în condiţii speciale şi alte activităţi în afara meseriilor prevăzute de lege. Împrejurarea că unităţile pârâte nu se regăseau pe lista prevăzută de anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006 a fost considerată de instanţe ca fiind lipsită de relevanţă, iar lipsa demersurilor efectuate de sindicat sau de angajator, cu consecinţa neînscrierii societăţilor pârâte în anexa nr. 2 la Legea nr. 226/2006, nu a fost apreciată ca un motiv suficient de puternic pentru respingerea cererilor reclamanţilor, câtă vreme activitatea desfăşurată de aceştia se încadrează în anexa nr. 1 la Legea nr. 226/2006.

Este interesant de observat că a fost şi o a treia opinie care a admis în partea cererea reclamanţilor şi a constatat că angajatorul are obligaţia să acorde salariaţilor toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil şi din contractele individuale de muncă. Nerespectarea de către pârâţi, angajatori şi, după caz, organizaţii sindicale reprezentative a obligaţiei de a declanşa această procedură în vederea încadrării locurilor de muncă ale reclamanţilor în condiţii speciale nu poate fi de natură să afecteze interesele acestora din urmă şi refuzul, fiind unul nejustificat, poate fi complinit de instanţa de judecată, cu atât mai mult cu cât nu s-au schimbat condiţiile de muncă ale reclamanţilor.

ICCJ a admis recursul în interesul legii

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii prin Decizia nr. 12/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 904/2016 şi a reamintit că este important de reţinut că, deşi problema încadrării locurilor de muncă în condiţii speciale/deosebite/normale îşi are izvorul în raportul de muncă al salariatului, sediul materiei este situat în legislaţia asigurărilor sociale. Astfel, încadrarea produce efecte juridice în planul drepturilor de pensie ale salariatului, cu condiţia, ce trebuie realizată pe parcursul stagiului de cotizare, de a se reţine şi plăti contribuţii de asigurări sociale diferenţiate procentual după criteriul condiţiilor de muncă. În acest sens, dacă regulile generale de stabilire a pensiei sunt fixate de legiuitor după etalonul salariatului cu condiţii normale de muncă, situaţia juridică în care locul de muncă a fost încadrat, începând cu data de 1 aprilie 2001, în condiţii speciale/deosebite permite obţinerea unor condiţii mai favorabile pentru înscrierea la pensie (reducerea vârstei de pensionare, punctaj majorat), dar numai în situaţia în care aceasta este probată în faţa autorităţii în materie de pensii.

Notăm că lista meseriilor care se consideră condiţii speciale de muncă este indicată limitativ, într-o manieră descriptivă prin precizarea activităţilor, operaţiunilor, funcţiilor ori meseriilor specifice, lista locurilor de muncă încadrate în condiţii speciale. Iar unităţile care au obţinut avizele sunt specificate în lista prevăzută de lege astfel, este neechivocă opţiunea legiuitorului ca locurile de muncă în condiţii speciale să fie stabilite numai prin lege.

Potrivit ştirilor juridice, în ceea ce priveşte încadrarea unui loc de muncă în condiţii speciale, instanţa nu se poate substitui organelor legislative. Dacă o instituţie nu se regăseşte în lista prevăzută de lege nu poate fi cenzurată jurisdicţional. O eventuală admitere a cererii ar echivala cu adăugarea la lege, prin completarea cu alte unităţi şi locuri de muncă ce ar îndeplini condiţiile respective, constatate pe cale judecătorească, ceea ce echivalează cu crearea unei norme juridice pe calea interpretării şi cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Prin urmare, nerespectarea demersurilor ce se referă la procedura de evaluare şi clasificare a acestor locuri de muncă nu poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict de muncă. Aceasta pentru că, prin natura mecanismului instituit, constituirea dreptului salariatului are loc exclusiv în procedura administrativă anterior descrisă, care, în lipsa unei dispoziţii legale, nu poate fi substituită de către instanţă cu o procedură judiciară.