Din categoria noutăţilor legislative, sau, mai bine zis, a noutăţilor de interpretare în materie legală, vă atragem atenţia asupra Deciziei 1 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial din data de 9 aprilie. Hotărârea a fost pronunţată în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind, aşadar, o hotărâre prealabilă, noutate introdusă de Noul Cod de procedură civilă în articolele 519-521

Mai exact, Curtea de Apel Galaţi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitându-i să clarifice modul cum ar trebui să fie interpretată şi aplicată sintagma de “pensie de serviciu”, folosită de Legea cadru 248/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, în raport cu Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat şi alte legi conexe.

Cauza pe care instanţa din Galaţi o avea de judecat era următoarea: reclamantul, militar jandarm,  a solicitat Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vrancea să îi plătească un ajutor egal cu două salarii ale funcţiei de bază, pentru fiecare an rămas până la vârsta de pensionare, începând cu data de la care fusese trecut în rezervă din motive medicale. Prima instanţă, Tribunalul din Galaţi, a admis cererea reclamantului, acesta urmând să primească, până la împlinirea vârstei de pensionare, un ajutor egal cu două solde ale funcţiei de bază, în temeiul dispoziţiilor Legii-cadru sus-amintite, ce reglementează dreptul la pensie de serviciu. Însă, Legea 119/2010 privind sistemul public de pensii, care este anterioară Legii-cadru, nu mai reglementează pensia de serviciu. De aceea, în calea de atac a apelului, Curtea de Apel Galaţi a solicitat Înaltei Curţi să stabilească cum ar trebui să interpreteze legea în această situaţie.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a precizat că, pentru a stabili care sunt persoanele “cu drept la pensie de serviciu”, trebuie să se analizeze textul unei legi care nu mai este, în acest moment, în vigoare, şi, anume, articolul 11 din Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat, care includea în noţiunea de “pensie de serviciu” pensia pentru limită de vârstă, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială, iar articolul 10 al aceleiaşi legi stabilea că pensia de invaliditate este o altă categorie de pensie, alături de cea de serviciu, deoarece se stabilea că sistemul pensiilor militare include pensia de invaliditate, pensia de urmaş şi pensia de serviciu.

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că vor avea dreptul la pensie de serviciu, adică dreptul de a primi, pentru fiecare an întreg rămas până la etatea de pensionare, un ajutor egal cu două salarii/solde ale funcţiei de bază, doar persoanele ieşite la pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată şi pensie anticipată parţială, nu şi cele ce beneficiază de pensie de invaliditate. Această interpretare este obligatorie pentru toate instanţele care vor trebui să soluţioneze cauze privind aceeaşi problemă.

Curat murdar pentru reclamantul din speţa ce a dus la clarificarea problemei, deoarece această soluţie înseamnă respingerea cererii sale! Dar, cu această ocazie, s-a dezlegat o problemă de drept ce dăduse deja de furcă instanţelor din ţară. Desigur, această lămurire nu ar fi fost necesară dacă dispoziţiile legale ar fi fost corelate unele cu celelalte, astfel încât instanţa ce trebuie să judece o cauză să nu fie pusă în situaţia de a nu şti ce şi cum să interpreteze.

Însă, tocmai datorită faptului că, probabil, legiuitorul nostru este conştient că de astfel de necorelări legislaţia noastră este plină, a inclus în Codul de procedură civilă mecanismul hotărârii prealabile. Pentru “succes in afaceri“, am avea noi o idee pe care am putea să o sugerăm legiuitorului: să asigure o mai bună comunicare între diferiţii experţi care lucrează la textele de lege din domenii conexe, pentru a preveni lacune şi discrepanţe şi mai mari ale textelor legislative.

Deşi nu este mai interesant decât unele ştiri de fiscalitate sau sociale, ar trebui să acordăm puţină atenţie şi acestei posibilităţi de a sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru ca aceasta să pronunţe o hotărâre care să dezlege o chestiune de drept. Practic, dacă am avut ghinionul ca un conflict să ne aducă în faţa instanţei, dar avem şi ghinionul mai mare de a ne lupta cu un text de lege neclar, este posibil ca de la Înalta Curte să obţinem interpretarea care să ne asigure câştigul de cauză (numai să avem mai mult noroc decât reclamantul din cazul de faţă).

Mai mult, această interpretare se va impune şi tuturor instanţelor care vor trebui să se pronunţe într-o situaţie similară, acesta fiind unul dintre puţinele cazuri în care o hotărâre judecătorească are valoare de precedent judiciar în sistemul nostru. Însă, pentru ca instanţa în faţa căreia ne aflăm să poată să sesizeze ICCJ, trebuie să fie vorba despre o judecată la Tribunal, Curtea de Apel sau chiar la unul din completele ICCJ.  Vă atragem atenţia asupra posibilităţii de a obţine o astfel de hotărâre prealabilă… Nu de alta, dar nu puţine sunt neclarităţile legislative în sistemul nostru de reglementări!