Categories
Administraţie publică centrală Administraţie publică locală Articole Autorităţi şi instituţii publice Dreptul muncii Economie Protecţie socială Social

Un cadou estival pentru administraţia publică

birocratieBirocraţia! Iată un cuvânt stârnitor de patimi. Mulţi am dori-o drastic diminuată, pentru că rar găseşti vreun român să nu se fi plâns măcar o dată de tratamentele primite, rareori prietenoase, atunci când a intrat în tangenţă cu «omul Statului».

Pe de altă parte, cetăţeanul de rând îşi dă seama că toată această armată de angajaţi din sectorul public (aproape 1,2 milioane) e remunerată tot din punga sa tot mai subţire. Iată încă un prilej de resentimente contra funcţionărimii!

Odinioară se spunea că informatizarea administraţiei publice va reduce din numărul de funcţionari. Se vede! În 1989 aceştia erau 800.000, la o populaţie a ţării mai mare cu vreo 3 milioane de oameni şi-n care numărul de angajaţi era de vreo 8 milioane. Clar! În prezent aparatul birocratic e supradimensionat!

Totuşi funcţionărimea e necesară. Statul nu poate exista fără ea, nu poate aplica legea! Aşa cum afirma Ludwig von Mises, funcţionarul, omul de la ghişeu, nu-i vinovat de ceea ce numim birocraţie. Ci Sistemul, atunci când are nemărturisite vise totalitariste şi socialiste! Dacă statul nostru sau Europa întreagă se află în dificultate în prezent, este numai meritul socialiştilor travestiţi în lideri democraţi.

Totalitarismul, fie el mascat ori făţiş, este control. Un control adus la extrem! Cum să poţi intra cu bocancii în viaţa individului, dictându-i, prin lege, ce cuvinte să (nu) folosească, ce dietă să adopte sau cum să-şi crească progenitura, dacă n-ai o imensă oştire de funcţionari la dispoziţie? Să monitorizeze, să plimbe hârtiile şi să sancţioneze. Aşa apare birocraţia!

Posturi vacante, desfiinţate dintr-un foc

Foarte recent, în paginile Monitorului Oficial a fost publicată OUG 77/2013 pentru asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice. Drumul pe care actul l-a urmat de la stadiul de proiect la cel de OUG a fost foarte rapid străbătut.

Care-i urgenţa? Guvernul afirmă că toată această grabă pleacă de la necesitatea eliminării riscului unor presiuni suplimentare asupra bugetului general consolidat (din care ştim cât de înţelept s-au făcut cheltuielile de-a lungul epocii post-decembriste, de-a ajuns statul nostru dator-vândut pe la cămătari legali).

Un al doilea motiv ar fi necesitatea asigurării funcţionalităţii autorităţilor administraţiei publice locale. Lucruri vagi, teorie seacă! Nu ele îi vor încălzi la iarnă pe funcţionarii disponibilizaţi. Şi nici nu vor răcori, acum în plină vară (sau oricând!), nervii contribuabilului batjocorit prin plimbarea inutilă de la un ghişeu la altul!

Ce se petrece de fapt?

Desfiinţări, ca şi până acum! Ce se desfiinţează? Câteva (de fapt, mai multe) posturi vacante. În ce locuri? Iată pe unde:

– la ministere şi-n instituţii ori autorităţi publice aflate în subordinea lor;

– la instituţiile şi autorităţile publice finanţate (în parte sau total) din bugetul asigurărilor sociale de stat ori din bugetele fondurilor speciale;

– la autorităţile şi instituţiile publice locale din comune, oraşe, municipii, din judeţe, precum şi la serviciile publice din subordinea autorităţilor publice locale;

Există şi un număr de excepţii, dintre care enumerăm: posturile vacante din unităţile şi instituţiile de învăţământ şi cercetare, din unităţile sanitare, unităţile de asistenţă socială şi unităţile de asistenţă medico-socială; posturile vacante unice; posturile (tot vacante!) pentru care-au fost demarate (deja) procedurile de ocupare; posturile vacante aferente funcţiilor de demnitate publică şi celor asimilate acestora; posturile vacante aferente funcţiilor publice de conducere, cele aferente categoriei înalţilor funcţionari publici (bine-ar fi să fie la fel de înalţi şi prin conduită!), precum şi cele aferente funcţiilor militare de conducere (şi comandanţii fără oştire?); cele de secretar al unităţii administrativ-teritoriale şi de administrator public; posturile vacante de conducere pentru personalul contractual; posturile vacante din structurile operative ale MAI; posturile vacante din cadrul autorităţilor de management şi agenţiilor de plată subordonate MADR ce administrează fonduri nerambursabile. Şi lista continuă!

Cam atât despre posturile vacante, a căror desfiinţare îi va afecta nu doar pe cei ce-ar vrea să se angajeze la stat (şi le scad şansele), dar şi pe şefii rămaşi fără posturi în subordine. Aceştia, teoretic, vor trece pe funcţii de execuţie.

 

Nori de furtună la orizont…

La un moment dat, în OUG 77 începe să se vorbească despre lucruri ce dau fiori oricui se află în război greu cu scumpetea vieţii. Disponibilizări! Reducerea numărului total al funcţiilor ocupate. Numărul lor interesează statisticile!

În schimb, pe omul dat afară îl trec sudorile reci, venite din teama că nu va mai avea din ce plăti chiria, facturile, rata la garsonieră. Cine sunt cei vizaţi? Să aruncăm o privire peste Anexa 2, unde ne trimite articolul cu acelaşi număr al ordonanţei!

Acolo, după ce-am văzut că, din fiecare instituţie nominalizată, vor trebui să plece 4 bugetari din 100, privirile ne alunecă, compătimitor sau nu, asupra listei de ministere vizate. Care sunt ele? Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Ministerul Economiei, Ministerul Agriculturii, MAI, MEN (educaţia!), MFP (cei ce iau pielea de pe contribuabil), Ministerul Transporturilor, Ministerul Sănătăţii (la maladiile sale cronice ar trebui să i se dea concediu medical), Ministerul Mediului, Ministerul Muncii.

Nu-s luaţi în vizor doar funcţionarii din aparatul central! Nu scapă nici structurile din teritoriu ale ministerelor (prefecturi, direcţii de sănătate, inspectorate şcolare etc.). Se spune că se face economie. Numai că nu crapă întotdeauna acolo unde dai!

Concedierea… O soluţie completă?

Mediul privat a primit suficiente stimulente pentru a-i integra pe proaspeţii disponibilizaţi? Sunt aceştia pregătiţi spre a fi asimilaţi în mediul privat? Ce te faci după ce li se termină şomajul şi banii primiţi drept compensaţie?!

Unde-i trimiţi? Tot pe urmele paşilor unor milioane de români, plecaţi, de atâta trai bun, prin Spania şi Italia? De-o vreme au început să roaiască şi aceia înapoi. Soluţia parţială? Cele 1.000.000 de locuri de muncă promise-n Programul de Guvernare (2013-2016).

Acesta, deşi pare deja un scenariu SF expirat, ar trebui să fie doar începutul redresării noastre… Vorbim despre o redresare reală, nu una învârtită din condeiul statisticianului. România necesită peste 2.000.000 de locuri de muncă noi! Rata şomajului nu-i de 5,03% sau de 4,96% cum se afirma pe la AJOFM sau INS!

Aceia-s doar şomerii înregistraţi. S-a terminat şomajul? Individul nu se mai oboseşte, de obicei, să se declare şomer neindemnizat. Că nu-l ajută mai deloc. Dar rămâne tot neocupat!

Astfel şomajul real e un fenomen pe care nu ne place să-l privim direct, cu onestitate, în adevărata sa amploare. Ne folosim, în evaluarea sa, de ochelari ce micşorează, aşa cum se procedează şi atunci când se evaluează datoria externă (împărţită în publică şi privată, doar ca să pară mai mică!).

Şomajul real sare peste 20%. Dar nimeni nu vrea să vadă evidenţa! După cum nu interesează nici dramele oamenilor asupra cărora se face acest nesfârşit experiment de inginerie socială numit “viaţa în România”.

Regula “unul la unul”

Autorităţile şi instituţiile publice la care s-a redus numărul posturilor vacante îşi vor preschimba structurile de personal aşa încât numărul total al funcţiilor de conducere din cadrul fiecărei autorităţi sau instituţii publice care are-n aparatul propriu şi personal contractual să nu fie mai mare de 12% din numărul posturilor aprobate, fără a fi incluse, aici, funcţiile de demnitate publică (aleşii ori numiţii).

În ministere, în autorităţiile şi instituţiile publice din subordinea lor, în instituţiile şi autorităţile publice locale, precum şi la serviciile publice din subordinea lor, vor trebui, de aici înainte, să se respecte câteva condiţii:

– un birou necesită cel puţin 5 posturi de execuţie iar pentru constituirea unui serviciu sunt necesari 7 executanţi;

– ca să se înfiinţeze o direcţie sunt necesare 15 posturi de execuţie iar dacă-i vorba despre o direcţie generală, numărul de executanţi nu poate fi mai mic de 25.

Termenul pe care autorităţile şi instituţiile publice locale şi centrale îl au la dispoziţie pentru a adopta noile măsuri este de 30 de zile de la intrarea în vigoare a OUG 77. Timpul trece nemilos…

Numărătoarea inversă a început, prin ministere! Cine pleacă şi cine rămâne, asta-i întrebarea! Pilele şi alte mijloace de influenţă se vor pune în funcţiune. Vai de cine nu le are şi nici nu găseşte mijloace de a şi le procura!

“Unu la şapte!” Vă sună familiar? Nu e scorul vreunui meci dintre naţionala de fotbal a României şi cea a Braziliei. E vechea regulă aplicabilă angajărilor în administraţia publică. Plecau şapte, venea unul! Ei bine, vom spune adio acestei reguli! Acum ne ghidăm după alt principiu: cum se vacantează un post (prin plecarea angajatului), el va putea fi ocupat deîndată!

Guvernul poate stabili anual, prin HG, numărul maxim de posturi ce pot fi ocupate sau înfiinţate suplimentar la autorităţile publice care-au desfiinţat posturile vacante odată cu punerea-n practică a prevederilor OUG 77. Aceasta fără a trece dincolo de limitele Legii 69/2010 privind responsabilitatea fiscal-bugetară.

Apoi, executivul va aproba numărul posturilor suplimentare din instituţii şi autorităţi. Că doar el are pâinea şi cuţitul!

A concedia înseamnă a fi “mai bine”?

Ne bucurăm că vor mai fi expulzaţi câţiva funcţionari ce “ard gazul degeaba” în administraţia publică? Nu e cazul! Bugetarul e doar o unealtă, adesea un individ blazat, subremunerat, suprasolicitat, încorsetat într-un sistem rigid în care nu-şi poate dezvolta potenţialul profesional.

Ani de zile, la stat s-a angajat personal încontinuu, fără discernământ, fără necesitate şi s-au construit organigrame supradimensionate. Vinovăţia aparţine şi celor care au văzut în angajările “aranjate” în sistemul public un prilej de a-şi rotunji veniturile ori de a soluţiona problema penuriei locurilor de muncă pentru rude, prieteni şi cunoştinţe. Mită şi nepotism!

Nu te angajează nimeni, că nu ştii de niciunele? Hai că avem noi vreo 10 posturi vacante. Alege ceva… Dar, la un moment dat, aşa cum se întâmplă acum, guvernanţii şi Statul, striviţi financiar sub povara propriului aparat funcţionăresc, ajunge să nu mai reziste. Şi procedează la disponibilizări în masă (ori în procente de 4%). Apoi, tot corifeii socialismului cu faţă aşa-zis umană de pe al nostru continent (căruia i-au adus partea de sud la faliment) vin cu măsuri… de protecţie!

Cine suportă pagubele politicilor falimentare ale stângii europene şi costul “solidarităţii sociale”, aplicată acum faţă de fostul bugetar? Tot contribuabilul care-a suportat şi birocraţia! Tot mediul privat, adică exploatatorii de capitalişti. Sunt două alternative, despre care vorbea Ludwig von Mises atunci când se referea la managementul birocratic şi managementul profitului.

Managementul birocratic, bazat pe supracontrol, nu poate exista în mod autonom. El e condiţionat de un eficient management al profitului. Iar acesta nu se poate face cu adevărat decât în mediul privat, unde greşelile repetate înseamnă dispariţia. Managerul nepriceput al unui SRL nu poate deschide imediat robinetul banului public pentru a umple găurile produse în bugetul organizaţiei.
Socialiştii, în schimb, aruncă mereu pisica leşinată de malnutriţie în curtea vecinului mai harnic, pretinzându-i s-o resusciteze. Aşadar ce facem, stimaţi guvernanţi? Ne limităm la disponibilizări în sectorul public?

Sau ne hotărâm odată spre luarea unor măsuri autentice de susţinere a întreprinzătorilor, de diminuare a taxării muncii, pentru ca mediul economic să poată înflori, generând noi locuri de muncă?

Comments are closed.