Dacă ar avea glas, memorie și cugetare, multe ar mai putea povesti banii, despre oamenii prin ale căror buzunare au trecut (și n-au prea zăbovit), precum și despre locurile prin care-au ajuns (și în care n-au rămas, prea multă vreme). Banul e făcut să circule, lucru pe care-l știe bine tot omul. O zicătoare spune că banul este rotund ca să se poată rostogoli mai iute, de la om la om.
Fiecare monedă sau bancnotă își are povestea sa, cu sute sau mii de personaje. O poveste cel puțin la fel de aventuroasă precum „Istoria unui galben” ieșită de sub pana marelui Alecsandri! Dacă ar avea glas și ținere de minte, numeroase și interesante lucruri ar mai putea spune banii pe care românul îi plătește către stat și autoritățile sale, cu titlu de impozite, taxe și alte felurite dări.
Pentru stingerea creanțelor fiscale, plățile către organul fiscal se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor, altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată. În cazul creanțelor fiscale administrate de către organul fiscal central și local, debitorii efectuează plata acestora într-un cont unic, prin utilizarea unui ordin de plată pentru Trezoreria Statului, pentru obligațiile fiscale datorate.
Potrivit Codului de procedură fiscală, distribuirea sumelor din contul unic se face de către organul fiscal competent, distinct pe fiecare buget sau fond, proporțional cu obligațiile fiscale datorate. Dacă suma plătită nu acoperă obligațiile fiscale datorate unui buget sau fond, distribuirea în cadrul fiecărui buget sau fond se face în ordinea ce urmează: (1) pentru toate impozitele și contribuțiile sociale cu reținere la sursă, (2) pentru toate celelalte obligații fiscale principale și (3) pentru obligațiile fiscale accesorii.
Dacă suma achitată nu poate acoperi toate obligațiile fiscale corespunzătoare uneia dintre categoriile de mai sus, distribuirea se face, în cadrul categoriei respective, proporțional cu obligațiile fiscale datorate. Tot Codul de procedură fiscală prevede și că metodologia de distribuire a sumelor plătite în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale trebuie să fie aprobată prin ordin al președintelui ANAF.
Care-s noutățile legislative?
În „Monitorul Oficial” 545/2018 a văzut lumina tiparului Ordinul (președintelui ANAF) 1613/2018 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor plătite de către contribuabili în contul unic și de stingere a obligațiilor fiscale. Actul normativ a intrat în vigoare la 01.07.2018.
Obligațiile fiscale datorate de către contribuabili vor fi plătite în contul unic de disponibil 55.03 „Sume încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în curs de distribuire”. Contul unic e deschis pe codul de identificare fiscală al contribuabililor la unitățile Trezoreriei la care e arondat organul fiscal central competent pentru administrarea creanțelor fiscale datorate.
Totuși, impozitul pe venitul din salarii pe care îl datorează sediile secundare va fi virat în contul unic, deschis pe codul de identificare fiscală al sediilor secundare la unitatea Trezoreriei la care e arondat contribuabilul ce a înființat sediile cu pricina. Distribuirea sumelor plătite de către contribuabili în contul unic se efectuează, de către organul fiscal central competent, în mod aparte pe fiecare fond sau buget, proporțional cu sumele acordate.
Distribuirea sumelor plătite
Dacă suma achitată nu poate să acopere totalitatea obligațiilor fiscale corespunzătoare uneia dintre categorii (impozite și contribuții sociale cu reținere la sursă, alte obligații fiscale principale, obligații fiscale accesorii), distribuirea se va efectua, în cadrul fiecărei categorii, proporțional cu obligațiile fiscale ce trebuie îndeplinite de către contribuabil.
Ulterior acestei distribuiri, organul fiscal competent va stinge obligațiile fiscale ale contribuabilului în conformitate cu Codul de procedură fiscală, după care-l va informa pe contribuabil despre modul în care s-a efectuat stingerea cu minimum cinci zile, mai înainte de următorul termen de plată a obligațiilor fiscale. Organul fiscal competent va proceda de această manieră dacă contribuabilul a optat pentru a fi informat în acest sens.
Atunci când, după efectuarea operațiunilor de distribuire și de stingere, în contul unic mai rămân sume nedistribuite, ele se distribuie de către organul fiscal competent. Distribuirea va avea loc în ultima zi lucrătoare a lunii. La această distribuire se va ține seama de ponderea veniturilor prevăzute în legile bugetare anuale pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în totalul veniturilor bugetare ce se plătesc în contul unic, prevăzute în legile bugetare anuale. Potrivit recentelor știri juridice, distribuirea sumelor se va face în ordinea vechimii plăților la data înregistrării de obligații fiscale față de bugetele respective.
Dacă vor mai rămâne diferențe în urma distribuirii efectuate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ele vor fi înregistrate în contul de venit bugetar corespunzător bugetului cu ponderea cea mai mare.
Compensarea
În primele zece zile ale lunii care urmează celei în care a fost făcută plata obligațiilor fiscale, sumele ce au rămas nedistribuite în conturile „Sume încasate pentru bugetul de stat în contul unic, în curs de distribuire”, „Venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, încasate în contul unic, în curs de distribuire” și „Venituri ale bugetului fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, încasate în contul unic” vor stinge obligațiile fiscale datorate celorlalte bugete, în mod proporțional, prin compensare.
Compensarea efectuată de către organul fiscal competent poate fi constatată și automat, prin mijlocirea aplicației informatice de administrare a creanțelor fiscale, după operațiunea de distribuire a sumelor achitate în contul unic. Formularul „Decizie privind compensarea obligațiilor fiscale” e cel prin care se face constatarea compensării”. Decizia va fi comunicată contribuabilului într-un interval de șapte zile de la data la care operațiunea a fost efectuată.
Eșalonări, amânări, stingeri ale obligațiilor
În cazul în care a fost acordată o eșalonare la plată, ratele de eșalonare sau obligațiile fiscale de a căror plată depinde menținerea valabilității eșalonării la plată se vor stinge în funcție de termenul maxim în care se împlinesc ele.
Dacă debitorii beneficiază de înlesniri la plată aprobate prin acte administrative și vor face plăți în contul unic, distribuirea și stingerea se vor efectua pe obligațiile fiscale, în ordinea împlinirii termenului maxim, pentru obligațiile de a căror achitare depinde păstrarea valabilității înlesnirii la plată.
Potrivit recentelor știri din fiscalitate, ordinea de stingere este următoarea, în cazul beneficiarilor eșalonării: (1) ratele de eșalonare sau obligațiile fiscale de-a căror achitare depinde păstrarea valabilității eșalonării la plată și (2) sumele datorate în contul următoarelor rate din graficul de plată, până la concurența cu suma eșalonată la plată ori cu suma achitată.
În cazul beneficiarilor unei amânări la plată, în ordinea de stingere obligațiile fiscale datorate (diferite de cele ce constituie obiectul amânării la plată) se situează înaintea obligațiilor fiscale amânate de la plată.
Din nefericire (pentru unii) sau din fericire (pentru alții), banii n-au glas, spre a povesti despre oamenii pe la care-au trecut și despre locurile în care au ajuns. Și nici nu vor grăi despre toate datoriile pe care le-au stins. Drumul banului prin lume rămâne, adesea, neștiut, misterios. Însă cert este că, după cum zice proverbul, „ai parale, ai scăpare”… cel puțin din fața datoriilor.