-
Au avut loc consultării pe marginea proiectului Legii învățământului superior
Ieri, 25 Iulie, a avut loc la Palatul Victoria întâlnirea reprezentanților mediului universitar cu Premierul României, reuniune solicitată în cadrul consultării pe marginea proiectului Legii învățământului superior.
-
Universităţile vor putea organiza programe de studii proprii, în cadrul unor extensii, în străinătate!
Legea educaţiei naţionale a fost modificată de Legea nr. 255/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 744/2022. Instituţiile de învăţământ superior româneşti vor putea organiza programe de studii proprii, în cadrul unor extensii, în străinătate.
-
Universităţile de profil pot solicita acces în SUMAL
Universităţile, facultăţile şi liceele şi celelalte unităţi de învăţământ în domeniul silvicultură, operatorii de programe de formare profesională în domeniul silviculturii, precum şi organizaţiile profesionale din domeniul silvic pot solicita acces în SUMAL 2.0; accesul va fi asigurat pe un alt mediu decât cel de producţie, în funcţie de soluţiile tehnice existente.
-
Universităţile pot reveni la activităţi didactice cu prezenţă fizică
Ministerul Educaţiei a emis o Notă conform căreia, începând cu 09.03.2022, instituţiile de învăţământ superior vor reveni la activităţi didactice cu prezenţă fizică.
-
Instituţiile de învăţământ superior de stat vor beneficia de un fond pentru dezvoltare
Ordinul nr. 5825/2021 prevede aprobarea Metodologiei de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat, pentru anul 2022. Universităţile de stat beneficiază de un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională din bugetul alocat Ministerului Educaţiei pentru învăţământul superior.
-
Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti a fost desfiinţată
Legea nr. 183/2021 prevede desfiinţarea Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti. Studenţii şi absolvenţii fără diplomă care au fost înmatriculaţi la specializări/programe de studii universitare acreditate/autorizate provizoriu, din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti, au dreptul să îşi finalizeze studiile la specializări/programe de studii acreditate identice…
-
Noi universități europene consolidează Spațiul european al educației
Universităţile europene sunt alianţe transnaţionale ale unor instituţii de învăţământ superior din întreaga UE, care se aliază în beneficiul studenţilor, al profesorilor şi al societăţii în ansamblul ei.
-
Universităţile beneficiază de un fond distinct pentru finanţarea situaţiilor speciale!
Anual, din suma alocată în bugetul naţional pentru finanţarea instituţională a universităţilor se constituie un fond distinct pentru finanţarea situaţiilor speciale care nu pot fi integrate în formula de finanţare a instituţiilor de învăţământ superior de stat, pe scurt FSS.
-
Universităţile de stat beneficiază de un fond distinct pentru dezvoltarea instituţională
Metodologia de alocare şi utilizare a fondului pentru dezvoltarea instituţională a instituţiilor de învăţământ superior de stat a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 92 /2020.
-
Mai multe Universităţi au fost desfiinţate!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat: – Decret pentru promulgarea Legii privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București ; – Decret pentru promulgarea Legii privind desființarea Universității „George Barițiu” din Brașov ; – Decret pentru promulgarea Legii privind desființarea Universității „Mihai Eminescu” din municipiul Timișoara, județul Timiș;