Tag: UE

  • Instanţele de judecată vor fi dotate cu săli de aşteptare

    Senatul a adoptat un proiect de lege al Guvernului potrivit căruia toate sediile instanţelor de judecată vor fi dotate cu săli de aşteptare separate pentru victimele infracţiunilor începând cu 1 ianuarie 2019. Proiectul de lege are obiect de reglementare instituirea unor măsuri de protecţie a victimelor infracţiunilor prin transpunerea unor dispoziţii ale Directivei 2012/29/UE a…

  • Se lansează un produs-pilot pentru dezvoltarea rurală

    Beneficiarii publici locali pot accesa noul produs de finanţare Garantarea Economiei Rurale (GER), lansat de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM (FNGCIMM). Produsul de garantare se adresează beneficiarilor publici care propun proiecte la nivelul Grupurilor de Acţiune Locală şi conţine două facilităţi: garanţia FNGCIMM pentru plata avansului prevăzut în contractele de finanţare încheiate…

  • Finanţarea europeană ar putea fi condiţionată de respectarea valorilor fundamentale ale UE

    Finanţarea europeană ar putea fi condiţionată, după anul 2020, când se încheie actualul exerciţiu financiar, de respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii Europene, aceasta fiind propunerea Comisiei Europene. Înaintea reuniunii informale a liderilor din 23 februarie, Comisia Europeană a prezentat miercuri diversele opţiuni posibile – precum şi consecinţele financiare ale fiecăreia – pentru un buget al…

  • UE analizează avantajele şi dezavantajele trecerii la ora de vară!

    Parlamentarii de la Bruxelles au cerut Comisiei Europene să realizeze o evaluare ”în profunzime” a avantajelor şi dezavantajelor schimbării orei în mod semestrial şi să prezinte ”dacă este necesară” o revizuire a directivei care o organizează în cadrul Uniunii Europene. Comisia Transporturilor din cadrul Parlamentului European a solicitate să se renunţe la ora de vară,…

  • Vinerea mare ar putea deveni zi de sărbătoare legală!

    Vinerea Mare este zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, prevede o propunere legislativă pentru completarea art. 139 din Legea 53/2003 – Codul muncii, depusă la Senat. Propunerea legislativă a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic, actul normativ aflându-se la Senat în calitate de…

  • Se doreşte revizuirea Directivei europene privind apa potabilă!

    Comisia Europeană a propus revizuirea Directivei europene privind apa potabilă, potrivit unui comunicat. Noile norme au în vedere: – îmbunătățirea calității și siguranței apei prin adăugarea de substanțe noi și emergente la lista de criterii pentru determinarea siguranței apei, în concordanță cu cele mai recente cunoștințe științifice și recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății; – îmbunătățirea…

  • A fost lansat site-ul de pregătire a preluării Preşedinţiei la Consiliul Uniunii Europene

    A fost lansat site-ul de prezentare a pregătirii Presedinției Române la Consiliul Uniunii Europene. Ministrul delegat pentru Afaceri Europene a declarat: „Este un portal interactiv care vă permite dumneavoastră să participați cu ideile pe care le aveți în a defini temele dumneavoastră de interes, în a defini prioritățile. Deschidem ușa către români pentru a participa,…

  • Comisia Europeană a somat România să ia măsuri pentru diminuarea poluării aerului

    Comisia Europeană a somat România şi alte opt ţări europene să ia măsuri pentru diminuarea poluării aerului până la sfârşitul săptămânii viitoare, în caz contrar urmând să fie lansate procedurile de sancţionare. Marţi a avut loc la Bruxelles o reuniune la nivel ministerial cu reprezentanţii a nouă ţări care nu respectă normele privind calitatea aerului.…

  • Bursa profesională. Cine-s beneficiarii? Ce sumă se acordă? Ce condiții trebuie îndeplinite?

    „Meseria-i brățară de aur” iar „cine are carte are parte”. Parte de meserie! Ani de zile, învățământul profesional a fost ținut la colț, privit cu dispreț. Inclusiv de către guvernanți. Aparent, spre deosebire de toate celelalte state ale mapamondului, România nu prea mai avea nevoie de meseriași, de muncitori calificați. Cei mai mulți dintre părinți…

  • Comisia Europeană: România a avut cea mai mare scumpire a energiei electrice

    În trimestrul III 2017, preţurile angro de energie electrică au crescut cel mai mult în România (+52%) şi în august au atins maximele Europei de Est (peste 90 de euro/MWh), reiese dintr-un raport al Comisiei Europene – Direcţia Generală Energie – privind evoluţia pieţelor de electricitate din UE. Potrivit documentului, cea mai scumpă energie angro…