-
UE și Australia au semnat un memorandum de înțelegere
UE și Australia au semnat un memorandum de înțelegere pentru un parteneriat bilateral în vederea cooperării în domeniul mineralelor critice și strategice sustenabile. Acest parteneriat urmărește să sprijine mai multe obiective comune, bazându-se în același timp pe beneficii reciproce. În special, scopul său este să permită UE să își diversifice aprovizionarea cu materiale necesare pentru…
-
Program naţional multianual de microindustrializare!
Ordinul nr. 1103/2024 prevede modificarea şi completarea Procedurii de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului naţional multianual de microindustrializare. Una dintre condiții prevăa că intreprinderea să nu depăşească plafonul de minimis de 300.000,00 euro pe durata ultimilor 3 ani pentru o întreprindere unică, aşa cum este aceasta definită de Regulamentul…
-
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut!
Comisia Europeană anunță că în luna februarie 2024, excedentul comercial agroalimentar al UE a ajuns la 6,2 miliarde EUR, ceea ce reprezintă o creștere de 24 % față de luna ianuarie. În februarie 2024, exporturile agroalimentare ale UE au crescut cu 5 % față de luna ianuarie, ajungând la 19,4 miliarde EUR. În afara măslinelor și a…
-
Comisia Europeană propune noi norme pentru evaluările clinice comune ale medicamentelor
Comisia Europeană propune noi norme pentru evaluările clinice comune ale medicamentelor la nivelul Uniunii, contribuind la un acces mai rapid la medicamente pentru pacienții din UE.
-
Consiliul a aprobat Concluzii privind viitorul politicii digitale a UE
Transformarea digitală s-a dovedit a fi o schimbare radicală în viața cetățenilor și a întreprinderilor din UE. Prin identificarea principalelor priorități ale politicii digitale a UE care vor fi dezvoltate în următorul ciclu legislativ, concluziile Consiliului urmăresc să abordeze atât provocările, cât și oportunitățile din sfera digitală.
-
Comisia Europeană investește în proiecte industriale de apărare!
Comisia a anunțat rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare(FEA), în valoare de 1 031 de milioane EUR sub formă de finanțare din partea UE pentru sprijinirea a 54 de proiecte europene comune de cercetare și dezvoltare în domeniul apărării. Proiectele selectate vor sprijini excelența tehnologică într-o gamă largă de capabilități…
-
Se susține gestionarea industrială ambiţioasă a carbonului de către UE
Camera Deputaţilor susţine Comunicarea Comisiei Europene referitoare la gestionarea industrială ambiţioasă a carbonului de către UE. Potrivit Hotărârii nr. 35/2024 se recomandă sprijinirea eforturilor de punere pe piaţă a tehnologiilor dedicate reducerii emisiilor de dioxid de carbon, inclusiv a celor ale căror costuri de investiţie şi de operare sunt mult mai mari decât ale celor…
-
UE. Acord privind reducerea dublei impozitări
Consiliul Uniunii Europene a ajuns la un acord (abordare generală) cu privire la proceduri mai sigure și mai rapide pentru obținerea reducerii dublei impozitări, ceea ce va contribui la stimularea investițiilor transfrontaliere și la combaterea abuzurilor fiscale.
-
S-a convenit asupra unei noi legislații care vizează creșterea numărului de camioane și de autobuze urbane cu emisii zero!
Comisia salută adoptarea finală, astăzi, 13 mai, de către statele membre ale UE a Regulamentului revizuit privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele noi care intră pe piața UE începând din 2030. Aceste noi standarde privind emisiile de CO2 vor contribui la decarbonizarea sectorului transportului rutier. Ele reprezintă o altă etapă importantă pentru realizarea Pactului…