-
Suma plătită în avans fermierilor afectați de condițiile climatice dificile va creşte
Comisia Europeană (CE) a inclus alte cinci state, printre care și România, pe lista celor care pot crește suma plătită în avans fermierilor afectați de condițiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an. În urma acestei decizii, fermieri din 15 state membre sunt acum eligibili pentru a primi în avans plăți mai mari.
-
Brevetarea invențiilor românești în străinătate e susținută de către OSIM. Sprijinul e de natură financiară!
La originea oricărei invenții se află necesitatea. Acolo unde absentează metoda, mai intervine și creativitatea iar atunci când, aparent, lipsește soluția, te mai învață și nevoia. Dincolo de realizarea unei invenții, în ziua de azi se pune, la modul cel mai serios, și problema protejării sale, a procedurilor legale prin care este împiedicată utilizarea, aplicarea…
-
Asociaţiile de proprietari vor fi obligaţi să arate cum calculează sumele lunare de plată – proiect
Conform unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, organizaţiile date vor fi obligate să afişeze, lângă lista de plată a cheltuielilor acesteia, modalitatea de calcul ce stă la baza sumelor lunare de achitat ce revin proprietarilor. Actul normativ figurează pe ordinea de zi de astăzi a…
-
Proiect prin care se limitează suma pe care o pot obţine recuperatorii de creanţe
Proiectul de lege prin care recuperatorii de creanţe cesionate pot obţine de la datorinici maximum dublul sumei pentru care au cumpărat creanţele, fără să depăşească valoarea debitului principal, a fost adoptat de Senat. Astfel creanţele cesionate pot fi valorificate până la un prag maxim reprezentând dublul sumei din valoarea de cesiune a creanţei, prevăzută în contract, dar…
-
Administratorii de bloc, obligaţi să informeze proprietarii de cheltuielile asociaţiei
Administratorii de imobile vor fi obligaţi să înştiinţeze trimestrial, în scris sau prin e-mail, proprietarii din cadrul asociaţiei despre cheltuielile, încasările, veniturile şi plăţile realizate de asociaţie, au stabilit deputaţii care au adoptat o propunere legislativă în acest sens. Proiectul de lege completează Legea nr.230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, în sensul stabilirii unei…