-
ICCJ. Subiecţii infracţiunii de incest
ÎCCJ a fost sesizată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în domeniul penal.
-
Noi reguli în materie de stare civilă aplicabile străinilor!
În Monitorul Oficial nr. 1008 din 16 decembrie 2019, a fost publicată Hotărârea nr. 913/2019 pentru modificarea și completarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 64/2011.
-
Codul de procedură civilă a fost modificat și completat…din nou. Care sunt noutățile?
Întrucât ne aflăm într-un moment cât se poate de potrivit pentru întocmirea bilanțurilor de tot soiul, să observăm că 2018 a fost un an destul de „productiv” în domeniul legislativ. Și Codul de procedură civilă a trecut, în acest an, prin câteva modificări și completări, dintre care unele dintre cele mai însemnate s-au petrecut de…
-
Instanţa competentă teritorial să soluţioneze cererile privind completarea actelor de stare civilă
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza Legii nr. 119/1996 privind actele de stare civilă și a HG nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, că în cauzele având ca obiect anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă, competența teritorială de soluționare…
-
Ce riști dacă îți asumi identitatea altei persoane și o acuzi de o faptă săvârșită de tine?
Se spune că „nu există diversitate fără identitate, după cum nu există identitate fără diferențe.” (Juliana Mallart) De multe ori copiii după ce fac o boacănă dau vina pe altcineva pentru isprava respectivă sau susțin atunci când sunt prinși cu mâța-n sac că au alt nume decât cel real. Desigur, pentru aceste mici năzbâtii copiii…
-
Ai o acţiune de depus? Mergi la instanţa competentă!
Din 1865 şi până în prezent, cât timp a guvernat Codul de Procedură Civilă, abrogat în 2010, chiar şi omul simplu, fără vreo pregătire juridică, ştia cărei instanţe să se adrese atunci când avea de depus o acţiune. Odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de Procedură Civilă, lucrurile s-au mai schimbat. Şi competenţa…
-
Reducerea taxelor consulare în redobândirea cetăţeniei române
Eugen Tomac, deputat PDL şi preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, propune într-o iniţiativă legislativă micşorarea cu 90% a taxelor consulare percepute pentru perfectarea oricărui act în procesul de redobândire a cetăţenei române. Circa 40 de parlamentari din întreg spectrul politic au subscris propunerii legislative prezentate de Tomac în cadrul dezbaterii…
-
Ai divorțat. Dar cu numele cum rămâne?
Regula la români este ca, atunci când un cuplu se căsătorește, soția să ia numele de familie al soțului. Am întâlnit câteva cazuri în care soțul a luat numele soției sau au reunit numele de familie, ca să nu se supere niciunul. Unii au fost prevăzători și în urma căsătoriei și-au păstrat fiecare numele din…