-
Analiza pregătirilor pentru sezonul rece la Guvern
Pentru a fi analizate pregătirile pentru sezonul rece, premierul Dacian Cioloș a solicitat, în cadrul primei ședinței de joi a acestui Guvern, organizarea unei reuniuni a Comandamentului de iarnă. Astfel au fost invitaţi ministru de interne, Petre Tobă, și ministru al transporturilor, Dan Costescu, pentru a prezenta pe scurt situaţia privind pregătirile de iarnă. Premierul a solicitat organizarea unei reuniuni…
-
Cererile pentru ajutorul de încălzire pentru tot sezonul rece mai pot fi depuse până la 20 noiembrie
Conform legislaţiei aflate în vigoare, autorităţile locale acceptă cererile pentru ajutorul de încălzire a locuinţei până în luna martie inclusiv. Totuşi, persoanele care depun solicitările după data de 20 noiembrie nu vor mai putea beneficia de ajutor pentru toată perioada sezonului rece. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 629/2011, persoanele singure…
-
Ajutor de stat pentru încălzirea locuinței
Pentru a beneficia și în acest an de ajutoare de stat pentru încălzirea locuinței, în timpul sezonului rece, persoanele singure și familiile cu venituri mici trebuie să se adreseze primăriilor până la data de 15 octombrie, dar și să îndeplinească anumite condiții. Ajutoarele financiare de la stat se acordă doar pentru principalul sistem de încălzire folosit la domiciliu/reședința, pentru consumatorii de energie…