-
Modificările la statutul parlamentarilor amânate
Modificările privind statutul parlamentarilor au fost amânate, ele urmând să fie dezbătute în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului la o dată ulterioară. “Dacă cineva v-a spus că intră astăzi în plen, v-a minţit. Marţi s-a hotărât la Birourile permanente reunite să fie sesizată Comisia pentru statut care trebuie să facă raportul pentru dezbatere…
-
Articolul 173 din Regulamentul Senatului a fost modificat
Articolul 173 din Regulamentul Senatului a fost modificat de Comisia de Regulament a Senatului. Astfel, potrivit modificării, Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi. “Aţi văzut, de altfel, din votul plenului de ieri că toate forţele politice reprezentate în Senat au fost de acord că acesta trebuie modificat. Modificarea constă în faptul că, dacă…
-
Votarea membrilor CNCD şi modificarea Statutului deputatului şi senatorului
Birourile Permanente ale Camerelor au hotărât că Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni în şedinţă comună pentru a vota candidaţii pentru cele 6 locuri vacante de la CNCD şi pentru a modifica legea Statutului deputaţilor şi senatorilor privitor la ridicarea imunităţii parlamentare. Precizările au fost făcute de vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu, după şedinţa Birourilor Permanente.…
-
Modificarea procedurii ridicării imunităţii parlamentarilor
Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt de părere că procedura ridicării imunităţii parlamentarilor ar trebui modificată, astfel încât anchetele penale care vizează senatori şi deputaţi să nu fie blocate. Cu această ocazie, membrii CSM au pus în discuţie în şedinţa de plen o propunere legislativă privind modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr. 96/2006…
-
Declararea zilei de 10 mai – Ziua Independenţei
Noutăţi legislative: În şedinţa Senatului, a fost dezbătută propunerea legislativă a senatorului liberal Puiu Haşotti ca ziua de 10 mai să fie declarată sărbătoare naţională. Totodată, s-a discutat şi iniţiativa legislativă a unui grup de deputaţi PNL cu privire la declararea aceleiaşi date ca reprezentând Ziua Declarării Independenţei României. Membrii Comisiei pentru cultură au hotărât să…
-
Parlamentarii avocaţi nu trebuie să pledeze în cauze împotriva statului
Potrivit unei scrisori a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), parlamentarii care exercită şi profesia de avocat nu trebuie să pledeze în cauze civile sau comerciale împotriva statului. În scrisoarea Agenţiei Naţionale de Integritate, se precizează că propunerea legislativă, respectiv acordarea posibilităţii unei persoane care ocupă o funcţie publică să reprezinte anumite categorii de persoane împotriva statului român,…
-
Articol eliminat din Statutul deputatului şi senatorului
Din Statutul deputatului şi senatorului a fost eliminat articolul care spune că mandatul unui ales încetează dacă acesta nu contestă raportul de incompatibilitate dat de ANI. Această decizie a fost luată de Comisiile juridice care s-au reunit luni, 11 februarie. Tudor Chiuariu, preşedintele Comisiei juridice din Senat a declarat că un mandat încredinţat de către popor nu poate înceta…