Tag: Senat

  • Pensii mai mari pentru parlamentari

    Senatorul PSD, Anghel Stanciu, a depus la Senat un proiect de lege în beneficiul celor care lucrează pentru aleşi. Potrivit proiectului, funcţionarii parlamentari ar urma să primească la pensionare 80 la sută din veniturile obţinute în ultimul an de activitate. Condiţia este ca vechimea în Parlament să fie de cel puţin 14 ani. În plus,…

  • Indemnizația de creștere a copilului a ajuns în Senat

    Legea prin care se modifică plafonul pentru indemnizaţia de creştere a copilului a ajuns în plenul Senatului. Astfel, modificarea vizează creşterea plafonului de la 1.200 de lei la 3.400 de lei pentru mamele care aleg să stea acasă timp de doi ani. Conform actualei legi, limitele erau cuprinse între 600 şi 3.400 de lei pentru cele care stăteau…

  • Biroul Permanent al Senatului cere opinia Comisiei juridice în cazul Şova

    Biroul Permanent al Senatului va cere Comisiei juridice un punct de vedere în cazul lui Dan Şova, pe baza deciziei Curţii Constituţionale. “Pe baza deciziei Curţii Constituţionale, Biroul Permanent va solicita Comisiei juridice şi un punct de vedere. O să se dea şi un termen, întotdeauna când o comisie este solicitată pe o anumită problemă…

  • Moţiunea privind demisia ministrului Muncii şi mărirea alocaţiilor pentru copii, respinsă de Senat

    La 18 mai Senatul a respins moţiunea simplă a PNL privind demisia ministrului Muncii şi mărirea alocaţiilor pentru copii, fiind înregistrate 82 de voturi “împotrivă”, 56 “pentru” şi 6 abţineri. Senatorul PNL Mariana Câmpeanu nu a semnat această moţiune pe motiv că a făcut parte o perioadă din guvernul condus de Victor Ponta, criticat în…

  • Legea cătuşelor – fără dezbatere în Senat

    Proiectul care prevede ca suspecţii de corupţie să nu mai poarte cătuşe are şanse să treacă de Senat fără dezbatere. Astfel, discuţiile asupra proiectului au fost amânate după ce UDMR a depus la Comisia Juridică un amendament prin care a solicitat interzicerea încătuşării în spaţiul public. Totodată, un amendament asemănător, de această dată, al senatorului PSD,…

  • Spaţii speciale de expunere şi vânzare a produselor alimentare atestate tradiţional

    Un proiect care prevede modificarea legii privind comercializarea produselor alimentare propune obligarea hipermarketurilor să aloce spaţii pentru expunerea şi vânzarea produselor alimentare atestate tradiţional. Dacă nu vor respecta această cerinţă, unităţile comerciale riscă amenzi între 2.500 de lei şi 5000 de lei. Iniţiativa legislativă a fost depusă de către deputaţii PSD Liviu Harbuz, Ion Melinte,…

  • Proiectul de lege privind securitatea cibernetică respins

    Proiectul de lege privind securitatea cibernetică a fost respins de către Plenul Senatului, după ce acesta a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională. Reamintim că pe 21 ianuarie, Curtea Constituţională a decis că Legea securităţii cibernetice este neconstituţională în ansamblul ei, întrucât are deficienţe de respectare a normelor de tehnică legislativă, coerenţă, claritate, previzibilitate, dar şi sub…

  • Proiectul de lege privind Codul Fiscal adoptat de Senat

    În ședința din 27 aprilie, plenul Senatului a adoptat proiectul de lege privind Codul Fiscal. Potrivit ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, prin proiect Guvernul îşi propune reducerea evaziunii fiscale, creşterea consumului şi stimularea creşterii economice. Guvernul şi-a propus pe termen mediu “continuarea măsurilor de creştere a eficienţei sistemului fiscal prin rescrierea Codului Fiscal creându-se astfel,…

  • Deblocarea dezbaterii Ordonanţei privind migraţia aleşilor locali

    Pe 26 aprilie, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe a cerut PSD şi actualei majorităţi parlamentare deblocarea dezbaterii Ordonanţei nr. 55/2014 privind migraţia aleşilor locali. Legea se află încă în lucru la comisia din Senat, fiind depăşit cu zece zile termenul pentru adoptarea raportului El a precizat că liberalii “solicită PSD-ului, în mod public…

  • Legea partidelor politice, adoptată

    În data de 22 aprilie, plenul Senatului a adoptat, cu 100 de voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” şi o abţinere, propunerea legislativă privind modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr.14/2003, prin care un partid se va putea înfiinţa doar cu trei membri. Potrivit raportului comisiei de cod electoral, propunerea legislativă este ca o consecinţă a…