Tag: sănătate

  • Rujeola şi rubeola ar trebui eliminate

    Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea Comitetului Naţional pentru Verificarea Eliminării Rujeolei şi Rubeolei, în contextul deciziei Comitetului Regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) de eradicare a acestor maladii până în 2015, potrivit noutăţilor legislative. Potrivit acestui proiect, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile din cadrul Institutul Naţional de Sănătate Publică…

  • Contractul-cadru de asistenţă medicală – prelungit până la 31 mai

    Potrivit ultimilor noutăţi legislative, Contractul-cadru de asistenţă medicală, valabil până la 30 aprilie, a fost prelungit până la 31 mai. Astfel, conform Ordinului M.S. nr. 470/2014, publicat în Monitorul Oficial nr. 316 din 30 aprilie 2014, contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013 – 2014 se va aplica până la 31 mai 2014,…

  • Controlul şi supravegherea profesiei de medic stomatolog

    Senatul a adoptat propunerea legislativă de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Iniţiatorii programului legislativ au propus ca, în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 28 aprilie 2006, titulatura de medic-dentist să fie înlocuită cu termenul de “doctor-medic dentist”, iar Colegiul Medicilor Dentişti din…

  • Divizarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului-respinsă

    Propunerea de divizare a Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale în Agenţia Naţională a Medicamentului şi Agenţia Naţională de Achiziţii în Sănătate a fost respinsă de Plenul Senatului. Prevederea a fost inclusă în O.U.G. nr. 2/2014 pentru modificarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, divizarea ar fi urmat să se facă, prin…

  • Modificarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014

    Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică, proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 124/2013, publicată în Monitorul Oficial nr. 172 din 29 martie 2014, privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014. La momentul de față, condiţiile derulării acestui program naţional de sănătate sunt stabilite prin Hotărârea Guvernului…

  • Noul pachet de servicii medicale de bază în sănătate în vigoare de la 1 mai

    De la 1 mai urmează să intre în vigoare noul pachet minimal şi pachetul de servicii medicale de bază. Reamintim că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat anterior că proiectul legislativ referitor la pachetul de bază în sănătate, care a fost prezentat pentru prima dată la începutul lunii octombrie 2013, şi aflat la moment în dezbatere publică, va intra…

  • Din nou amânată lista de medicamente compensate

    Ministrul Sănătăţii informează că noua listă de compensate, care ar trebui să conţină şi medicamentele apărute în ultimii șase ani, nu va fi gata nici la 1 aprilie ceea ce semnifică că pacienții se vor trata în continuare cu medicamente vechi. În ceea ce privește medicamente noi, de exemplu cum ar fi cele împotriva cancerului, bolilor…

  • H.G. pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale

    Ministerul Sănătăţii a supus spre dezbatere publică H.G. pentru aprobarea pachetelor de servicii medicale şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2014 – 2015. Nota de fundamentare a hotărârii arată că prin acest proiect, se propune redefinirea pachetului minimal de servicii medicale şi pachetului de servicii de…

  • Lansarea Strategiei privind îmbunătăţirea sănătăţii românilor

    Ministrul Sănătăţii a anunţat că proiectul de hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale de Sănătate 2014 – 2020 a fost propus spre dezbatere publică. Potrivit lui Eugen Nicolaescu, elaborarea Strategiei Naţionale a pornit de la analiza datelor relevante cu privire la indicatorii demografici, indicatorii stării de sănătate a populaţiei, a resurselor materiale, umane şi financiare.…

  • Colaborare între M.S. şi Coaliţia pentru Sănătate

    Ministerul sănătăţii a semnat un protocol de colaborare cu reprezentanţii Coaliţiei pentru Sănătate. Prin semnarea acestui protocol se urmăreşte prevenirea unor situaţii tensionate ce ar putea să apară în legătură cu viitoarele acte normative propuse, eliminarea deficienţelor din sistem, abordarea aspectelor de interes comun din domeniul sănătăţii. Comitetul de lucru va fi format din zece…