-
ICCJ. Recurs împotriva unei hotârâri pronunțate în recurs
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, în baza art. 493 alin. 5 C. proc. civ., că se impune anularea recursului în situația în care a fost declarat recurs împotriva unei hotărâri definitive, pronunțate în recurs. întrucât nu face parte din categoria hotărârilor supuse recursului (conform dispoziţiilor art. 483 alin. 1 C. proc. civ.). (Decizia nr. 97…
-
ICCJ. Excepţia nulităţii recursului vs. excepţia inadmisibilităţii recursului
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în condițiile invocării a două excepții – excepţia nulităţii recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, va fi soluționată cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, întrucât vizează inexistenţa căii de atac, în timp ce nulitatea vizează modul (condiţiile procedurale) în care trebuie să se exercite calea de atac. Legiuitorul nu face…
-
ICCJ. Calea de atac privind hotărârile cu mai multe cereri principale
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că hotărârile, care soluționează acțiuni având ca obiect mai multe cereri principale, ale căror valori se situează, pentru fiecare cerere principală în parte, sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de dispoziţiile art. XVIII alin. 2 din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum…
-
Termenul în care se pot formula în scris cereri cu privire la legalitatea sesizării instanţei este unul de recomandare
Codul de procedură penală prevede că după sesizarea instanţei prin rechizitoriu, dosarul se repartizează aleatoriu judecătorului de cameră preliminară. Art. 344 alin. 2) C. procedură penală prevede că, copia certificată a rechizitoriului şi, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deţinere ori, după caz, la adresa unde locuieşte sau la…
-
ICCJ. Competenţa după calitatea persoanei
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispoziţiile art. 48 alin. (2) teza finală, raportate la dispoziţiile art. 40 alin. (1) C. proc. pen., sunt aplicabile numai cu privire la judecata în primă instanţă, iar nu şi cu privire la judecata în calea de atac a apelului. Dobândirea calităţilor prevăzute în art. 40…
-
ICCJ. Neindicarea hotărârii judecătorești recurate
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că lipsa indicării hotărârii judecătorești împotriva căreia a fost exercitat recursul și a motivelor de nelegalitate face imposibilă identificarea hotărârii care se atacă, sancțiunea fiind anularea recursului, conform art. 407 alin. 1 C. proc. civ. raportat la art. 489 alin. 1 C. proc. civ.. În speță, cererea de…
-
ICCJ. Natura termenului de recurs în cazul perimării
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât, conform art. 421 alin. 2 C. proc. civ., că termenul de recurs în cazul perimării este de 5 zile de la pronunțarea hotărârii care constată perimarea, acest termen fiind un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac. În speță, nu au…
-
Încălcarea principiului publicităţii şedinţei de judecată, caz practic
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că lipsa acordului părţilor expres şi prealabil (dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare) la judecarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. 6 C. proc. civ. (judecarea în procedura de filtru) constituie motiv de admitere a contestaţiei în anulare,…
-
ICCJ. Anularea recursului pentru confuzie
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea. În speţă, instanţa…
-
ICCJ. Împiedicarea consumării infracţiunii
Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că dispoziţiile art. 51 alin. (1) teza a II-a C. pen. sunt incidente în cazul instigatorului – pentru instigarea la săvârşirea tentativei la infracţiunea prevăzută în art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 – dacă, înainte de descoperirea faptei, a reziliat contractul fals, inexact sau incomplet…