-
Proprietar doar pe hârtie? Cum poți evacua un chiriaș?
Cred că multe persoane s-au confruntat cu situații limită în care nu se puteau bucura de proprietatea lor, pentru că aceasta era ocupată de chiriași care stăteau fără drept în acel imobil. Ce variante îți oferă legea ca să intri în posesia propriei case? Doamna Gabi a moștenit o casă mare și frumoasă de la…
-
Accesiunea şi Superficia – două doamne din înalta societate
Există şi astăzi, ca şi în vechime, o pătură socială privilegiată căreia legislaţia civilă în vigoare îi conferă drepturi peste drepturi. Din prea dominanta nobilime fac parte accesiunea imobiliară artificială şi superficia, două doamne aristocrate, cu un simţ al proprietăţii bine dezvoltat. Accesiunea imobiliară artificială se înrudeşte cu accesiunea mobiliară, cu accesiunea naturală şi, mai…
-
Foştii proprietari – neobligaţi la participarea licitaţiilor de imobile
Foştii proprietari de imobile naţionalizate care vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, vor putea preschimba aceste puncte în bani fără să fie obligaţi să participe la cel puţin două licitaţii care vor fi organizate de stat pentru vânzarea unor imobile. Modificarea a fost realizată în urma discuţiilor avute…
-
Circulaţia pe drumurile publice
Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Potrivit actului normativ, este interzisă circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic, a celor al căror termen de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice a expirat, a celor neasigurate…
-
Ești chiriaș? Îți cunoști drepturile?
Din ce în ce mai multe persoane preferă să închirieze o locuință, în loc să achiziționeze una. La fel a făcut și Victor. Lucrează ca agent de vânzări la o firmă din București și având în vedere specificul job-ului care-l determină să călătorească mult, a ales varianta de a închiria un apartament. Ca în fiecare…