-
Cursuri de administaţie publică pentru primari
Un program de formare profesională pentru primari şi prefecţi este în curs de pregătire în cadrul Ministrului Dezvoltării, şi ar putea intra în vigoare începând cu luna iunie, imediat după alegerile locale. Potrivit acestui program, primarii ar putea fi obligaţi să ia lecţii de administraţie publică şi să înveţe despre achiziţiile publice şi despre amenajările urbane. Cursurile urmează a fi ţinute…
-
Modificarea normelor de aplicare a Legii privind înfiinţarea ANL
În şedinţa din 6 aprilie, Guvernul a adoptat Hotărârea pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Prin actul normativ adoptat se modifică vârsta până la care pot primi repartiţie pentru locuinţă tinerii, respectiv în cel mult 36 de luni de la împlinirea…
-
Programul “Prima maşină” a fost corelat cu Programul “Rabla”
Potrivit unui comunicat al Guvernului, voucherele obținute prin Programul “Rabla” vor putea fi utilizate drept avans pentru achiziționarea unui autoturism nou prin Programul “Prima mașină”. În data de 30 martie 2016, Guvernul a adoptat o hotărâre care corelează cele două programe guvernamentale astfel încât un beneficiar al Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național…
-
Prognoze privind deblocarea POSDRU 2007-2013
În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu, a anunţat că reprezentanţii MFE speră ca ridicarea întreruperii Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane să fie realizată în lunile mai-iunie. “O cerere de plată de 167 milioane euro a fost întreruptă din cauza unor probleme ale sistemului de management şi control în perioada…
-
46 milioane lei pentru lucrările de reabilitare a tronsonului Drajna-Lehliu de pe Autostrada A2
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a alocat fondurile necesare pentru lucrările de reabilitare a tronsonului Drajna-Lehliu de pe Autostrada A2, cu o lungime de 40 km, urmând să fie organizată o licitaţie publică pentru proiectare şi execuţie. Astfel, costul lucrărilor se ridică la suma de 46,5 milioane lei, costând în frezarea…
-
România, printre statele membre UE cu o economie fără dezechilibre macroeconomice
Potrivit declaraţiilor preşedintelui Klaus Iohannis, România este unul din puţinele state membre UE cu o economie fără dezechilibre macroeconomice, conform Semestrului European. “O temă, care nu va da emoţii, dar pe care ţin să o menţionez, este Semestrul European. Semestrul European este, în esenţă, o procedură prin care economia ţărilor din Uniunea Europeană este evaluată. România,…
-
Programul Național Apicol pentru perioada 2017 – 2019 se va transmite Comisiei Europene pentru aprobare
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a anunţat că România va transmite Comisiei Europene (CE) Programul Național Apicol pentru perioada 2017 – 2019, aprobat recent de acesta. Astfel, suma evaluată a fi alocată în perioada 2017 — 2019 este de peste 7 milioane de euro pe an. În 2013, România a notificat în Programul Național…
-
Ministru Educaţiei: Peste 60.000 de liceeni vor beneficia de programul “Bani de liceu”
Ministrul Educației, Adrian Curaj, a anunţat că peste 60.000 de elevi de liceu vor beneficia în anul școlar 2015-2016 de programul “Bani de liceu”, suport financiar care este condiționat de prezența zilnică la școală. “Pentru anul școlar 2015-2016, Guvernul susține financiar peste 60.000 de elevi de liceu, prin intermediul programului “Bani de liceu”. Suportul financiar…
-
Proiecte cu potențial de eficientizare a utilizării fondurilor publice
Viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a discutat cu delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) condusă de Reza Baqir, proiectele aflate în implementare la nivelul MDRAP și cu potențial impact pozitiv asupra eficientizării folosirii fondurilor publice. Conform unui comunicat al MDRAP, Dîncu a argumentat că proiectele din pachetul reformei administrative au efect nu doar asupra calității serviciului public,…
-
Muzeele vor fi obligate să ţină evidenţa obiectelor de patrimoniu şi digital, prin DOCPAT – Proiect
Potrivit unui proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul Senatului, muzeele şi alte instituţii ale statului care deţin obiecte de patrimoniu vor fi obligate să le inventarieze atât pe hârtie, cât şi pe suport digital, prin programul DOCPAT, finanţat de Ministerul Culturii. Astfel, proiectul stabileşte că “instituţiile publice sunt obligate să utilizeze programul DOCPAT, program finanţat…