-
Instituțiile publice beneficiază de finanțare pentru sporirea eficienței energetice a clădirilor proprii
Eficiența energetică este o noțiune tot mai des pomenită, în actualul context. Practic, eficiența energetică ne permite să avem acces la aceleași beneficii – de pildă iluminat ambiental sau o bună încălzire a clădirilor în sezonul rece, în condițiile în care consumul de energie este, finalmente, mai redus. Și costurile pe măsură, mai scăzute. Sună…
-
1.500 euro/an, până în decembrie 2020, pentru fermierii care cedează exploatația agricolă
Potrivit unei submăsuri din cadrul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a precizat că fermierii care vor să își cedeze exploatația agricolă prin contract de arendă pe minim 20 de ani sau prin contract de vânzare-cumpărare pot încasa o primă de până la 1.500 euro/an care va fi achitată până…
-
Guvernul prelungeşte cu un an Programul de garantare a creditelor
Ministerul Finanțelor Publice propune prelungirea cu un an a Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, care expiră în data de 5 decembrie 2016, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență. Programul a fost implementat pe o perioadă de 36 de luni, începând cu data intrării în vigoare a normelor de aplicare…
-
Se urmărește reabilitarea infrastructurii de irigații. A fost aprobat și un program național!
Despre pământul României se spune că ar putea produce hrană pentru o populație de patru ori mai mare decât cea actuală. Ironia sorții sau mai degrabă tristețea sa face ca, într-o asemenea țară, cea mai mare parte dintre produsele agro-alimentare să provină din import. În țara noastră, care dispune de una dintre cele mai dezvoltate…
-
Legea privind calitatea aerului înconjurător a fost modificată
Hotărârea nr. 806/2016 pentru modificarea anexelor nr. 4, 5, 6 şi 7 la Legea nr. 104/2011 privind calitatea aerului înconjurător a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 898/2016. Hotărârea aduce modificări de natură tehnică în anexele nr. 4, 5, 6 și 7 ale Legii nr. 104/2011. Astfel, potrivit actului normativ, pentru a asigura exactitatea…
-
Un nou “Program pentru şcoli”, mai diversificat
Începând cu anul şcolar 2017-2018, actualele programe de încurajare a consumului de fructe şi de distribuire a laptelui în şcoli vor fi unificate într-un singur program cu finanţare europeană, denumit generic “Programul pentru şcoli”. Astfel, prin noul program se vor putea distribui şi alte fructe, nu doar mere, respectiv pere, struguri, prune, piersici sau nectarine,…
-
Ghidul de finanţare a Programului privind gestionarea deșeurilor
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a publicat spre dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind gestionarea deșeurilor. Ghidul de finanţare are ca obiectiv de a furniza solicitantului finanţării din Fondul pentru mediu informaţii esenţiale privind derularea Programului privind gestionarea deşeurilor, dar şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea cantităţii de deşeuri transportată şi…
-
Guvernul a adoptat programul-pilot privind alimentaţia elevilor
În cadrul şedinţei din 26 octombrie, Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, un Program-pilot care are scopul să contribuie la prevenirea şi combaterea abandonului şcolar. Ordonanţa de urgenţă prevede ca elevii şi preşcolarii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat să beneficieze de o masă caldă sau de un pachet alimentar în…
-
Modalitați de asigurare a managementului Programului „Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat a României”
Ministerul Afacerilor Interne a supus spre consultare publică Proiectul de Ordin privind stabilirea modalitaților de asigurare a managementului Programului „Sistemul Integrat pentru Securitatea Frontierei de Stat a României”. În prezent, având în vedere reducerea activităţilor UMP-DISISF, ca urmare a implementării a peste 80% din proiectul SISF, la nivelul IGPF s-a luat decizia reorganizării UMP-DISISF cu menţinerea unui…
-
România, primul stat UE care îndeplineşte condiţionalitatea Comisiei Europene privind ajutorul de stat
România a devenit primul stat membru al Uniunii Europene care îndeplineşte criteriile Comisiei Europene privind ajutorul de stat, evitând astfel o posibilă suspendare a plăţilor, după ce Comisia Europeană a notificat formal autorităţile de la Bucureşti în legătură cu ridicarea condiţionalităţii G5, privind existenţa unui cadru legislativ pentru aplicarea efectivă a normelor UE privind ajutoarele…