-
Guvernul a adoptat calendarul măsurilor pentru rezolvarea supraaglomerării penitenciarelor
Calendarul de măsuri 2018 – 2024 pentru soluționarea supra-aglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea hotărârii-pilot Rezmiveș şi alţii împotriva României, pronunțată de CEDO la 25 aprilie 2017. Calendarul de măsuri 2018 – 2024 a fost conceput și agreat în cadrul Grupului de lucru din care fac parte reprezentanți ai: Ministerului Justiției, Ministerului…
-
Direcțiile de Probațiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea deţinuţilor eliberați
Ministrul Justiției a declarat că speră ca, în urma aplicării legii recursului compensatoriu, „să nu existe o dinamică crescândă a ratei criminalității”, afirmând totodată că direcțiile de Probațiune au luat măsuri suplimentare pentru supravegherea celor eliberați. Acesta a mai precizat: “Nu știu, vom vedea. Sper să nu existe, să spunem, o dinamică crescândă a ratei…
-
Proiect – Organizarea și funcționarea Ministerului Justiției
Ştiri juridice: Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției. Astfel, prin prezentul proiect de hotărâre a Guvernului, se propune suplimentarea numărului de posturi de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti cu 90 de posturi, cu precizarea că în anul…
-
Proiectul de lege privind sistemul de probaţiune – raport favorabil
Vicepreşedintele Ciprian Nica (PSD) a declarat că Comisia juridică a Camerei a adoptat raport favorabil cu amendamente faţă de forma votată la Senat la proiectul de lege cu privire la organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. “Am reuşit să finalizăm proiectul de lege cu probaţiunea. Este un act normativ care vine în susţinerea cetăţenilor şi mai…