-
CCR. Preşedintele României va proceda la o nouă desemnare a candidatului pentru funcţia de prim-ministru
Curtea Constituţională a luat în dezbatere cererile de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Preşedintele României şi Parlamentul României, cereri formulate de preşedintele Senatului şi de preşedintele Camerei Deputaţilor.
-
Organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului
În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 180 din data de 6 martie 2019, a fost publicată Decizia nr. 42/2019 privind atribuțiile, organizarea și funcționarea Cancelariei Prim-Ministrului. În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează Cancelaria Prim-Ministrului, structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a prim-ministrului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
-
Programul “tomate” va continua şi în acest an!
Premierul a anunţat că pe agenda şedinţei de Guvern se află două proiecte ce vizează susţinerea producătorilor de legume româneşti – tomate şi usturoi. “Avem pe agenda şedinţei de astăzi două măsuri de susţinere a producătorilor agricoli, prin care încurajăm producţia de legume româneşti. Pentru al treilea an consecutiv sprijinim agricultorii să cultive tomate în…
-
Soluționarea conflictului juridic dintre Prim-ministrul și Președintele României
În Monitorul Oficial nr. 1093/2018 a fost publicată Decizia nr. 875/2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Președintele României, pe de o parte, și Guvernul României, reprezentat de prim-ministru, pe de altă parte, determinat de refuzul revocării și, respectiv, numirii unor miniștri, la propunerea prim – ministrului.
-
Austria va retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism
Guvernul australian a dezvăluit planul de a retrage cetăţenia persoanelor condamnate pentru terorism, chiar dacă sunt cetățeni ai Australiei. Legea în vigoare prevede că autorităţile pot retrage cetăţenia australiană persoanelor condamnate la mai mult de şase ani de închisoare pentru activităţi teroriste, dar numai dacă acestea deţin dublă cetăţenie.
-
CCR. Sesizare de neconstituționalitate ref. modificarea Legii administrației publice locale
Curtea Constituțională a României a luat în dezbatere obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea și completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru abrogarea art. 21 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, obiecție formulată Președintele României, potrivit unui comunicat. În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția…
-
Dacian Cioloș, candidat la funcția de prim-ministru
Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, şeful statului Klaus Iohannis a semnat decretul privind desemnarea fostului europarlamentar Dacian Cioloș în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Măsura președintelui este necesară pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei noului Guvern, potrivit art. 103 alin. (2) din Constituția României, republicată. El…
-
S-a înființat Agenția Națională pentru Achiziții Publice!
Nu poți să nu te bucuri atunci când vezi că apar instituții noi care vor genera locuri noi de muncă. Când am aflat că se va înființa Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), m-am întrebat cine a fost în spatele unei astfel de decizii și de ce tocmai acum după atâta vreme? Răspunsul a venit…
-
Exercitarea atribuţiilor prim – ministrului
Conform Deciziilor 495, 496 şi 497 din 24 decembrie 2013, publicate în Monitorul Oficial 838 din 27 decembrie 2013, premierul Victor Ponta, pe parcursul Sărbătorilor de iarnă, a delegat atribuţiile sale vicepremierilor Daniel Chiţoiu, Gabriel Oprea şi Liviu Dragnea. Astfel: – Daniel Chiţoiu, viceprim – ministru, ministrul finanţelor publice, va exercita atribuţiile prim – ministrului…
-
Antifraudă a trecut în subordonarea prim-ministrului
Plenul Senatului a adoptat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, care prevede că Departamentul pentru Luptă Antifraudă (DLAF) este o structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului. Astfel, Departamentul trece în coordonarea directă a primului-ministru, este finanţat de la bugetul de…