Tag: preşedinte

  • Publicarea decretului privind desemnarea prim-ministrului interimar

    În Monitorul Oficial nr. 445/2015 a fost publicat Decretul nr. 565/2015 privind desemnarea unui membru al Guvernului ca prim-ministru interimar. Președintele Klaus Iohannis îl desemnează pe Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, “pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către Victor Ponta”. Astfel, “în temeiul prevederilor art. 94 lit c), ale art.100 alin (1), ale art.107…

  • Reexaminarea Codului Silvic în regim de urgenţă

    Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, solicită preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului României, dar şi parlamentarilor care urmează să îşi exprime votul asupra Codului Silvic, să reexamineze în regim de urgenţă acest proiectul privind Codul Silvic, astfel încât să poată fi retransmis preşedintelui spre promulgare în cel mai scurt timp. Graţiela Gavrilescu susține…

  • Medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia

    Legea de aprobare a Ordonanţei 2/2004 – act oferit de orice program legislativ, potrivit căreia medicul nu este funcţionar public şi nu poate fi asimilat acestuia, a fost promulgată de preşedintele Traian Băsescu,  după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare prin care se solicita să se revină asupra acestei decizii.   Reamintim că în luna iulie această…

  • Toamna se aleg preşedinţii! Oare cu cine ne vom alege?!

    De un sfert de veac România se străduie să-şi consolideze democraţia. Despre democraţie spunea un gânditor că reprezintă regimul în care cetăţenii sunt slobozi să-l desemneze prin vot pe acela care va fi învinuit de toate relele. La toamnă va fi ales un ţap ispăşitor… Nu, scuzaţi! Noul preşedinte al României!

  • Prevederi privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari

    Aspectele juridice, economice şi tehnice cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari sunt reglementate prin Legea nr. 230/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 490 din 23 iulie 2007. Potrivit actului normativ asociaţia de proprietari are drept scop administrarea şi gestionarea proprietăţii comune care, pe lângă drepturi, impune obligaţii pentru toţi proprietarii. Asociaţia…

  • Noua Constituţie – prevenirea abuzurilor

    Noul proiect de Constituţie conferă “foarte multe puteri preşedintelui”, însă nu mai lasă loc să se abuzeze de aceste puteri, a precizat premierul Victor Ponta. “Constituţia – şi în noua forma – dă foarte multe puteri preşedintelui, pentru că este ales direct de către oameni şi este normal acest lucru. Ceea ce nu mai lasă…

  • Semnarea decretelor de numire în funcţie a unor procurori

    Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Traian Băsescu a semnat luni mai multe decrete de numire în funcţie a unor procurori şefi în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi anume: -Decret pentru numirea doamnei Camelia Sutiman în funcţia de procuror-şef al Secţiei de urmărire penală şi…

  • Decretul pentru promulgarea legii de abilitare a Guvernului

    Administraţia Prezidenţială a declarat că Preşedintele Traian Băsescu a semnat, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Camera Deputaţilor a adoptat săptămâna trecută proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară, anterior documentul fiind aprobat şi de Senat. Astfel potrivit proiectului de lege Guvernul va putea să emită…

  • Cum se decide soarta unui stat – proiectul de Constituţie

      La această oră, se scrie istorie sau, mai bine zis, se lucrează la scrierea sa. Amendamentele proiectului vin şi pleacă, cunosc gloria adoptării, pentru ca apoi, după intense dezbateri mediatice, să fie respinse, se asudează, se trage cu dinţii, este o luptă cât se poate de crâncenă. Este vorba, bineînţeles, de proiectul de Constituţie,…

  • Guvernul reprezintă România la reuniunile UE

    Legea fundamentală în sensul clarificării atribuţiilor Guvernului în vederea reprezentării României la reuniunile Uniunii Europene (UE) a fost modificată în cadrul şedinţei Comisiei comune a Parlamentului privind procesul de revizuire a Constituţiei. Astfel amendamentul care prevede completarea art. 102 din Legea fundamentală cu: ”Guvernul asigură reprezentarea României la reuniunile Uniunii Europene cu excepţia prevederilor prevăzute la art. 91…