-
Ultimele decrete semnate de Preşedintele României!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice; – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea…
-
În cadrul şedinţei Comisiei parlamentare pentru Legile justiţiei au existat discuţii în contradictoriu
Şedinţa Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei, care are loc pentru a da un nou raport la proiectul Codului penal, care trebuie să intre miercuri în dezbaterea Camerei Deputaţilor, a fost contestată de reprezentanţii Opoziţiei, pe motiv că aceasta nu a fost convocată în mod regulamentar. Preşedintele Comisiei pentru legile Justiţiei a precizat că Biroul…
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea unor…
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale: – Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu; – Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2017…
-
Mai multe decrete au fost semnate la începutul săptămânii!
Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate; – Decret pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 89/2017 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a…
-
Preşedintele a trimis spre reexaminare Legea pentru modificarea Legii privind organizarea judiciară
Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. “În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea:
-
Info extern! Macedonia nu doreşte redenumirea în Republica Macedonia de Nord
Preşedintele macedonean a declarat că nu va semna o înţelegere cu Grecia prin care ţara sa s-ar redenumi Republica Macedonia de Nord. Cele două ţări au ajuns la un acord marţi pentru a opri o dispută veche de mai multe decenii. Atena susţine că fosta republică iugoslavă nu poate folosi numele Macedonia, deoarece există o regiune…
-
Ultimele decrete semnate de Preşedinte!
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat următoarele decrete: Decret privind promulgarea Legii pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice şi sportului nr. 69/2000; Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate şi certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România;…
-
A fost depus un proiect care modifică Legea pentru alegerea preşedintelui României
A fost depus un proiect în Parlament care modifică Legea pentru alegerea preşedintelui României. Schimbările vizează dublarea amenzilor, campanie în şcoli, un alegător putând semna pentru susşinerea mai multor candidaturi. Potrivit articolului 4, alineatul (2) al proiectul de lege care propune modificarea Legii 370/2004 pentru alegerea preşedintelui României, depus la Senat pe 2 mai, în…
-
Un proiect de lege aduce modificări organizării Consiliului Concurenței!
Preşedintele Consiliului Concurenţei va trebui să fi îndeplinit funcţii de conducere cu largi responsabilităţi pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, au decis, deputaţii Comisiei juridice şi Comisiei de industrii într-o şedinţă comună. Amendamentul votat de deputaţi la proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Concurenţei, va intra în vigoare după publicarea legii…