Tag: preşedinte

  • CCR va discuta în luna mai sesizarea privind Legea de modificare a unor acte normative din sănătate

    Curtea Constituţională a României va discuta pe 23 mai sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii. Şeful statului susţine că legea a fost adoptată cu încălcarea limitelor cererii de reexaminare formulate, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie.

  • Ultimele acte normative promulgate de Preşedinte!

    Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret pentru promulgarea Legii privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului şi Centenarul Marii Uniri; – Decret privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de securitate socială între România și Republica Orientală a Uruguayului, semnat la Montevideo, la 13 septembrie 2017; – Decret…

  • Ultimele decrete semnate de Preşedinte!

    Președintele României, a semnat, pe data de 16 martie, următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decretul privind promulgarea Legii pentru ratificarea rezoluției Adunării Statelor Părți (ASP) la Statutul de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI), adoptată de cea de-a XIV-a sesiune a ASP la Statutul de la Roma al CPI (14/Res.2),…

  • Ultimele decrete semnate de Preşedinte!

    Președintele României, a semnat următoarele decrete, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale: – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea art. 9 din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România; – Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei…

  • CCR va discuta modificările aduse legii prin care parlamentarii pot fi comercianţi

    Curtea Constituţională a României va discuta obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedinte cu privire la modificările aduse legii prin care parlamentarii pot avea calitatea de comerciant persoană fizică. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul CCR, pe ordinea de zi a şedinţei de plen se află obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea Legii nr. 161/2003 privind…

  • A fost trimisă spre reexaminare Legea care modifică organizarea Monitorului Oficial al României

    Președintele României, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. „Președintele Senatului În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată, formulez următoarea cerere de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al…

  • Preşedintele României a declarat că birocraţia îngreunează întreprinderile mici şi mijlocii să se dezvolte

    Preşedintele României a declarat că legislaţia existentă omoară birocratic o mare parte din întreprinderile mici şi mijlocii, punctând că este nevoie să fie creat cadrul potrivit. “Impresia mea, în momentul de faţă, este că legislaţia permite dezvoltarea întreprinderilor mai degrabă mari, dar omoară birocratic bună parte din întreprinderile mici şi mijlocii. În ziua de astăzi…

  • CCR a fost sesizată cu privire la modificările Legii educaţiei

    Preşedintele a trimis Curţii Constituţionale a României (CCR) o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii, motivând că a fost adoptată de Parlament cu încălcarea Constituţiei. El arată că pe 27 decembrie 2017…

  • Proiect de lege. Preşedintele exclus din procedura de numire a conducerii ICCJ

    40 de deputaţi au depus un proiect de lege prin care elimină preşedintele ţării din procedura de numire a conducerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi a procurorului general al României, a procurorului şef DNA şi a procurorului şef DIICOT. Toate aceste numiri urmează să fie făcute de Senat, care, în opinia iniţiatorilor,…

  • Ultimele decrete semnate de Preşedintele României!

    Preşedintele a semnat decretele de promulgare a mai multor legi. Astfel, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat: * Decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice; * Decretul privind promulgarea Legii pentru acceptarea amendamentelor adoptate prin deciziile 2012/1 şi…