-
Care este procedura de organizare și desfășurare a examenului de promovare a personalului contractual din MAI ?
La debutul în profesie fiecare visează că, în timp, va urca treaptă cu treaptă și va ajunge în vârf sau cât mai aproape. În fiecare sector de activitate modul în care angajații pot promova, criteriile care stau la baza avansării lor în cadrul profesional, sunt stabilite fie prin legi, fie prin regulamente. Un domeniu în…
-
În ce condiții poate ocupa un post vacant personalul civil contractual din MAPN ?
„Există o singură formă de disciplină, disciplina perfectă.” (Geroge S. Patton) Cred că aceasta este cea care guvernează modul de funcționare în armată, pentru că „ceea ce face puterea unei armate este disciplina.” (Fr. W. Forster) În prezent în cadrul MAPN există și personal civil contractual care ajută prin cunoștințele sale la bunul mers al…
-
Noi condiții pentru ocuparea posturilor de magistrat-asistent
Începuturile justiției au fost guvernate, în Grecia antică, de lipsa legilor scrise sau a vreunei pedepse oficiale, până în prima jumătate a secolului al VII-lea î. Hr. Pe atunci justiția se exercita după reguli familiale sau religioase, iar singura lege care guverna în vremurile acelea era legea talionului: ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Dacă ar…
-
Noutăți privind recrutarea polițiștilor și ocuparea posturilor vacante
Meseria de polițist presupune o viață supusă unor reguli stricte, care trebuie urmate întocmai! Regulile guvernează viața acestor oameni înainte de a deveni polițiști, chiar de la momentul susținerii probelor și examenelor obligatorii pentru a obține slujba mult râvnită. Cine reușește, își începe cariera în această branșă și, în cazul în care va dori să avanseze în…
-
Noi reguli de concurs pentru bugetarii care doresc să ocupe un post vacant sau să promoveze
Se spune că angajamentul față de continua perfecționare este cheia atingerii propriului potențial și a succesului. Sigur că acest lucru presupune efort și muncă susținută și nu de puține ori, depășirea greutăților ce pot apărea. „Piatra nu poate fi finisată fără a fi polizată, nici omul nu poate să se perfecționeze fără probleme.” (proverb chinezesc)
-
Noutăți privind detașarea, mutarea la cerere și suspendarea polițistului
Majoritatea știm că detașarea sau mutarea într-un alt loc de muncă, precum și suspendarea raporturilor de muncă urmează regulile Codului Muncii. Există, însă, mai multe categorii de angajaţi care se supun unor reguli speciale și au propriul statut după care funcționează, printre care se numără și polițiștii. Având în vedere specificul activității acestora, legiuitorul a creat o procedură…
-
Guvernul va desfiinţa circa 3.500 de posturi din ministere şi instituţii publice
În şedinţa de marţi a Guvernului au fost aprobate 38 de acte normative pentru organizarea ministerelor şi a altor instituţii publice, în urma cărora urmează să fie desfiinţate circa 3.500 de posturi. Potrivit informării de presă date de guvern, la nivel de instituţii cele mai multe restructurări se vor face în cadrul Administraţiei Naţionale a…
-
Posturi vacante reduse în cadrul Ministerului Transporturilor
Potrivit unui proiect de hotărâre, numărul posturilor ocupate în Ministerul Transporturilor şi instituţiile publice din subordinea acestuia va fi redus cu 4% conform O.U.G. nr. 77/2013. Prin actul normativ propus se are în vedere modificarea numărului de posturi în cadrul Ministerului Transporturilor prin reducerea posturilor vacante, cu excepţia celor prevăzute de ordonanţă, şi a 4% din…